Oficial NATO: Provocările de securitate pentru NATO şi Moldova sunt comune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
nato

Fie că e vorba de actori statali sau non-statali, de dezinformare, ameninţări cibernetice din partea unor grupări criminale, pandemia COVID-19 şi altele, provocările de securitate pentru NATO şi Republica Moldova sunt comune. Aceste provocări continuă să evolueze şi să sporească, notează IPN.

„Problemele pe care le vedem când vine vorba de ordinea mondială bazată pe reguli vizează ţări care folosesc forţa pentru a-şi realiza obiectivele de politică externă, folosesc presiuni economice, dezinformarea pentru a submina securitatea ţărilor noastre, a organizaţiei noastre, pacea şi securitatea pe care noi am încercat să le consolidăm pe parcursul ultimilor 40 de ani şi mai mult”, a declarat Tanya Hartman, şefa Diviziei Parteneriatului Estic al Departamentului Relaţii Politice şi Politică de Securitate a NATO, la conferinţa cu genericul „Perspective pentru parteneriat şi securitatea prin cooperare în agenda NATO 2030”, organizată de către Centrul de Informare şi Documentare privind NATO (CID NATO) în parteneriat cu Oficiul de legătură NATO în Republica Moldova.

„Ne-am angajat să abordăm aceste provocări de securitate, să edificăm rezilienţa statelor membre ale Alianţei. Cheia contracarării provocărilor este rezilienţa, suveranitatea puternică a fiecărui stat membru şi capabilităţi de apărare – instituţii puternice”, a menţionat Tanya Hartmna. „Reformele sunt o provocare, ele sunt necesare, pentru că NATO continuă să evolueze, noi continuăm să ne reformăm, ca şi aliaţii NATO – indiferent de cât de tânără, experimentată este naţiunea, cât de mare sau mică este. Noi continuăm să ne reformăm în fiecare zi. Avem programe ambiţioase de reformă, atât ca ţări membre, cât şi ca Alianţă, la fel ca şi partenerii noştri”, a menţionat Tanya Hartman.

În opinia sa, reformarea, respectiv fortificarea instituţiilor statului este necesară pentru că instituţiile fortifică la rândul lor suveranitatea şi securitatea ţării.  

Prezent la conferinţă, ministrul Apărării Naţionale al Lituaniei, Arvydas Anušauskasc, a menţionat că NATO nu se limitează la securitatea din perimetrul său. „NATO are o reţea foarte mare de parteneriate în toată lumea. Conceptul strategiei NATO spune că parteneriatele oferă contribuţii valoroase succesului sarcinilor fundamentale ale NATO. Relaţia cu partenerii se bazează pe reciprocitate, beneficii şi respect mutual”.

Ministrul lituanian a specificat că „NATO nu înseamnă doar militărie. E vorba despre valori democratice, despre un anumit crez şi despre reforme, care duc la eliminarea corupţiei şi edificarea unui stat de drept”.

Cu referire la regiunea Europei de Est, în speţă – la spaţiul post-sovietic, Arvydas Anušauskasc a menţionat că „Lituania îşi doreşte o politică mai ambiţioasă a Parteneriatului Estic. Cooperarea cu partenerii estici a avut şi are un loc special în agenda noastră politică”. Oficialul lituanian a menţionat că ţara sa este gata să ofere sprijin în antrenarea personalului militar al Republicii Moldova, aşa cum a făcut în Georgia şi Ucraina.

În prezent NATO are parteneriate cu circa 40 de state ale lumii de pe toate continentele. Alături de Republica Moldova, state partenere ale NATO sunt Japonia, Australia, Columbia şi altele. Prima ţară parteneră NATO de pe continentul african este Ghana.  

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite