PSRM boicotează şedinţa CMC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii din fracţiunea Partidului Socialiştilor boicotează şedinţa de joi, 25 mai, a Consiliului municipal Chişinău. Aleşii locali socialişti s-au arătat indignaţi de faptul că pe ordinea de zi a şedinţei au fost introduse peste 140 de chestiuni funciare, spunând că astfel se încearcă delapidarea proprietăţii municipale, transmite IPN.

Preşedintele fracţiunii, Ion Ceban, a declarat într-un briefing de presă că ceea ce se întâmplă în CMC este o farsă şi o sfidarea a voinţei cetăţenilor. Potrivit lui, PSRM are o poziţie categorică în tot ceea ce ţine de patrimoniul municipal. În opinia sa, toate chestiunile cu caracter funciar – vânzarea terenurilor, darea în arendă trebuie să fie expuse la licitaţii publice, iar banii trebuie să fie încasaţi în buget.

Ion Ceban a menţionat că există chestiuni mai importante care trebuie examinate în şedinţa CMC. Printre acestea se numără actualizarea planului urbanistic, aprobarea planurilor zonale, regulamentele care stau pe poliţe şi se prăfuiesc, dar componenţa comisiilor pentru licitaţii.

În altă ordine de idei, liderul fracţiunii PSRM a spus că miercuri seara, în jurul orei 21.00, erau deja colectate în jur de 55 de mii de semnături pentru iniţierea referendumului pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă din funcţia de primar general. Acesta a acuzat edilul că lipseşte de la serviciu, că nu a organizat luni şedinţa operativă, dar şi pentru că numeşte în funcţii persoane într-un mod netransparent. Socialistul a dat drept exemplu numirea recentă a lui Sergiu Borozan în funcţia de şef al Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare a municipiului Chişinău.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite