Politolog: „Politicianul numărul 1 în Moldova trebuia să fie Andrei Năstase, nu Maia Sandu”
0
Politicianul numărul unu în Republica Moldova trebuia să fie astăzi Andrei Năstase, cel însă care a fost jucat pe la spate de către PAS şi Maia Sandu cu ajutorul partenerilor din afara ţării, a declarat politologul Victor Stepaniuc în cadrul emisiunii Morari.live de la N4.
Potrivit lui Stepaniuc, citat de N4, liderul Platformei DA de atunci, Andrei Năstase, a făcut un pas greşit când a decis să se retragă din cursa prezidenţială în favoarea Maiei Sandu, liderului PAS de la acea vreme.
„Eu ca politolog şi în trecut ca politician, consider că toate experimentele astea cu formarea Partidului PAS, ele s-au pornit în cadrul mişcării protestatare din 2015-2016 şi de fapt politicianul numărul unu care a avut tot dreptul, din moment, în 2016, Andrei Năstase a cedat candidatura la postul de Preşedinte doamnei Maia Sandu. Ăsta a fost un scenariu tehnologic, foarte bine promovat din exterior. Năstase neavând experienţă politică necesară ş,i din păcate, el nu a ascultat o parte din oamenii şi politologii care l-au sfătuit atunci, el a cedat, sub influenţa geopolitică”, a declarat Victor Stepaniuc.