O moldoveancă a luat premiul întâi la Festivalul Internaţional de Film de la Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acţiunea prezintă înmormântarea unei bătrâne din Trebujeni, Orhei. FOTO panihida.de
Acţiunea prezintă înmormântarea unei bătrâne din Trebujeni, Orhei. FOTO panihida.de

Ana-Felicia Scutelnicu din Republica Moldova a luat premiul întâi pentru cel mai bun film de metraj mediu, la Festivalul Internaţional de Film de la Roma. În cadrul aceluiaşi eveniment a avut loc şi premiera mondială a filmului.

Filmul „Panihida“, de 61 de minute, a concurat în competiţia CINEMAXXI, la categoria filme de metraj mediu şi scurt. Coproducţia moldo-germană, în regia Anei-Maria Scutelnicu, a obţinut premiul întâi pentru cel mai bun film de metraj mediu, la Festivalul Internaţional de Film 2012 de la Roma. 

Acţiunea se întâmplă într-un sat din Moldova. Filmul prezintă funeraliile unei femei bătrâne, care i-a lăsat în urmă pe fiul Petru şi nepoţica Anişoara. Pe tot parcursul filmului, producătorii evidenţiază explozia de emoţii, amintiri şi absurdităţi pe care le trezeşte vechiul rit moldovenesc de îngropare a mortului.

În cadrul Festivalului Internaţional de Film, care a avut loc în perioada 09-17 noiembrie, la Roma, au fost prezentate 64 de lungmetraje, 12 mediumetraje şi 34 de scurtmetraje. 

Panihida - Official Trailer from Weydemann Bros. on Vimeo.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite