mitropolia moldovei - ultimele știri
Zeci de mii de credincioşi au venit, de la primele ore ale zilei de sâmbătă, pe Bulevardul Ştefan cel Mare din Iaşi şi pe străzile din împrejurimile Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pentru a asista la ceremonia Sfintei Liturghii oficiată cu prilejul prăznuirii Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.
Maria Zaharova, una din portavocele Kremlinului, acuză Mitropolia Basarabiei că lansează falsuri despre cea a Moldovei, între care faptul că preoții sunt „agenții serviciilor speciale ruse”, iar Chișinăul nu este imparțial și „permite amestecul în treburile confesiunilor”.
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei compară, prin intermediul unui comunicat de presă, atitudinea autorităţilor în organizarea pelerinajului la Sf. Parascheva cu atitudinea pe care au adoptat-o atunci când au fost organizate alegerile locale din acest a...
Joi seara, peste 20 de credincioşi s-au bătut în curtea Mitropoliei Moldovei din cauza unui conflict mai vechi. Trei enoriaşi au fost reţinuţi.
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) precizeză că nu a acordat niciun fel de derogare Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pentru organizarea funeraliilor IPS Pimen cu peste 1.000 de participanţi, în ciuda restricţiilor impuse de autorităţi.
Premierul Ion Chicu a comentat adresarea Mitropoliei Chişinăului şi Întregii Moldove către autorităţile statului, în care se vorbeşte despre pericolul vaccinării şi cel al tehnologiei 5G.
Biserica Ortodoxă din R. Moldova, supusă canonic jurisdicţiei Patriarhiei Ruse, s-a adresat cu o solicitare oficială către Guvern, Preşedinţie şi Parlament în care cere să nu permită vaccinarea obligatorie a populaţiei împotriva COVID-19. Biserica sp...
Mitropolia Moldovei a decis ca procesiunea religioasă să aibă loc prin localităţi din Neamţ, fiind posibil să ajungă şi în alte judeţe ale regiunii.
Un tânăr venit din Anglia şi carantinat la centrul de la Mănăstirea Neamţ susţine că un preot l-a pipăit şi i-a făcut avansuri sexuale. Au fost deschise mai multe anchete.
Iniţiativa online pentru canonizarea părintelui Iustin Pârvu, de la Mănăstirea Petru Vodă, din judeţul Neamţ, are deja peste 1.000 de semnatari. Iniţiatorii cer deshumarea, la şapte ani, a părintelui care a ctitorit cele două mănăstiri de la poalele ...
Ştim că unele televiziuni au speculat acuzaţiile aduse împotriva unui profesor de religie acuzat că ar fi bătut până la sânge un elev, ba chiar l-ar fi dat cu capul de pereţi şi i-ar fi produs comoţie cerebrală, deoarece acesta ar fi acuzat să-şi fac...
Cu puţin timp înainte de a părăsi schitul din Neamţ, Hrisostom Filipescu a făcut o mărturisire inedită în faţa credincioşilor.
Un al treilea preot care nu-l mai pomeneşte la slujbe pe ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost înlocuit din parohia pe care o deţinea.
Iniţiatorii „Scrisorii deschise către arhiereii care au semnat în Creta” au anunţat printr-un comunicat de presă că preoţii şi ieromonahii semnatari ai documentului au întrerupt pomenirea la slujbe a ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Jurnaliştii de la RISE Moldova au publicat luni, 25 iulie, o investigaţie care dezvăluie cum Mitropolia Moldovei importă anual din Rusia tone de lumânări din parafină la un preţ de până la 20 de bani bucata. Apoi, lumânările sunt vândute bisericilor....
Un duhovnic renumit din Iaşi arată într-o predică postată pe o reţea de socializare că minunile care se petrec în pelerinajele organizate spre cinstirea unor sfinţi ţin de credinţa fiecărui pelerin....
Mitropolia Moldovei a înfiinţat Judecata Supremă a Bisericii Ortodoxe, care va fi condusă de protoiereul mitrofor Valerie Potoroacă. Decizia a fost luată de Sinodul Bisericii Ortodoxe, care a mai hotărât să înfiinţeze şi o mănăstire de călugăriţe în ...
Boboteaza a adunat în curtea Catedralei Mitropolitane de la Iaşi mai puţin de o mie de credincioşi. Cele câteva sute de ieşeni au putut lua Agheasma Mare din 12 butoaie pregătite de mitropolie.
ÎPS Vladimir a botezat şapte copii de diferite vârste din cadrul Gimnaziului-internat nr. 3 din Chişinău. Taina Botezului a fost săvârşită la data de 18 decembrie, când s-a sărbătorit Cuviosului Sava cel Sfinţit, anunţă Mitropolia Chişinăului şi a În...
Sinodul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova solicită Ministerului Sănătăţii excluderea efectuării avorturilor din lista serviciilor medicale care sunt acoperite de poliţa medicală. Totodată, preoţii din Republica Moldova reiterează faptul că avo...
Mitropolia Moldovei solicită Ministerului Finanaţelor de la Chişinău să modifice Codul fiscal astfel încât autorităţile să revină la formularea anterioară potrivit căreia organizaţiile religioase să fie scutite de impozitul pe venit şi de prezentarea...
Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, unul dintre cele mai profitabile ONG-uri din ţară, vrea ca Primăria Iaşi să îi plătească energia electrică consumată de curtea centrului eparhial de la Iaşi. Solicitarea va fi analizată, miercuri, de ...
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, organizată juridic sub forma unei fundaţii non-profit, conduce în topul entităţilor de acest gen în privinţa veniturilor pe care le realizează. Potrivit datelor financiare, unitatea ce administrează hoteluri, pensiun...
Mitropolitul Vladimir i-a interzis Diaconului Ghenadie Valuţa să mai săvârşească Sfintele Slube, începând cu 1 septembrie 2015.
Bilanţul contabil recent depus de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cea mai importantă subdiviziune administrativă a Bisericii Ortodoxe Române, indică cifre economice care stârnesc invidia oricărui antreprenor privat autohton.
Icoana cu chipul Maicii Domnului Gorgoepicusa (Grabnic Ascultătoarea) şi chivotul cu părticele din moaştele Sfinţilor Mari Mucenici Gheorghe Purtătorul de Biruinţă şi Dimitrie Izvorâtorul de Mir vor fi depuse în această seară, 8 august, la Mănăstirea...
La începutul campaniei electorale pentru alegerile locale generale Mitropolia Moldovei a emis un comunicat prin care i-a ameninţat cu răspopirea pe acei preoţi care se vor implica în campania electorală. Cu toate acestea, pe 27 mai, însuşi Mitropolit...
Oficialii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au trimis o circulară către toţi preoţii subordonaţi instituţiei de cult prin care îi îndeamnă să introducă în slujba de duminică, 14 iunie, rugăciunile speciale pentru ploaie.
Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei i-au solicitat latifundiarului Gigi Becali, patronul FCSB, donarea unui teren în judeţul Iaşi pe care ar urma să fie ridicată o biserică. Becali a declarat că se va întâlni cu ÎPS Teofan, joi, la Iaşi.
Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove atenţionează preoţii să nu se implice în campania electorală pentru alegerile locale generale din această vară.
Primarii au fost trimişi de prefectul judeţului să găsească prin magazine şi pieţe lumânări de cult comercializate fără acordul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Unii şefi ai administraţiilor locale sunt derutaţi şi chiar răzvrătiţi de noua sarcină ...
Cea mai puternică financiar şi influentă unitate teritorială din cadrul Bisericii Ortodoxe Române are o structură complexă, în care sunt implicaţi mii de angajaţi.
Statistica comparativă pentru judeţul Iaşi arată că numărul de biserici nou-construite creşte de la un an la altul, în timp ce "populaţia şcolară" scade cu câteva mii de persoane anual.
Fotograful ieşean Tudor Ghioc a surprins detalii reprezentative pentru atmosfera slujbei de Bobotează ţinută în acest an la Iaşi în faţa a 2.000 de credincioşi.
Retrocedarea pădurii de la Oituz, (9.008 hectare), a domeniului Ştirbey de la Dărmăneşti, (6.676 de hectare), a pădurilor Mitropoliei Moldovei (7.200 hectare), dar şi 14.000 de hectare date prin legea „Hrebenciuc“ sunt câteva dintre dosarele care au...
Guvernul a împroprietărit Mitropolia Moldovei şi Bucovinei cu şase vile şi imobilul în care funcţionează Centrul Ecumenic Daniil Sihastrul din Durău.
Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au comunicat că până vineri, la ora 16.00, aproximativ 24.000 de pelerini veniţi din ţară sau din străinătate se închinaseră la racla Cuvioasei Parascheva.
O investigaţie realizată de RISE Moldova prezintă relaţiile ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, pe numele său de mirean Nicolae Cantarean cu duhovnicul de la Mănăstirea Ciuflea din Chişinău şi agentul proxy Oleg Popov, şefu...
Ilarion Alfeyev, considerat neoficial "Ministrul de Externe al Patriarhiei Ruse", cel mai influent cleric în relaţiile cu Europa al Bisericii Ortodoxe Ruse, face o vizită la Iaşi, pe data de 8 septembrie.
O investigaţie publicată astăzi de Ziarul de Gardă arată că ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, pe numele său de mirean Nicolae Cantarean, arendează, prin intermediul unei firme unde este fondator alături de un alt slujitor...
Preşedintele Nicolae Timofti şi Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove Vladimir au avut ieri o întrevedere, în cadrul căreia au discutat despre rolul Bisericii în menţinerea păcii în societate.
Guvernul României alocă sume substanţiale, din fondul de rezervă avut la dispoziţie, către trei unităţi de cult din România, printr-o Hotărâre de Guvern aprobată pe 28 august.
După dezbaterile din societate şi reacţia Bisericii Ortodoxe din Moldova, ministrul Educaţiei Maia Sandu a anulat dispoziţia emisă de adjuncta sa, care recomanda să fie excluse „ritualurile religioase“ la festivităţile de început de an şcolar, din 1 ...
Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove Vladimir i-a decorat pe membrii grupului vocal Brio Sonores cu ordinul „Meritul Bisericesc“(gradul III) pentru prestaţia deosebită la show-ul „Românii au talent“ şi demnitateacu care au reprezentat Repu...
Preoţii, politica şi baronii locali. Cum se implică Mitropolia Moldovei în campania electorală a PSD
Implicarea preoţilor în campaniile electorale reprezintă un subiect dificil de adus în dezbatere publică. Informaţiile disparate venite de "pe surse" sunt dublate periodic de acuzaţii ale enoriaşilor şi chiar de "spovedanii" copilăreşti ale clericilo...
Arhimandritul Policarp (Bârnaz) a fost eliberat din funcţia de stareţ al Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului“ din Ţâpova, printr-un decret mitropolitan....
Stephen Holley, fost preot baptism, a renunţat definitiv la traiul din Statele Unite ale Americii şi s-a mutat la Iaşi, cucerit de religia creştin-ortodoxă.
Reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor au prezentat, duminică, 3 martie, bilanţul activităţii pentru anul trecut. Cifre interesante sunt prezentate de clerici la capitolul intitulat “mâinile iubirii lui Hristos”, ce reprezintă opera filantropică reali...
Asociaţia Pro Democraţia, filiala Piatra Neamţ solicită procurorului general să verifice dacă cele două firme respectă prevederile legii construcţiilor. Pe de altă parte, înalţii prelaţi susţin că un personaj care îl calomniază pe Patriarhul Daniel ş...
Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove consideră că înfiinţarea şi înregistrarea unei noi mitropolii se datorează imperfecţiunii Legii cultelor.
Mitropolia Moldovei îndeamnă cuplurile creştine să nu apeleze la mame surogat, notând că această practică devine o afacere tot mai profitabilă, iar taina naşterii unui om se transformă într-o simplă operaţiune de vânzare-cumpărare.
După slujba de sărbătoare prilejuită de Naşterea Domnului, mai mulţi demnitari, diplomaţi şi oameni de afaceri au participat la o recepţie oferită de Mitropolitul Moldovei Vladimir....
Un calendar creştin-ortodox pentru anul 2014 prezintă 16 personalităţi bisericeşti locale care au fost sau urmează să fie propuse spre canonizare de Mitropolia Moldovei....
În cadrul unei întrevederi la Palatul Mitropolitan, Înalt Prea Sfinţitul Vladimir a discutat cu fostul premier al Republicii Moldova Vlad Filat „despre locul şi rolul Bisericii Ortodoxe în societatea autohtonă“, anunţă Mitropolia Moldovei....
Înalt Prea Sfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a semnalat în scrisoarea trimisă cu ocazia Crăciunului problemele cu care se confruntă credincioşii creştini ortodocşi în diverse colţuri ale lumii.
Comisia specializată de pe lângă Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove a propus canonizarea Mitropolitului Bănulescu-Bodoni şi studiază dosarul maicii Agafia şi cel al preotului martir Gheorghe Ivanov....
Matei nu mă mai ţine de mână. E mare. Băiat mare! Zburdă-n stânga mea. Zburd şi eu cu el, într-un joc imaginar pe care doar noi doi îl ştim. Mergem spre Sfântă. Îmi povesteşte despre misiuni posibile şi imposibile, despre eroi din lumi numai de el şt...
Din datele furnizate de Jandarmerie reiese că aproape 30.000 de oameni se află constant la rândul care duce către Catedrala Mitropolitană. Peste 540 de persoane au avut nevoie până acum de îngrijiri medicale.
Sfânta Parascheva aduce şi în acest an la Iaşi sute de mii de credincioşi, în cel mai mare pelerinaj religios din România. Capii Mitropoliei Moldovei au reuşit, în ultimele două decenii, să transforme sărbătoarea dintr-o slujbă pentru o mână de creş...