Prima sală de sport pentru nevăzători din Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sală de forţă FOTO: cazacupaul.wgz.ro
Sală de forţă FOTO: cazacupaul.wgz.ro

În sectorul Centru al capitalei a fost deschisă prima sală de sport pentru nevăzători din Chişinău. Aceasta conţine toate dotările necesare pentru menţinerea sănătăţii persoanelor cu deficienţe de vedere, transmite IPN.

Sala a fost deschisă în cadrul Centrului Naţional de Informare şi Reabilitare a Societăţii Orbilor printr-un proiect susţinut de Ambasada Slovaciei prin intermediul Agenţiei Slovace de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare.

Preşedintele Societăţii Orbilor din Moldova, Dumitru Sclifos, a declarat că în zona centrală a capitalei locuiesc mai mult de o mie de persoane cu deficienţe de vedere. „Cu regret, numărul tinerilor care au această deficienţă este foarte mare şi noi încercăm să-i încadrăm în viaţa socială în limitele posibilităţilor unei asociaţii obşteşti. Vreau să-i mulţumesc Ambasadei Slovaciei pentru ajutorul acordat. Suntem la al 7-lea proiect comun. Sunt proiecte mici, ce nu depăşesc suma de 5 mii de euro, dar pentru noi această sumă este foarte importantă”, a spus Dumitru Sclifos.

Vicepreşedintele Societăţii Orbilor din Moldova, Ştefan Oprea, responsabil de implementarea proiectului, a menţionat că în premieră Societatea Orbilor a realizat un proiect ce vizează deschiderea unei săli de sport. „Noi, toţi cei care avem deficienţe de vedere, căutăm diferite căi de integrare în societate, iar integrarea prin sport reprezintă un instrument foarte util”, a declarat Ştefan Oprea.

La rândul său, ambasadorul Slovaciei în Moldova, Robert Kirnag, a declarat că Agenţia Slovacă de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare susţine Societatea Orbilor din Moldova pentru că este un membru activ al societăţii civile. Diplomatul a subliniat că este fost sportiv de performanţă şi îi face plăcere să ajute persoanele cu deficienţe de vedere în domeniile în care au cea mai mare nevoie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite