Mitropolitul Vladimir i-a interzis diaconului Ghenadie Valuţa să mai slujească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mitropolitul Vladimir i-a interzis Diaconului Ghenadie Valuţa să mai săvârşească Sfintele Slube, începând cu 1 septembrie 2015.

Decizia a fost luată de Mitropolitul Vladimir pe motiv că Ghenadie Valuţa instigă la ură îndreptată spre răsturnarea bunei rânduieli a bisericii ortodoxe, dovedeşte neascultare faţă de ierarhia bisericească, prin multitudinea acţiunilor răzvrătitoare, manifestate public, prin publicaţii editoriale, cât şi informaţionale – iar toate acestea duc la defăimarea Bisericii ortodoxe. 

Un Decret în acest sens a fost semnat de către Mitropolitul Vladimir la 1 septembrie 2015, după ce s-a consultat cu ierarhii, protopopii, stareţii de mănăstiri şi a judecăţii mitropolitane. 

Sentinţa nu este pentru totdeauna, diaconul Valuţa poate fi repus în drepturi după ce se pocăieşte în faţa Bisericii. 

Diaconul Ghenadie Valuţa din Anenii Noi este cunoscut publicului larg prin acţiunile de protest organizate, cum ar fi marşul homosexualilor, unde a stropit cu apă sfinţită locul pe unde au trecut gay-ii, interzicerea legii antidiscriminare, legii islamice şi cultelor, implicare preoţilor în politică etc. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite