În Fondul de garantare a depozitelor bancare se află circa 182 milioane de lei
0
Pe parcursul anului 2013 mijloacele financiare ale Fondului destinate garantării depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar din Republica Moldova s-au majorat cu circa 32 de milioane de lei şi constituiau la începutul acestui an 181,5 milioane de lei
Mijloacele Fondului au crescut cu peste 20% în anul 2013, mai puţin decât în anul 2012, când au avansat cu 30%, potrivit unei note informative de pe pagina web a instituţiei. O explicaţie a diminuării ratei de creştere este scăderea dobânzilor în anii 2012-2013 la valorile mobiliare de stat şi la Certificatele Băncii Naţionale, în care sunt investitite cea mai mare parte din mijloacele Fondului de garantare.
La momentul actual plafonul de garantare a depozitelor constituie doar 6.000 lei.
De notat că Fondul garantează depozitele deţinute de persoane fizice în toate băncile comerciale, sucursalele şi filialele băncilor străine care deţin licenţa Băncii Naţionale din Moldova de a desfăşura activităţi financiare, deoarece la formarea resurselor Fondului sunt admise şi obligate să participe toate băncile licenţiate din Republica Moldova.
Nu sunt garantate depozitele administratorilor de bănci, a persoanelor fizice ce deţin pachete mai mari de 5% din capitalul băncilor, dar şi a soţiilor şi rudelor de gardul unu şi doi. De asemenea nu sunt garantate depozitele persoanelor ce au credite preferenţiale la bănci, sau sunt manageri în companiile afiliate administratorului şi acţionarilor ce deţin mai mult de 5% din capitalul băncii.