Igor Dodon, recunoscut în calitate de bănuit. Ex-preşedintele nu-şi recunoaşte vina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon

Preşedintele de onoare al Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, s-a prezentat miercuri, 29 decembrie, în faţa procurorilor, unde a fost audiat în calitate de bănuit în dosarul „Energocom”, transmite IPN.

Bănuiala ţine de depăşirea atribuţiilor de serviciu, săvârşite de o persoană cu funcţie de demnitate publică, în interesul unui grup criminal organizat şi vizează activitatea lui Igor Dodon din perioada anilor 2008-2009, când a deţinut funcţia de prim-vicepremier, ministru al economiei şi comerţului.

Procuratura Generală precizează că Igor Dodon, din poziţia pe care o avea atunci, a eliberat avizul în baza căruia, în mai 2008, a fost semnat contractul privind procurarea energiei electrice pentru Republica Moldova, în condiţiile în care SA „Energocom” avea deja negociate şi încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preţ mai mic cu 29%.

Urmare a acţiunilor în cauză, statului, în persoana SA ,,Energocom” i-au fost aduse daune în proporţii deosebit de mari, în valoare de  11 927 173 de dolari SUA, echivalentul a 123 957 916 de lei, mijloace băneşti care au fost transferate ulterior pe conturile unor companii off-shore. Concomitent, aceste acţiuni au dus la majorarea tarifelor la energia electrică, afectând drepturile consumatorilor finali, cetăţeni ai Republicii Moldova.

Procuratura precizează că, în cadrul audierilor, Igor Dodon nu şi-a recunoscut vina. Acesta a solicitat să i se ofere timp pentru a discuta cu avocaţii şi a se pregăti de audieri.

La ieşire, Igor Dodon a declarat că este vorba despre un dosar deschis încă în anul 2008 şi este straniu de ce despre un dosar de 13 ani nimeni nu şi-a adus aminte până acum. El spune că a discutat cu procurorul de caz, precizând că este gata să colaboreze cu ancheta, întrucât nu are nicio vină în acest dosar. „Mi-au spus că sunt bănuit, nu învinuit. De aceea vom colabora şi vom vedea”, a notat politicianul.

În opinia sa, aceste acţiuni sunt o încercare de a deplasa accentele înainte de Anul Nou.

„S-a dorit anume astăzi, când oamenii se pregătesc de Anul Nou, ca să aibă ce discuta. Încearcă să acopere nemulţumirea cetăţenilor de creşterea preţurilor. Este o nemulţumire majoră în societate faţă de domeniul social-economic. Eu îi înţeleg pe cei de la guvernare”, a mai spus Igor Dodon.

Potrivit Procuraturii, în privinţa lui Igor Dodon a fost aplicată măsura procesuală – obligarea de a se prezenta la organul de urmărire penală.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite