Partidul Șansă în spatele căruia stă fugarul Ilan Șor, călcat de procurori: ce au descoperit anchetatorii la percheziții
0Cartele pentru plăți digitale și telefoane se numără printre obiectele depistate de procurorii și polițiștii moldoveni, aceștia efectuând 70 de percheziții la domiciliile, în automobilele membrilor, dar și în sediile partidului Șansă în spatele căruia ar sta politicianul fugar Ilan Șor.
Potrivit structurilor de forță din Republica Moldova, reprezentanții mai multor formațiuni politice au pus la cale o nouă formă de spălare a banilor, mai exact aceasta excluzând banii cash și folosind cartelele pentru plăți digitale care sunt cunoscute drept PYYPL.
,,Timp de câteva săptămâni instituțiile statului au documentat o nouă formă de spălare a banilor, realizată de exponenții unor grupări criminale, fiind stabilită o nouă formă de finanțare a partidelor politice, care constă în excluderea operării cu surse financiare în numerar și crearea unui nou mecanism prin intermediul cartelelor PYYPL și a tehnologiilor digitale. Un număr mare de astfel de cartele care urmau să fie folosite de unele partide nou create, au fost ridicate de organele de drept acum câteva săptămâni, chiar în timp ce se intenționa introducerea lor pe teritoriul Republicii Moldova, pentru a fi puse în circuit”, anunță procurorii moldoveni.
Rezultatele descinderilor
Aceștia mai informează că în urma descinderilor au ridicat ,,carduri bancare cu inscripția ”PYYPL”, mijloace bănești, telefoane mobile, tablete, notebook-uri, carduri bancare de diferite tipuri, cartele sociale, hard diskuri, stickuri de memorie, carnete de membru de partid, înscrisuri de ciornă în care sunt reflectate achitări cu sume de bani necontabilizate către mai multe persoane fizice, înscrisuri de ciornă cu listele candidaților la primării care au primit sume de bani necontabilizate pentru procurarea costumelor, mai multe cutii fără acte de proveniență cu cadouri alimentare, ș.a.”.
Cele 70 de percheziții au fost efectuate în cadrul unei cauze penale inițiată pe faptul finanțării ilegale a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, a concurenților electorali săvârșită în proporții mari și spălarea de bani săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari.
Atât reprezentanții Procuraturii Anticorupție (PA), cât și a Inspectoratului General al Poliției (IGP) din țara vecină evită să ofere alte detalii, precizând că vor ,,informa despre rezultatele acțiunilor de urmărire penală, în măsura în care prezentarea datelor din dosar nu va periclita buna desfășurare a investigațiilor penale”.
Activ după ce partidul lui Șor a fost declarat neconstituțional
Formațiunea Șansă condusă de jurnalistul Alexei Lungu a devenit activă pe scena politică de la Chișinău după ce partidul prorus Șor a fost scos în afara legii. Este și cazul partidului Renaștere în spatele căruia tot ar sta Ilan Șor.
Politicianul fugar a fost condamnat în primăvara acestui an la 15 ani de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani în dosarul ,,Frauda Bancară".
El se ascunde de justiție în Israel, dar este activ în politica moldovenească, organizând protestele antiguvernamentale sub pretextul situației interne și recunoscând că oferă bani manifestanților, motivând că sunt „împotriva dizgrației, sărăciei, foametei și a frigului la care au fost condamnați”.
Liderii Guvernului de la Chișinău au atenționat că manifestațiile fac parte din planul Kremlinului de a destabiliza Chișinăul, informație negată de Ilan Șor.
Totuși, înainte de a începe una din manifestații, poliția a anunțat că protestul urma să fie destabilizat de persoane cu antecedente penale sau cu pregătire sportivă și remunerate cu mii de dolari, în spatele operațiunii fiind serviciile specializate ale Rusiei.