Exclusiv Dincolo de miturile războiului din Orientul Mijlociu - Analiza care răstoarnă tot ce știai despre Iran și programul nuclear

Cercetătorul Ion Josan, membru al Centrului de Studii asupra Orientului Mijlociu și a Mediteranei (UBB), explică de ce multe dintre scenariile vehiculate privind Iranul, precum reinstaurarea monarhiei sau victoria opoziției, sunt simple mituri. El crede că regimul va negocia pentru a supraviețui.

Josan nu crede că se va ajunge la un război de lungă durată în Iran. FOTO: AI

Cercetătorul Ion Josan, membru al Centrul de Studii asupra Orientului Mijlociu și a Mediteranei din cadrul UBB, un bun cunoscător al Iranului, care lucrează la o teză de doctorat despre elitele țării după Revoluția islamică, explică pentru „Adevărul” miturile care sunt vehiculate în media despre situația din Iran cum ar fi: posibilitatea de reinstaurare a monarhiei, posibilitatea ca opoziția să se unească și să preia puterea, posibilitatea ca minoritarii kurzi să poată răsturna actuala putere.

Josan explică de ce Iranul atacă acum furibund țările vecine și care este cel mai fezabil scenariu de terminare a conflictului.

În weekendul 7–8 martie 2026, războiul dintre Iran și coaliția SUA–Israel s-a intensificat. SUA și Israelul au lansat noi bombardamente asupra unor ținte militare și energetice din Iran, inclusiv depozite de petrol și sisteme de apărare antiaeriană din zona Teheranului. Potrivit armatei americane, de la începutul conflictului au fost lovite mii de obiective militare iraniene.

Iranul a ripostat cu atacuri cu drone și rachete asupra unor ținte din regiune, inclusiv infrastructură din statele Golfului, printre care o instalație de desalinizare din Bahrain. Au fost raportate alerte aeriene și perturbări ale traficului în zona Golfului Persic.

Președintele SUA Donald Trump a cerut „capitularea necondiționată” a Iranului și a avertizat că atacurile vor continua, în timp ce Teheranul a respins cererea și a anunțat că va continua represaliile. În paralel, Israelul a lovit și ținte din Liban, unde au fost raportate victime. Conflictul, început la finalul lui februarie, riscă astfel să se extindă în întreaga regiune.

Efectul unui potențial atac din partea kurzilor, supraevaluat

Ion Josan a explicat pentru „Adevărul” care sunt miturile, informațiile care sunt reflectate incomplet sau greșit în mass media în legătură cu războiul din Iran.

„În primul rând, ar trebui să înțelegem că societatea iraniană e foarte diversă. Există o diferență mare între ceea ce înseamnă sistemul politic și ce înseamnă societatea iraniană. Societatea iraniană nu e deloc monolitică. În primul rând, etnic vorbind, aproape jumătate din populația Iranului e de o etnie diferită decât cea persană. Pe de altă parte, diferența aceasta etnică nu înseamnă că minorități precum azerii sau kurzii visează neîncetat la ruperea de Iran pentru că nu e cazul. Chiar dacă zona kurdă e mai problematică, asta nu înseamnă că majoritatea kurzilor vor să se rupă de Iran și susțin politici secesioniste”, explică Josan.

Pe de altă parte, azerii sunt foarte bine integrați în aparatul de stat, în instituțiile statului. „Însuși Ali Khamenei a fost pe jumătate azer, tatăl lui era azer și mama lui era persană.”

Presa internațională titra că CIA ar fi înarmat militanți din zona kurdă pentru a răsturna regimul din interior. Josan nu crede că aceștia pot duce la capăt o asemenea misiune: „Sunt mai multe partide ale kurzilor iranieni care de mult timp au luptat împotriva statului iranian. Ori aceste partide s-au refugiat în Kurdistanul irakian. Dar nu există unitate între ele și nici o capacitate militară enormă. Nu au fost foarte numeroase și nici nu au un sprijin masiv în zona kurzilor din Iran. Nu cred că vor reuși să facă o diferență. Ce trebuie să înțelegem despre kurzii din Iran este că există o diversitate interioară în cadrul acestei comunități. Majoritatea kurzilor din Iran sunt suniți, dar există și kurzi șiiți respectiv kurzi din secta Ahl-e Haqq. Există și o diferență dialectală între kurzii iranieni. Se vorbesc trei dialecte în zona Kurdistanului iranian. Plus există aici o discuție întreagă despre graiuri, dialecte și diferențe. Kurzii din Iran au diferite viziuni despre lume și religie, nu există o unitate între ei și nici o unanimitate privind viitorul lor. Există o dorință de autonomie culturală, cu mai multe drepturi culturale, dar nu poți să spui că majoritatea kurzilor din Iran vor secesiune sau vor sprijini un proiect de acest gen”.

Reinstaurarea monarhiei, un alt mit

Despre o potențială reinstaurare a monarhiei în Iran, Josan susține: „E un alt mit care circulă în presă. Fiul fostului șah are baza de susținători în SUA și provine din această diasporă iraniană. După căderea monarhiei în 79, foarte mulți iranieni monarhiști s-au refugiat în Statele Unite. Acolo există un grup destul de compact de monarhiști, doar că oamenii aceștia sunt foarte rupți de realitățile iraniene ori în părțile iraniene. Ei de 40 de ani n-au mai avut contact direct cu Iranul. Sunt rupți de ce-și doresc iranienii. Mi se pare că fiul fostului șah este rupt de realitățile iraniene, omul nu are nici carismă. El nu a reușit nici măcar în afara Iranului în acești ani să creeze o opoziție unită. Plus că majoritatea susținătorilor țin de un soi de naționalism persan foarte puternic și foarte exclusivist în sensul în care ei pun accentul pe un Iran uniform etnic și centralizat. Viziunea lor despre Iran nu se potrivește cu viziunea minorităților iraniene.”

Mișcarea monarhistă din jurul fiului șahului, Reza Pahlavi, nu a scăpat, crede cercetătorul, de tarele regimului monarhist pentru care tatăl său a fost alungat. „Șahul a fost alungat pentru că sistemul vechi era tot un sistem autoritar, tot ce însemna opoziție ajungea fie la închisoare, fie fugea din țară. Plus că regimul era unul foarte corupt, foarte centralizat și arhitectura statului era mult mai simplă”.

Cele mai mari diferențe între regimul șahului și cel al lui Khamenei sunt faptul primul a fost un sistem secular, care s-a concentrat pe modernizarea țării și a avut o altă relație cu SUA și cu puterile occidentale. „Fostul șah a sprijinit modernizarea țării, a investit enorm în educație, adică campusuri universitare, universități noi, infrastructură, a sprijinit modernizarea Iranului, dar asta nu înseamnă neapărat și democrație sau pluralism politic. Problema sistemului de dinainte, tocmai asta a fost: lipsa de libertăți politice, lipsa presei libere și o modernizare făcută cu forța fără să țină cont de mentalitatea iranienilor de atunci”.

Pe vremea șahului, societatea era mult mai conservatoare. „Un proces de urbanizare cu forța a antagonizat populația. Majoritatea populației era conservatoare și preponderent rurală. Prin procesul de modernizare, mai ales in anii 70, foarte multă populație rurală se mută în urban. Se produce o urbanizare forțată, peste noapte. În marile orașe, au apărut foarte mulți oameni veniți de la țară, care ajung să stea în condiții foarte grele și se integrează foarte greu într-o realitate foarte diferită de cea în care s-au născut.”

În acest context, clericii sau intelectualii islamici încep să aibă un succes tot mai mare în rândul populației.

„Acum, paradoxal acum avem un fenomen invers: sistemul e foarte conservator, în schimb, societatea foarte secularizată”, explică el.

Întrebat dacă oamenii o duc mai bine acum sau pe vremea șahului? „E foarte greu de spus. Au un grad de 75% de urbanizare în Iran. Aș zice că totuși o duc mai bine, dar contează foarte mult și percepția oamenilor.”

O altă diferență mare este numărul de locuitori. Dacă în 1979, Iranul avea aproape 40 de milioane de locuitori, acum au ajuns la circa 90 de milioane.

Poate Opoziția să preia puterea?

Întrebat în ce măsură este fezabil un scenariu în care opoziția să se unească și să preia puterea, Josan susține: „Aș zice că nu este un scenariu fezabil, deși societatea civilă iraniană e foarte complexă și bine conturată. Au foarte mulți intelectuali, o clasă mijlocie puternică. De-a lungul anilor toate figurile care aveau o anumită notorietate și capacitatea de a uni opoziția, au fost marginalizate, fie arestate la domiciliu, fie forțate să plece în exil. Din cauza asta, opoziția este foarte, foarte prost organizată.”

Cercetătorul susține că există și o opoziție în interiorul sistemului: așa-zisă tabără reformistă care propunea o republică islamică mai blândă cu oamenii care să-și impună viziunea mai mult prin dezbateri și convingere decât prin coerciție. „Această opoziție interioară a fost tot așa marginalizată în interiorul sistemului. La momentul de față nu există figuri majore în politică și societatea iraniană care să creeze o opoziție la sistem. Atunci mi se pare forțat să ne gândim că se va coaliza dintr-o dată opoziția și va răsturna sistemul. Nu prea văd cum s-ar putea întâmpla asta”.

El crede că și bombardamentele masive asupra Teheranului nu au un impact pozitiv în acest sens asupra populației în general. „Iranienii au un soi de naționalism și de mândrie națională și începe să-i deranjeze foarte tare această intervenție străină.”

Care va fi viitorul lider al Iranului

Cercetătorul susține că iranienii vor trebui să treacă la negocieri, pentru că sursele sistemului sunt limitate.

„Toți anii aceștia de sancțiuni au avut un efect mare asupra economiei iraniene care e tot mai șubredă. Din perspectivă pragmatică, sistemul actual trebuie să găsească o persoană, care să fie următorul lider suprem care să fie capabilă să și negocieze”, explică universitarul.

El crede că în acest context, o succesiune a fiului lui Ali Khamenei, Mojtaba, este problematică deoarece una din ideile de bază ale fostului ayatolah a fost de a separa ideea asta de ereditate de deținerea puterii. Antecesorul lui Ali Khamenei, Ruhollah Khomeini a susținut chiar faptul că sistemele ereditare sunt non-islamice. „Aici e un paradox, pentru că șiismul a apărut pe baza de ereditate a autorității. După moartea lui Muhammad, în comunitatea islamică apare problema asta, cine să fie succesorii acestuia. Șiiți spun că succesiunea trebuie să rămână în familia profetului. Toți imamii au descendență din familia lui Muhammad”, explică cercetătorul.

Are îndoieli cu privire la desemnarea lui Mojtaba Khamenei drept succesor:

„E important să menționăm ce calități trebuie să aibă noul ayatollah. El este ales de adunarea experților care e un organism de clerici votați pentru un mandat de opt ani, și ei sunt cei care aleg liderul suprem. În primul rând, liderul suprem trebuie să fie un ayatollah, trebuie să aibă pedigree-ul acesta de educație religioasă foarte bine conturat, dar în același timp trebuie să aibă și experiență politică, trebuie să fi făcut parte din organisme ale statului, să aibă cunoștințe despre viața de asta de zi cu zi și despre politica statului. Nu ajută doar pedigree-ul religios, trebuie să fie completat și de experiență în cadrul vieții politice”.

Problema cu Mojtaba este că nu are o recunoaștere largă a faptului că este ayatollah. „Nu poți ajunge ayatollah într-un mod foarte instituțional. Ajungi ayatollah atunci când ai anumite lucrări publicate în domeniul jurisprudenței islamice și ai foarte mulți discipoli, adică studenți care vin să învețe de la tine. E foarte important să ai o recunoaștere largă în cadrul clericilor. Dacă o bună parte din clerici te menționează cu acest titlu înseamnă că ești ayatollah. În cazul lui Mojtaba nu există un consens general în cadrul clerului iranian că ar avea calitatea de ayatollah.”

În plus, ar fi nevoie de un lider moderat care ar accepta să negocieze cu SUA. „Mai este o figură vehiculată, un lider mai moderat și mai nuanțat, e vorba de Hasan Khomeini, nepotul imamului Khomeini. El e apropiat de sfera reformistă din cadrul sistemului, dar a fost așa cumva marginalizat de-a lungul anilor. El ar fi o figură care ar avea potențialul acesta unificator”, explică Josan.

Problema este că un rol foarte important în societatea iraniană îl joacă Gărzile revoluționare care este în relații foarte bune cu Mojtaba Khamnei. „Gărzile revoluționare practic controlează aparatul represiv, dar și tot ce înseamnă siguranța de stat. Membrii Gărzilor au reușit să controleze o mare parte din economia iraniană. ȘI ei joacă un rol, nu direct, ci de influențare a alegerii liderului”.

În fruntea piramidei statului iranian este tagma clericilor, dar pentru a se menține în poziția de putere, au acest aparat militarizat - Gărzile revoluționare, sunt cei care asigură păstrarea sistemului.

„Pragmatic vorbind, iranienii trebuie să accepte renunțarea la programul nuclear și la programul balistic”

Întrebat care este cel mai fiabil scenariu privind ceea ce urmează să vedem în Iran, Josan arată: „Cel mai plauzibil și pragmatic scenariu, după mine, ar fi ca sistemul să negocieze. Dar să negocieze așa cum au mai făcut-o, fără să dea impresia că negociază, fără să dea impresia că face mari compromisuri. Dar pragmatic vorbind, iranienii trebuie să accepte renunțarea la programul nuclear și la programul balistic. Mi se pare că nu au foarte multe opțiuni.”

Josan crede că strategia iranienilor este următoarea: crearea de cât mai mult haos într-o zonă cât mai întinsă, astfel încât statele Golfului, dar și Turcia, să pună presiune pe americani pentru a termina războiul. „Blocarea Mării Roșii, a Strâmtorii Ormuz pentru mult timp, înseamnă pierderi economice foarte mari. Statele din Glof trăiesc fie din vânzarea de petrol, fie din turism și servicii. Ori vedem acum că din Emirate și din Qatar lumea pleacă. Toți cei care fac bani acolo și care produc creștere economică pleacă. Asta înseamnă pierderi enorme.”

Pe de altă parte un război îndelungat înseamnă și refugiați. „Ori pentru Turcia asta e cea mai mare problemă. După războiul din Siria, Turcia a primit un număr record de refugiați. Dacă se prelungește războiul acesta prea mult vor fi valuri de emigranți dinspre Iran spre Turcia. Din Turcia ajung în Europa până la urmă. Turcia are această frică că se va trezi un val masiv de refugiați.”

În acest context, conducerea actuală a Iranului încearcă să obțină o poziție cât mai bună la negocieri. „Sunt inevitabile negocierile. În plus, iranienii au mai negociat cu americanii. Cred că ar fi dispuși să renunțe la programul nuclear și cel balistic, pentru că oricum nu au niște câștiguri importante din lucrurile acestea. Marea miză a sistemului e să supraviețuiască. În condițiile actuale în care populația e nemulțumită, economia e precar dezvoltată, în următorii ani, sistemul va trebui să se concentreze asupra problemelor interne. Pragmatic vorbind, în situația actuală, trebuie să pună pe primul loc economia, să-și poată asigura existența. În următorii 10-15 ani nu cred că există nicio șansă să aibă resurse pentru a reface programul nuclear sau balistic. Negocierea este o viziune pragmatică pe care Republica Islamică de multe ori a avut-o.”