Igor Dodon se alătură comunistului Vladimir Voronin, în campania politică împotriva coaliţiei de guvernare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon se alătură comuniştilor şi promite că va tăia din coaliţia de guvernare FOTO pdsrm.md
Igor Dodon se alătură comuniştilor şi promite că va tăia din coaliţia de guvernare FOTO pdsrm.md

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova va susţine mâine, moţiunea de cenzură a Partidului Comuniştilor şi, de asemenea, toate acţiunile legale care vor duce la demiterea actualei guvernări.

„Suntem gata să răspundem pozitiv la apelul preşedintelui PCRM, Vladimir Voronin, de a crea un front comun în campania politică împotriva alianţei de guvernare şi să discutăm o agendă politică comună. Constatăm că obiectivele sunt comune, chiar dacă viziunile cu privire la realizarea acestora sunt diferite“, a declarat liderul socialiştilor, Igor Dodon.

Acesta a menţionat că  avut loc primul schimb de replici pozitive într el şi liderul comunist, după un an şi jumătate de tăcere. 

Liderul PSRM a chemat toate forţele de stânga să se unească. „Următorul Guvern fi format din mai multe partide de stânga, pentru că o formaţiune nu va putea să vină de una singură la putere“, crede Dodon.

Artur Reşetnicov, deputat PCRM, a salutat gestul de solidarizare a socialiştilor, menţionând că apelul PCRM a fost adresat tuturor forţelor politice din Moldova. „Noi, comuniştii am declarat că toţi cei care nu sunt împotriva noastră, sunt împreună cu noi. Prin acest apel am apelat la bunul simţ al partidelor politice, indiferent de ideologia şi culoarea lor“, a spus Reşetnicov, solicitat de IPN.  Deputatul communist a adăugat că „nu contează culoarea pisicii, important este ca ea să prindă şoareci“.

Parlamentul a examinta joi, 17 octombrie, moţiunea de cenzură privind demiterea Guvernului Iurie Leancă, înaintată de PCRM.

Documentul nu a fost admis, pentru el votând socialiştii şi comuniştii. Imediat după anunţarea rezultatelor, comunistul Grigore Petrenco a declarat că formaţiunea din care face parte mai înaintează încă o moţiune de cenzură. De această dată. PCRM nu este de acord cu instalarea punctelor de control migraţional pe Nistru.

Moţiunea va fi examinată în cadrul şedinţei extraordinare a Parlamentului de mâine, deşi iniţial a fost planificat pentru ziua de joi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite