Iurie Leancă ar putea reveni la şefia Ministerului de Externe
0
Deputatul şi liderul PPEM Iurie Leancă ar putea reveni la postul de ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a anunţat politicianul în cadrul emisiunii „Important” de la postul de televiziune TVC 21, transmite IPN.
Potrivit fostului prim-ministru, a primit propunerea din partea coaliţiei de la guvernare cu două săptămâni în urmă şi deocamdată nu a luat o decizie. „Se duc discuţii. Trebuie să vedem ce convergenţe există între poziţiile noastre”, a precizat liderul PPEM. Totodată , Iurie Leancă a spus că urmează a fi analizată oferta şi de pe poziţia de lider de partid, luând în consideraţie viitoarele alegeri parlamentare.
Fostul premier a dat de înţeles că o condiţie ar fi ca în echipa sa să fie şi deputatul Eugen Carpov, vicepreşedintele PPEM. „Am avut multe realizări în calitate de ministru, dar am reuşit împreună cu echipa”, a spus Leancă precizând că „un vicepremier pentru reintegrare mai bun decât Carpov nu a fost”.
Întrebat care este poziţia PPEM faţă de votul uninominal, Iurie Leancă a spus că nu are o poziţie specială, că astfel de sisteme există şi în alte ţări, iar „în politică nimic nu este veşnic”.