SUA riscă să rămână cu mâinile goale în urma politicii dominației americane promovată de Trump

În romanul distopic „1984”, scris George Orwell, lumea este împărțită în trei sfere de influență: Oceania, Eurasia și Estasia, toate în perpetuă stare de război. Uneori, două state formează o alianță împotriva unui al treilea. Alteori, își schimbă brusc tabăra. Nu sunt furnizate motive. În schimb, Partidul le spune proletarilor: Am fost mereu în război cu Estasia. Ziarele și cărțile de istorie sunt rapid rescrise pentru a da acestor afirmații aparență de adevăr, scrie istoricul Anne Applebaum, într-un editorial publicat de The Atlantic.

Lumea lui Orwell este fictivă, dar unii vor să devină realitate. Cu mult înainte de al doilea mandat al președintelui Donald Trump, ideea că lumea ar trebui să aibă trei sfere de influență -o Asia dominată de China, o Europă dominată de Rusia și o emisferă vestică dominată de Statele Unite -circulă pe internet, promovată în principal de ruși care vor să controleze ceea ce ei numesc străinătatea lor apropiată, sau poate doar vor ca țara lor, cu economia ei slabă și armata ei șubtedă, să fie menționată pe picior egal cu Statele Unite și China.

În 2019, Fiona Hill, fost oficial al Consiliului Național de Securitate în prima administrație Trump, a depus mărturie în fața unei comisii din Camera Reprezentanților: rușii care promovau crearea unor sfere de influență au făcut o ofertă: Ucraina pentru Venezuela, cel mai apropiat aliat al lor din America Latină. De atunci, ideea că relațiile internaționale ar trebui să promoveze dominația marilor puteri, și nu valori universale sau rețele de aliați, s-a propagat de la Moscova la Washington. Noua Strategie de Securitate Națională a administrației conturează un plan de dominare a Americilor, descriind enigmatic politica SUA în emisfera vestică ca „Înrolează și extinde” și minimalizând amenințările din partea Chinei și Rusiei. Trump a emis, de asemenea, amenințări la adresa Danemarcei, Panama și Canadei, aliați a căror suveranitate pare acum contestată.

O versiune a Doctrinei Monroe

În unele privințe, raidul militar care a dus la arestarea dictatorul venezuelean Nicolás Maduro e similar acțiunilor americane din trecut, în special înlăturarea liderului panamez Manuel Noriega în 1989–90. Însă folosirea acestui nou limbaj, pentru a explica și eventual justifica raidul venezuelean face ca această poveste să fie foarte diferită. La conferința sa de presă de sâmbătă, Trump nu a folosit cuvântul democrație. Nu a făcut referire la dreptul internațional

În schimb, a prezentat o versiune distorsionată a Doctrinei Monroe din 1823, o politică menită inițial să ținî puterile imperiale străine departe de Americi, numind-o ceva ce aduce cu Documentul Donroe: În cadrul noii noastre Strategii de Securitate Națională, a spus el, citind din remarci pregătite,dominația americană în emisfera vestică nu va mai fi niciodată pusă sub semnul întrebării.

În acest scop, a spus că Statele Unite vor conduce-Venezuela, deși nu a precizat cine va fi de fapt la conducere. Viceregele Marco Rubio? Guvernatorul General Pete Hegseth? Întrebat despre María Corina Machado, lidera opoziției venezueleene, Trump a respins ideea. Este o femeie foarte drăguță, dar nu inspiră respect în țară, a spus el.

Machado, care a câștigat Premiul Nobel pentru Pace anul trecut, este lidera unei mișcări a cărei candidat la președinție, Edmundo González Urrutia, a câștigat două treimi din voturi la alegerile din 2024. Deși mass-media controlată de stat l-a susținut pe Maduro și deși poliția și paramilitarii lui Maduro le-au hărțuit, arestat și ucis susținătorii, Machado și González nu doar că au câștigat; au obținut și documente de la secțiile de votare drept dovadă. Maduro nu a prezentat niciodată o astfel de dovadă. Totuși, și-a declarat victoria.

Cine va conduce Venezuela

Deocamdată, Trump nu pare interesat să identifice liderul legitim al Venezuelei. Administrația sugerează, în schimb, că SUA ar putea colabora cu vicepreședintele lui Maduro, Delcy Rodríguez, care probabil ar menține regimul lui Maduro intact: cu alte cuvinte, nu vorbim de o schimbare de regim, ci doar de o schimbare de dictator. Pe de altă parte, Trump nu încearcă nici să confere legitimitate propriilor acțiuni. Înainte de răpirea lui Maduro, nu a consultat Congresul, aliații SUA sau vecinii Venezuelei, mulți dintre aceștia având probabil dorința să contribuie la o soluție. Deși administrația sa a descris această acțiune drept o arestare a cuiva acuzat de infracțiuni grave, precum trafic de droguri, politica nu pare una prea consecventă. Trump tocmai l-a grațiat pe fostul președinte al Hondurasului, care a fost inculpat în mod legitim pentru acuzații legate de droguri în urmă cu șase ani.

