În R. Moldova începe vaccinarea anti-COVID-19 a copiilor de la 12 ani
0
Din 18 noiembrie, în ţară începe vaccinarea contra noului coronavirus a copiilor care au 12 ani împliniţi şi mai mult. Imunizarea minorilor se va face la centrele de imunizare, cu excepţia celor mobile, fiind necesar consimţământul reprezentantului legal. Anunţul a fost făcut de către Svetlana Nicolaescu, secretar de stat la Ministerului Sănătăţii, într-o conferinţă de presă, transmite IPN.
În ceea ce ţine de schemele de vaccinare aplicate în cazul copiilor, secretarul de stat a declarat că în lume sunt aprobate două vaccinuri. Este vorba despre Pfizer şi Moderna, iar în Moldova, la ora actuală, este disponibil Pfizer. „Cu acest vaccin se va realiza imunizarea copiilor. Este prevăzută administrarea a două doze de vaccin, cu un interval de 21 de zile între doze”.
În altă ordine de idei, Svetlana Nicolaescu s-a referit la administrarea dozei a treia de vaccin anti-COVID persoanelor vaccinate cu primele două doze. Potrivit ei, deşi există o decizie de principiu pozitivă, există blocaje la nivel tehnic. Or, pentru a transpune recomandările într-o decizie a Ministerului este critic să nu existe vreo ambiguitate legată de categoriile eligibile pentru doza booster şi schemele de vaccinare. Doza a treia va fi administrată, mai întâi de toate, lucrătorilor medicali şi altor angajaţi din prima linie, vârstnicilor şi persoanele cu comorbidităţi. „La ora actuală nu intenţionăm să aplicăm doza booster pentru populaţia generală. Ne referim la adulţi sănătoşi, care cel mai probabil vor fi incluşi în aceste scheme în etapele următoare”, a notat Svetlana Nicolaescu.