„Lecţia moldovenească” a gazelor, examinată la Kiev

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vicepremierul moldovean Andrei Spînu şi şeful Gazprom Alexei Miller, după încheierea negocierilor moldo-ruse pe subiectul gazelor naturale.
Vicepremierul moldovean Andrei Spînu şi şeful Gazprom Alexei Miller, după încheierea negocierilor moldo-ruse pe subiectul gazelor naturale.

Încheierea contractului de gaze între Moldova şi Rusia a relaxat pentru o vreme tensiunea energetică pe unul din flancurile Europei de Est şi a redus riscul unui dezastru energetic în regiune, opinează în mass-media ucraineană Constantin Eliseev, ex-consilier prezidenţial în anii 2015 – 2019, în prezent, conducătorul unui centru analitic din Kiev, transmite IPN.

Dar având în vedere că acordul se datorează nu atât înţelegerilor comerciale, cât unor tocmeli politice, expertul consideră că se poate vorbi, mai degrabă, despre un armistiţiu, care anticipează viitoarele confruntări energetice pe continent, unde chiar Ucraina poate deveni un câmp de luptă.

Din această perspectivă, lecţia moldovenească ar trebui să fie studiată de autorităţile ucrainene, consideră autorul. Întâi şi-ntâi, el crede că aşteptările establishmentului european faţă de Nord Stream 2 sunt naive, deoarece Moscova e dispusă să utilizeze şi pe viitor arma gazelor pentru a obţine cedări politice din partea contragentului. În acest scop Kremlinul setează în acelaşi pachet cu volume, preţ şi termeni de livrare a gazelor liste de revendicări politice – somaţii, acceptarea cărora schimbă nu numai parametrii comerciali, dar însăţi posibilitatea încheierii acordului.

Din informaţii făcute publice şi surse europene proprii, analistul conchide că în cazul Moldovei intervenţia politică a Moscovei a luat forma amestecului în tratativele cu UE pe subiectul reajustării zonei de liber schimb aprofundate şi cuprinzătoare, a generat rezervele Chişinăului de a implementa Pachetul energetic III, care constituie un angajament de bază în cadrul Acordului de asociere, la fel ca şi acceptul de a stinge datoriile pentru gaze, inclusiv ale Transnistriei, scrie ex-demnitarul ucrainean.

Chiar dacă nu dispune încă de informaţii concrete privind mărimea compromisurilor politice din partea Moldovei, autorul remarcă semnale că în ceea ce priveşte Pachetul energetic III Moscova a fost „auzită” la Chişinău, amânând pentru cinci ani restructurarea Moldovagaz. Expertul afirmă că după aceasta se poate vorbi despre un gest de infidelitate faţă de cauza integrării în UE. La fel nu e clar spiritul verificării datoriilor, în special, dacă vor fi supuse controlului şi datoriile Transnistriei. Aceste lucruri generează un precedent periculos.

În condiţii de instabilitate energetică cauzate de fluctuaţia preţurilor şi dependenţa volumelor de „bunăvoinţa” Moscovei, UE s-a abţinut, scrie expertul, să ofere Chişinăului garanţii clare , dar mai ales, consistente din punct de vedere financiar ale securităţii energetice. Recomandarea Bruxelessului de a se renunţa la semnarea cu Federaţia Rusă a unor contracte de lungă durată şi de a se respecta angajamentele în contextul Pachetului energetic III nu au fost consolidate cu resurse puternice, pe care Chişinăul le-ar fi contrapus Kremlinului.

În consecinţă, Chişinăul a dat undă verde semnării unui nou contract de cinci ani – cu înţelegeri suplimentare de ordin politic ascunse, practic, în rezultatul şedinţei din octombrie a Consiliului de asociere, afirmă expertul.

Încheierea contractului le-a adus fiecărei părţi anumite beneficii. Moldova a evitat un colaps energetic şi, de fapt, economic în iarna ce vine, iar Moscova şi-a înscris un gen de victorie în confruntarea cu UE pentru destinele „partenerilor de est”: Chişinăul a clacat cu pachetul energetic, iar UE n-a ţinut parte aliatului său (60 de milioane de euro, primite din Bruxelles în regim de urgenţă nu au fost în stare să oprească afacerea).

Kremlinul a adulmecat gustul unor mari victorii, afirmă Constantin Eliseev şi prognozează pentru anul ce vine noi bătălii „de gaze”, inclusiv pe fundalul lansării conductei Nord Stream 2 şi începutul reexaminării acordurilor de asociere cu Uniunea Europeană.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite