Mesajul Maiei Sandu de Crăciun: Prin bunătate și credință, putem construi împreună un viitor mai luminos
0Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj cu prilejul Crăciunului, subliniind că această sărbătoare să fie pentru oameni, cât și pentru țară ,,un prilej de unitate și speranță”.

„Crăciunul este momentul care ne aduce mai aproape unii de alții, în căldura familiei și a celor dragi. Fie ca această sărbătoare să fie și pentru noi, ca țară, un prilej de unitate și speranță, care să ne reamintească că, prin bunătate și credință, putem construi împreună un viitor mai luminos”, a transmis Maia Sandu prin intermediul mesajului pentru cei ,,care sărbătoresc Crăciunul pe stil nou”.
Mulțumiri colindătorilor
De asemenea, lidera de la Chișinău a mulțumit colindătorilor care au adus magia sărbătorilor de iarnă la Președinție.
„Pentru că păstrează credința și duc mai departe tradițiile bogate ale neamului, suntem recunoscători Ansamblurilor „Codrencele”, „Crenguță de iederă” și „Doina Ișnovățului”, cercului de creație „Curcubeul”, grupului de chitariști „Unflok” și corului feminin de cameră „RENAISSANCE”, și artiștilor din Orchestra Prezidențială a Republicii Moldova”, a mai spus președinta Maia Sandu.
Un mesaj cu ocazia Nașterii Domnului a fost transmis și de președintele Parlamentului moldovean, Igor Grosu.
,,Dragi moldoveni, vă doresc să ne bucurăm de magia Crăciunului și de timpul petrecut alături de cei dragi, oriunde am fi, în casele noastre alături de copii sau peste hotare. Adunați în familie, alături de prieteni, să prețuim aceste momente unice, să ne deschidem larg inimile pentru bunătate, pentru cetele de colindători și cu dragoste și recunoștință să ne bucurăm de sărbătoarea Nașterii Domnului.Crăciun fericit!”, a notat speakerul Igor Grosu pe pagina sa de Facebook.
Iar premierul Dorin Recean a dorit ,,un Crăciun fericit, plin de liniște alături de cei dragi. Să fim mai buni și să ne sprijinim unii pe alții”, mesajul fiind publicat pe Facebook.
Mulți dintre moldoveni marchează Crăciunul pe stil vechi, adică în data de 7 ianuarie.