Maia Sandu: La şefia SIS trebuie să vină un om din afară. Există un candidat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu

Preşedintele Maia Sandu spune că instituţia prezidenţială, de comun acord cu deputaţii majorităţii parlamentare, au identificat deja persoana care urmează a fi numită la şefia Serviciului de Informaţii şi Securitate. Şeful statului spune că este vorba despre un candidat din afara sistemului, care va asigura reforma SIS, notează IPN.

Maia Sandu spune că guvernarea îşi doreşte consolidarea capacităţilor instituţiei, astfel încât SIS să obţină un nivel sporit de credibilitate.

Preşedintele Maia Sandu spune că fostul şef SIS, Alexandr Esaulenco, a realizat lucruri bune, însă a venit timpul unei reforme ample a instituţiei. Şeful statului spune că SIS nu va sta mult timp fără conducere, deja fiind identificat un candidat.

„Am discutat cu Alexandr Esaulenco, el a fost în această funcţie timp de trei ani, au fost lucruri bune care s-au întâmplat în aceşti ani, acţiuni din partea SIS de protejare a intereselor naţionale la care directorul a contribuit. În acelaşi timp, noi am discutat de mai multe ori că avem nevoie de oameni noi în sistem. Pentru că am trecut prin vremuri dificile când instituţiile statului, de voie sau de nevoie, au fost folosite. Părerea mea, care este susţinută şi de majoritatea parlamentară, este că ar fi bine să vină un om din afară. E nevoie să continuăm reformele”, a spus Maia Sandu în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chişinău.

Maia Sandu a evitat să spună cine ar putea prelua conducerea SIS, menţionând doar că este vorba despre o persoană care nu a activat în cadrul instituţiei, însă cunoaşte domeniul securităţii.

„A avut o contribuţie pozitivă la unele lucruri, dar vrem să ne mişcăm mai departe şi să aducem un om din afara sistemului. Discutăm nume, dar trebuie să avem o înţelegere finală în echipă şi ulterior vom face anunţurile. Există un candidat. Vine din afara sistemului de securitate, chiar dacă are unele cunoştinţe şi are tangenţe cu domeniul. În activitatea pe care a avut-o, a colaborat cu această instituţie. În scurt timp, va fi anunţat numele persoanei”, a mai spus Maia Sandu.

Preşedintele Republicii Moldova spune că reforma SIS va presupune o reducere a domeniilor de control şi o întărire a capacităţilor de personal.

„Au fost tentative din partea politicienilor de a folosi instituţia în favoarea lor şi în defavoarea statului, dar în mare parte instituţia are oameni dedicaţi Republicii Moldova. Instituţia are nevoie de reforme pe partea de îmbunătăţire a capacităţii personalului. Toţi experţii străini care ne consultă pe acest subiect spun că astăzi SIS face prea multe şi ar trebui să aibă un domeniu mai îngust, ca să devină foarte bun pe domeniul securităţii, nu să se ocupe de controlul tuturor instituţiilor statului. Avem nevoie de schimb de informaţii cu state serioase, dar el se întâmplă atunci când există credibilitate. Acum construim credibilitatea SIS ca să putem să beneficiem de acest schimb de informaţii”, a punctat preşedintele Republicii Moldova.

Ieri, preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, a primit cererea de demisie a şefului Serviciului de Informaţii şi Securitate, Alexandr Esaulenco. Şeful SIS a cerut eliberarea din funcţie, în baza cererii personale, în legătură cu trecerea la alt loc de muncă. Potrivit legii, cererea de demisie urmează a fi examinată în plenul Parlamentului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite