Miniștrii de la Chișinău îndeamnă basarabenii să iasă la vot: Este vital să mergem la vot pentru parcursul european
0Mai mulți membri ai Cabinetului de miniștri de la Chișinău i-au îndemnat pe basarabeni să iasă la vot pe 28 septembrie, subliniind importanța menținerii și continuării parcursului european al țării.

Ministrul moldovean al Sănătății, Ala Nemerenco, a subliniat că, în ultimii patru ani, sistemul de sănătate a beneficiat de investiții fără precedent, peste patru miliarde de lei moldovenești, reprezentând resurse financiare atrase cu sprijinul Uniunii Europene și al altor state partenere.
„Au fost vizibile acele investiții foarte mari, pe care niciodată nu le-a avut Republica Moldova. Mulți pacienți au simțit aceste schimbări, fie prin acces la medicamente compensate, fie prin servicii medicale costisitoare oferite gratuit. Toate acestea au fost posibile datorită parcursului nostru european. Populația, indiferent de etnie, are nevoie de un sistem medical riguros, calitativ, la care să aibă acces deplin și gratuit prin sistemul de asigurări medicale. De aceea, îi chem pe toți cetățenii, în primul rând să iasă la vot, și în al doilea rând – să voteze pentru continuarea parcursului european care a făcut posibil aceste schimbări”, a afirmat Ala Nemerenco.
Vot vital
Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a lansat un apel către toți lucrătorii din domeniul medical, de la medici până la personalul auxiliar, să participe la scrutinul din 28 septembrie și să susțină parcursul european al Republicii Moldova.
„Medicii au văzut cu ochii lor investițiile europene în sănătate – de aceea este vital să mergem la vot pentru parcursul european. Aș vrea să fac o adresare, în special, pentru lucrătorii medicali, fie că activează într-un centru mic rural sau într-un spital mare, terțiar, aici, în Chișinău. Vă chem să alegeți acel drum pe care, în sfârșit, a fost posibil de adus Moldova – un drum proeuropean”, a adăugat Ala Nemerenco.
Cu un îndemn a venit și negociatorul-șef al Republicii Moldova cu UE, viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, care a vorbit despre parcursul european al țării sale.
„Este foarte important să menținem și să continuăm parcursul nostru european. Este foarte important să menținem și să continuăm parcursul nostru european, pentru ca toate eforturile depuse până acum să ne ajute să consolidăm viitorul țării noastre. Îndemn toată lumea să iasă duminica aceasta la vot pentru un viitor european al țării noastre. Fiecare vot al nostru va construi un viitor liber, un viitor demn și un viitor prosper pentru toți cetățenii noștri”, a detaliat Cristina Gherasimov.
De asemenea, i-au îndemnat pe basarabeni să dea dovadă de responsabilitate civică și ministrul moldovean al Apărării, Anatolie Nosatîi, și ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării, Doina Nistor.
„Am reușit să menținem pacea. Voi vota pentru o Moldovă democratică, o Moldovă europeană, prosperă și în siguranță.Îndemn toți cetățenii să participe la acest important eveniment democratic. Avem nevoie de dezvoltare, avem nevoie de stabilitate, de securitate, de pace. Am reușit, pe parcursul a 4 ani, să menținem pacea și să asigurăm securitatea cetățenilor. Îndemn colegii mei din domeniul apărării și securității, veteranii forțelor armate și veteranii războiului de pe Nistru să participe la alegeri și să voteze pentru viitorul Moldovei”, a explicat Anatolie Nosatîi.
„Economia are nevoie de stabilitate, reguli clare și instituții puternice. Vă îndemn să votăm pentru o Moldovă liberă, europeană și prosperă. Duminică avem o zi foarte importantă pentru țara noastră. Votul este nu doar un proces democratic, un exercițiu democratic, dar este și o garanție a securității și a dezvoltării pe termen lung a țării noastre. Vreau să mă adresez antreprenorilor care dezvoltă afaceri în comunitate, investitorilor, angajaților, tinerilor care vor să contribuie la dezvoltarea economică a țării noastre. Economia are nevoie de stabilitate, economia are nevoie de reguli clare, de instituții puternice care am început să le construim împreună și care putem să le clădim împreună, cu votul fiecăruia dintre noi.Vă îndemn să fim uniți, să votăm pentru o Moldovă liberă, o Moldovă europeană și o Moldovă prosperă”, a adăugat Doina Nistor.
Iar ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a evidențiat că cetățenii trebuia să meargă ,,la vot cu energia unei echipe unite și puternice, pentru viitorul democratic și european al Republicii Moldova. Pe 28 septembrie, viitorul democratic al Republicii Moldova se decide prin votul nostru. Am demonstrat că putem depăși crizele. Am demonstrat că putem crea soluții și că putem sta cu demnitate la aceeași masă cu marile state europene”, conchis oficialul moldovean.
Puterea țării, în mâinile fiecăruia
Și alți membri ai Guvernului au lansat apeluri în acest sens: Daniella Misail-Nichitin, ministrul Afacerilor Interne, Veronica Mihailov-Moraru, ministrul Justiției, și Sergiu Prodan, ministrul Culturii.
„Pe 28 septembrie să demonstrăm că puterea Republicii Moldova este în mâinile fiecăruia dintre noi. Pe 28 septembrie vreau să dăm dovadă că puterea Republicii Moldova este în mâinile fiecăruia dintre noi, să ne exprimăm votul liber, democratic și neinfluențat de nimeni. Noi, Ministerul Afacerilor Interne, vom asigura siguranța fiecărui vot și îndemn toți cetățenii să voteze pentru drumul libertății și drumul siguranței”, a îndemnat Daniella Misail-Nichitin.
„Avem nevoie de o exprimare liberă, democratică a tuturor cetățenilor Republicii Moldova. Intelectualitatea localităților, oamenii de cultură, lucrătorii din domeniul culturii sunt responsabili moral pentru acest exercițiu. Prezența la urnele de vot, alegerea parcursului european al Republicii Moldova este acea opțiune cu care, sunt sigur, vom promova acest examen cu nota zece. Vă mulțumesc și ne vedem la urna de vot”, a adăugat Sergiu Prodan.
„Ne apropiem de o zi extrem de importantă pentru viitorul Republicii Moldova – alegerile parlamentare din 28 septembrie. Vin cu un îndemn către toți profesioniștii în domeniul dreptului: judecători, avocați, procurori, notari, executori, mediatori și toți ceilalți care au îmbrățișat acest domeniu, să contribuim împreună și să continuăm eforturile în modernizarea statului de drept, să îmbunătățim împreună nivelul de respectare a dreptului omului, sistemul judiciar și cel anticorupție”, a menționat Veronica Mihailov-Moraru.
Alegeri cu miză uriașă
În timpul alegerilor parlamentare vor activa 2.274 de secții de votare, printre care 1.973 vor fi deschise pe teritoriul Republicii Moldova. Celelalte 301 vor funcționa în diaspora, potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC) de la Chișinău.
Alegerile parlamentare din Republica Moldova nu sunt doar despre partide sau politicieni, ci mai ales despre direcția pe care o va lua, după 28 septembrie, acest stat fost sovietic, prins între două lumi: Est sau Vest. Pe de o parte, sunt forțele pro-UE, care pledează pentru integrarea în Uniune, iar pe de altă parte, cele pro-Kremlin, care susțin apropierea de Moscova hotărâtă să-și păstreze influența și care a recurs la o interferență fără precedent în procesul electoral pentru atingerea acestui scop.
Experții consultați de ,,Adevărul” afirmă că Chișinăul se află la o răscruce geopolitică: integrare europeană sau derivă spre un model autoritar ca în Belarus și loial Moscovei care va fi folosit ulterior contra Kievului și Bucureștiului.