Mâine va fi deschisă prima Săptămână Europeană a Energiei Durabile din Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul evenimentului, care desfăşoară între 23 şi 29 iunie la Chişinău şi Bălţi, vor fi susţinute programe şi sesiuni atât pentru cei interesaţi, cât şi pentru copii.

Mâine, în Grădina Publică „Ştefan cel Mare“, va fi inaugurată Săptămâna Europeană a Energiei Durabile, organizată de către Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova. Evenimentul, organizat pentru prima dată în ţara noastră, are loc între zilele de 23 şi 29 iunie. La eveniment participă Ambasadorul UE la Chişinău Pirkka Tapiola şi mai mulţi reprezentaţi ai Ministerului Economiei.

Vizitatorii din Chişinău ai acestui eveniment vor putea vedea care sunt avantajele pentru care merită să-ţi cumperi o masă ecologică, cum arată un uscător solar, o bucătărie solară şi vor asista la o sesiune de discuţii despre cum putem să producem biogaz. Totodată mai multe companii poloneze îşi vor prezenta produsele din domeniul eficienţei energetice şi al energiei regenerabile.

Marţi, la Bălţi, va fi deschis un parc pentru copii, unde cei mici vor învăţa despre beneficiile energiei durabile şi vor fi implicaţi în activităţi educative, cu privire la energia verde. Tot la Bălţi, organizatorii Săptămânii Europene a Energiei Durabile îi vor chestiona pe localnici despre economiile pe care le fac privind cheltuielile pentru energie şi promovarea tehnologiilor de economisire a energiei. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite