Procurorii de la Chișinău vor o pedeapsă mai dură pentru Constantin Țuțu, apropiat al oligarhului Plahotniuc
0Procurorii anticorupție au contestat în instanța superioară sentința prin care fostul deputat Constantin Țuțu a fost condamnat la opt ani de închisoare, solicitând dublarea pedepsei, precum și confiscarea unei sume mari de bani. Demersul a fost înaintat la câteva săptămâni de la pronunțarea pedepsei.

Procurorii anticorupție susțin că pedeapsa este nejustificată în cazul infracțiunii de îmbogățire ilicită.
,,Cu referire la netemeinicia sentinței în partea achitării inculpatului Constantin Țuțu pe capătul de învinuire privind comiterea infracțiunii de îmbogățire ilicită, acuzarea consideră că instanța de judecată a apreciat unilateral probele, bazându-se doar pe declarațiile unui martor, fără a le corobora cu alte probe administrate în cauză, fapt care a condus la pronunțarea unei sentințe de achitare”, au menționat reprezentanții Procuraturii Anticorupție (PA).
De asemenea, ei susțin că aceasta este prea blândă pentru celelalte două infracțiuni: escrocherie și trafic de influență, menționând că instanța a ignorat ,,criteriile generale de individualizare a pedepsei penale, ceea ce nu restabilește echitatea socială și nu contribuie la descurajarea altor persoane de a comite infracțiuni similare”.
,,Pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, s-a solicitat stabilirea unei pedepse definitive de 15 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis și cu privarea de dreptul de a exercita funcții publice și de demnitate publică pe un termen de 15 ani”, au adăugat angajații PA.
Totodată, acuzarea consideră că trebuie confiscate bunuri ale inculpatului de peste 3,56 milioane de lei moldovenești, adică aproape 177 760 de euro, precum și suma de 20 000 de euro.
Procurorii anticorupție au depus contestație la Curtea de Apel Centru din Chișinău, aceasta vizând sentința pronunțată la 26 ianuarie de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Neagă acuzațiile
Atunci, Constantin Țuțu, apropiat al oligarhului basarabean Vladimir Plahotniuc, a fost condamnat la opt ani de închisoare, sentința fiind pronunțată în lipsa acestuia. Iar avocatul său, Ion Negura, a subliniat că acesta, care se declară nevinovat, își va căuta dreptatea în instanța superioară.
„Nu ne-am așteptat la o asemenea sentință”, a adăugat apărătorul.
Pe lângă pușcărie, acestuia i-a fost aplicată o amendă de 450.000 de lei moldovenești, adică în jur de 23.000 de euro, precum și i-a fost interzis dreptul de a exercita funcții publice pe un termen de cinci ani.
Fostul deputat moldovean Constantin Țuțu a fost reținut în luna iulie a anului trecut, împreună cu Vladimir Plahotniuc, în Grecia. El a fost eliberat în luna septembrie de autoritățile de la Atena, fiind văzut ulterior în regiunea separatistă transnistreană, în timp ce oligarhul a fost extrădat la Chișinău și încarcerat.
Iar în luna octombrie a anului trecut, Constantin Țuțu a fost încătușat în punctul de trecere a frontierei Vulcănești–Vinogradovka, în timp ce încerca să intre în Republica Moldova, potrivit polițiștilor de frontieră.
Acesta este cercetat penal inclusiv în Rusia, unde este acuzat de implicare într-o rețea de trafic de droguri.
În perioada 2014–2018, Constantin Țuțu a fost deputat pe listele Partidului Democrat din Moldova (PDM), partid condus la acea vreme de oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc. După schimbarea guvernării, în iunie 2019, deputatul a fugit din țară, revenind în martie 2020, când a fost reținut la Vama Leușeni–Albița, după ce a fost dat în urmărire internațională.























































