Video Peste un milion de euro destinat cumpărării voturilor, confiscat într-o singură zi în Republica Moldova
0Autoritățile judiciare moldovene au efectuat marți percheziții într-un dosar penal în legătură cu ,,suspiciuni de finanțare ilegală a partidelor politice în circumstanțe agravante”. În urma descinderilor, au fost ridicate peste 20 de milioane de lei moldovenești, echivalentul a peste un milion de euro.

Centrul Național Anticorupție (CNA) și Procuratura municipiului Chișinău au efectuat în timpul zilei de marți mai multe percheziții în capitala țării vecine, iar conform datelor preliminare, un grup de persoane este suspectat că ar fi fost implicat ,,într-un plan infracțional coordonat, în perioada premergătoare alegerilor parlamentare programate pentru 28 septembrie 2025. Printre cei vizați se numără factori de decizie afiliați unor formațiuni politice, membri și simpatizanți, care ar fi contribuit la canalizarea ilegală a fondurilor către partide politice”.
,,În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate mijloace financiare în diverse valute echivalentul a peste 20 de milioane de lei, dispozitive electronice de stocare a datelor, înscrisuri de ciornă, precum și alte probe relevante, care susțin bănuiala rezonabilă a finanțării ilegale. Acțiunile sunt în desfășurare, iar cu detalii vom reveni pe parcursul avansării investigațiilor”, au informat angajații CNA.
Totodată, responsabilii structurii au publicat convorbiri interceptate dintre suspecți.
Tot în data de 16 septembrie, procurorii anticorupție, împreună cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI) și cu echipele Brigăzii „Fulger”, au desfășurat percheziții în sudul Republicii Moldova.
,,Acțiunile au avut loc în cadrul unei cauze penale care vizează infracțiuni de corupere a alegătorilor, finanțare ilegală a partidelor politice/a grupurilor de inițiativă/ a concurenților electorali săvârșită în proporții mari și spălare de bani săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari. Pe parcursul perchezițiilor au fost ridicate mai multe probe relevante, printre care documente, înscrisuri de ciornă și telefoane mobile. De asemenea, mai multe persoane au fost audiate, care au oferit informații concludente despre faptele investigate. Acțiunile de urmărire penală vor continua, pentru a stabili toate circumstanțele cauzei și a acumula suficiente probe în vederea luării unei decizii legale”, au subliniat responsabilii Procuraturii Anticorupție (PA).
Fugar, încătușat după zece ani de căutări
În aceeași zi a fost reținut Ion Perju, fost polițist condamnat la zece ani de închisoare pentru omorul tânărului moldovean Valeriu Boboc în timpul evenimentelor din aprilie 2009 și care era fugar de mai mult timp. Perju este unul dintre colaboratorii prorusului Ilan Șor, conform surselor „Adevărul”.
Individul se ascundea folosind diverse identități și schimbând frecvent domiciliul. Acesta a fost găsit de autorități în podul unei case din municipiul Chișinău.
În ultimele săptămâni, membri și simpatizanți ai partidelor afiliate oligarhului fugar Ilan Șor au fost vizați aproape zilnic de descinderi și rețineri în legătură cu acuzații de corupere a alegătorilor, în contextul scrutinului parlamentar.
Între timp, Ilan Șor, lider al Blocului Victorie și al unei grupări criminale organizate, se ascunde de anul trecut de justiția moldoveană la Moscova. La Chișinău, el are o condamnare definitivă la 15 ani de închisoare în dosarul fraudei bancare, acuzații pe care le neagă.
Pro-rusul este considerat principalul instrument al Kremlinului în destabilizarea Chișinăului.