PDM solicită demisia lui Nicolae Furtună pentru declaraţia „scandaloasă şi cinică”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Democrat din Moldova, condus de ex-premierul Pavel Filip, cere demisia şefului ANSP, Nicolae Furtună, ca urmare a declaraţiei făcute de acesta că noul coronavirus „a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur”. Totodată, democraţii solicită „scuze publice în faţa celor care au avut de suferit în urma acestei crunte pandemii şi demisia de onoare a acestui personaj”.

„O declaraţie cel puţin scandaloasă şi cinică a şefului ANSP, care afirmă că în toată lumea COVID-19 a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru cei din jur. O insultă la adresa tuturor celor care au fost infectaţi cu COVID sau au pierdut pe cineva drag în această luptă”, se spune într-un comunicat de presă emis de PDM. 

Amintim că, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova, directorul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, a afirmat că oamenii răpuşi de COVID-19 în întreaga lume şi aşa erau o povară pentru ei înşişi, dar şi pentru cei din jur, pentru că sufereau şi de alte boli.

Până la ora actuală, în R. Moldova au fost raportate 40.055 de cazuri de infectare cu COVID-19 şi 1.074 de decese, dintre care 32 decese în rândurile lucrătorilor medicali, iar în 59 de cazuri este vorba despre locuitori ai Transnistriei. 

Au fost vindecate 28.578 de persoane, 580 de pacienţi se află în stare gravă, dintre care 33 se află la respiraţie artificială. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite