Maia Sandu, desemnată personalitatea europeană a anului 2022 la Paris
0Lidera de la Chișinău a fost desemnată personalitatea europeană a anului 2022 de juriul Trombinoscope, anuarul lumii politice din Franța. În mesajul video de la ceremonie, Maia Sandu a mulțumit pentru aprecierea eforturilor Rep. Moldova de a rămâne parte a lumii libere.
Președinta Republicii Moldova nu a fost prezentă fizic la ceremonia care a avut loc în data de 16 februarie la Paris, dar a transmis un mesaj video prin care a mulțumit pentru aprecierea eforturilor țării sale de a rămâne parte a lumii libere, dar și a avansa în parcursul european.
„În vremuri de război, unitatea Europei în favoarea păcii ne dă speranță. Uniți, vom putea depăși atacurile Rusiei cu ambiții imperialiste”, a declarat Maia Sandu.
Distincția oferită liderei de la Chișinău a fost ridicată de către ambasadoarea Republicii Moldova la Paris, Corina Călugăru.
Printre cei prezenți la eveniment s-au numărat editorul Trombinoscope Francois-Xavier d’Aillieres, dar și reprezentanții presei și ai lumii politice franceze.
Începând din anul 1992, Trombinoscope oferă distincții personalităților politice care s-au remarcat, inclusiv prin profesionalism. Premiul este oferit anual politicienilor și personalităților din viața publică franceză și cea europeană. Iar printre cei premiați până acum se numără fostul cancelar federal german Angela Merkel, președinta Comisiei Europene Ursula Von der Leyen și ex-șefa diplomației europene Federica Mogherini.
Maia Sandu, premiată și în SUA
În 2022, Maia Sandu a primit premiul pentru democrație ,,Madeleine K. Albright 2022” din partea Institutului Democrat Național de peste Ocean. Președinta Republicii Moldova a afirmat că distincția este pentru toți moldovenii care luptă pentru această valoare.