Nimic din toate acestea nu are vreo logică, dar nici nu este menit să aibă: la fel ca Partidul din romanul 1984, potențialii dominatori ai emisferei vestice par să nu simtă această nevoie. Dacă forța e cea care decide, dacă SUA pot face ce vor folosind orice instrumente doresc în propria sferă, atunci nici nu mai este nevoie de transparență, democrație sau legitimitate. 

Răspunsurile Rusiei și Chinei la acțiunile lui Trump din acest weekend au fost surprinzător de blânde, având în vedere miliardele de dolari pe care le-au investit în Venezuela. Pesemne că această reacție se datorează faptului că limbajul folosit de Trump pentru a justifica răpirea lui Maduro sunt ecoul unora dintre propriile lor narațiuni. La urma urmei, faptul că Ucraina aparține sferei Rusiei este principalul argument al lui Vladimir Putin pentru invazie. Taiwan face parte din sfera Chinei, iar Xi Jinping va justifica în acel fel o decizie de a invada insula. Asta nu înseamnă că Moscova este realmente în poziția de a controla Europa, sau China de a controla Asia: PIB-ul combinat al Uniunii Europene este aproape de 10 ori mai mare decât cel al Rusiei și nici nu vedem alte țări tânjind să devină colonii chineze.

În ciuda cuvintelor mari ale lui Trump, nici americanii nu sunt tocmai în controlul sferei sale de influență. La două zile după capturarea lui Maduro, Trump riscă deja să cadă victimă propriei sale propagande, la fel ca Putin. Venezuela, așa cum a scris recent un fost ambasador american în țară, este „un stat eșuat, plin de grupuri armate ilegale și organizații teroriste străine”.

Regimul nu a fost înlăturat

Armata și diverși paramilitari sunt încă în funcție, iar deși unii dintre ei ar putea coopera cu administrația Trump, alții e posibil să nu o facă. Fără trupe americane în Venezuela, vor conduce americanii Venezuela prin declarații și amenințări zgomotoase? Ordonând intervenții militare periodice? O teorie ar fi că administrația a făcut o înțelegere cu unii membri ai regimului -asta ar explica de ce raidul american a întâmpinat atât de puțină opoziție -dar nu există nicio garanție că un astfel de acord va aduce beneficiile pe care Trump le așteaptă. Petrolul nu este ceva ce poate fi pur și simplu colectat de undeva și dus acasă. Necesită investiții pe termen lung, relații, contracte. Or, dacă guvernul Venezuelei este probabil să cadă sau să se schimbe în orice moment, niciuna dintre aceste lucruri nu se va materializa.

Dar eroarea lui Trump este de natură fundamentală. Divizarea lumii în sfere de influență implică faptul că țările mai mici nu pot influența evenimentele, or, este o greșeală gravă să ne imaginăm că venezuelenii nu vor încerca. Mulți dintre ei doreau o intervenție americană, sunt entuziasmați că Maduro nu mai este la putere, și nu e de mirare: el și predecesorul său, Hugo Chávez, au transformat de-a lungul anilor cea mai bogată țară din America de Sud în cea mai săracă, consolidându-și înfricoșătorul stat de securitate cu arme și sisteme de supraveghere cumpărate de la autocrații din întreaga lume.

Dar acum că Maduro a căzut, oamenii care au luptat ani de zile pentru dreptate, libertate și autodeterminare nu vor mai dori să trăiască într-o dictatură sprijinită de Trump, formată din apropiații lui Maduro. Un exilat venezuelean, care a cerut anonimatul din cauza riscurilor pentru familia sa, a spus sâmbătă pentru The Atlanitoc că are senzația că se află într-un montagne russe. Mai întâi euforia plecării lui Maduro, apoi șocul conferinței de presă a lui Trump, apoi conștientizarea faptului că poate nimic nu s-a schimbat și încă nu poate merge acasă.

Nici americanilor nu vor fi probabil mulțumiți ca un alt lider autoritar să fie instalat la conducere. Majoritatea americanilor își doresc ca țara lor să reprezinte altceva decât lăcomia, iar majoritatea nu vor ca armata lor scumpă să lupte în numele donatorilor lui Trump din industria petrolieră.

„Urmărirea de către Trump a unei sfere iluzorii de influență este puțin probabil să aducă pace sau prosperitate SUA - la fel cum invazia Ucrainei nu a adus pace și prosperitate rușilor -iar acest fapt ar putea deveni clar mai devreme decât se așteaptă cineva.

Dacă America este doar un bătăuș regional, atunci foștii aliați din Europa și Asia își vor închide porțile și piețele pentru SUA. Mai devreme sau mai târziu, «emisfera noastră vestică» se va organiza împotriva noastră și va riposta. Departe de a ne face mai puternici, căutarea dominației americane ne va face mai slabi, lăsându-ne în cele din urmă fără nicio sferă și fără nicio influență”, scrie Anne Applebaum, într-un editorial publicat de The Atlantic.