Vladimir Plahotniuc nu s-a prezentat în instanță pentru a depune mărturii în dosarul lui Igor Dodon
0Vladimir Plahotniuc nu s-a prezentat pe 11 februarie în instanță pentru a depune mărturii în dosarul actualului lider al PSRM și fost președinte Igor Dodon, acuzat că ar fi primit de la oligarh o sumă importantă de bani în perioada în care era la conducerea Republicii Moldova.

Oligarhul Vladimir Plahotniuc a fost așteptat la ședința de judecată programată în a doua parte a zilei de miercuri la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) de la Chișinău. Iar pentru că nu s-a prezentat, magistrații CSJ au dispus aducerea sa forțată pe 17 februarie.
„Adevărul” l-a întrebat pe Lucian Rocag, unul dintre apărătorii oligarhului, despre motivul lipsei acestuia din instanță, dar nu a primit încă un răspuns.
Altă decizie CSJ
În cadrul ședinței din 12 ianuarie, magistrații Curții Supreme de Justiție au acceptat audierea, în calitate de martori, a 11 dintre cei 17 propuși de procurorii moldoveni.
Printre aceștia se numără Vladimir Plahotniuc, Vladimir Cebotari, fost ministru al Justiției, Andrian Candu, fost președinte al Parlamentului, precum și Pavel Filip, fost prim-ministru în perioada în care oligarhul controla puterea de la Chișinău.
Decizia CSV a venit după ce, oligarhul Vladimir Plahotniuc a anunțat că va depune mărturii în dosarul penal în care figurează Igor Dodon, cunoscut opiniei publice drept „Sacoșa Neagră”.
Pro-rusul Igor Dodon este judecat pentru corupere pasivă, organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale, comise în timpul exercitării mandatului său de președinte al Republicii Moldova, în vara anului 2019.
Potrivit procurorilor, fostul șef de stat ar fi pretins și acceptat până la un milion de dolari de la fostul lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Plahotniuc, și de la Serghei Iarolov, ultimul fiind un apropiat al oligarhului. În schimbul mitei, prorusul Igor Dodon s-ar fi angajat să întreprindă mai multe acțiuni, printre care lipsirea de răspundere penală a lui Vladimir Plahotniuc pe teritoriul Federației Ruse, acuzații pe care le neagă.
„Suma menționată era pretinsă de către Igor Dodon pentru achitarea cheltuielilor curente ale partidului politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” (PSRM), inclusiv pentru achitarea salariilor angajaților aceluiași partid”, au subliniat anterior procurorii moldoveni.
Dosarul a fost deschis după ce mai multe videoclipuri în care Igor Dodon primește o sacoșă neagră de la Vladimir Plahotniuc au fost făcute publice.
Igor Dodon, fost președinte al Republicii Moldova și actual președinte al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), figurează și-n alte anchete penale, precum una dintre ele fiind cea în care, potrivit acuzării, el și soția sa, ajutați de un medic de familie, ar fi falsificat un act medical în baza căruia cuplul Dodon urma să obțină permisiunea să plece în România.
Adeverința medicală pentru fiul lui Igor și Galina Dodon, care ar fi atestat, în mod nereal, că acesta ar fi avut nevoie de tratament într-o instituție română, a fost adusă în luna ianuarie 2023 completului de judecată a Curții Supreme de Justiție (CSJ) de la Chișinău, unde este examinată de mai mult timp cauză penală „Sacoșa Neagră”. Cei doi susțin că sunt nevinovați.























































