Instanţa a decis: Veaceslav Platon va sta următoarele 40 de zile în arest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri din Moldova Veaceslav Platon va petrece următoarele 40 de zile după gratii. Instanţa de judecată de la Kiev a decis joi, 28 iulie, eliberarea unui mandat de arestare pe numele lui.

După mai multe ore de deliberări, judecătorii au emis mandatul de arestare, la solicitarea procurorilor ucraineni.

Aceştia şi-au motivat cererea prin faptul că au nevoie de timp până vor ajunge documentele necesare de la Chişinău care ar demonstra vinovăţia lui Platon. Totodată, procurorii afirmă că au nevoie de timp până vor primi şi solicitarea de extrădare din partea autorităţilor competente din Moldova, a cetăţeanului Veaceslav Platon.

Remintim că ex-deputatul veaceslav Platon a fost dat în urmărire naţională şi internaţională luni, 25 iulie. Tot în această zi a şi fost reţinut de ofiţerii Serviciului de Securitate din Ucraina şi procurori. 

El este învinuit în două dosare penale, spălare de bani şi delapidări de fonduri în proporţii deosebit de mari.

La rândul său, Platon a afirmat că în spatele acestor acţiuni ar sta prim-vicepreşedintele PD, Vlad Plahotniuc. Platon se declară nevinovat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite