Igor Dodon mulţumeşte României pentru ajutorul umanitar: „Fraţii noştri de peste Prut sunt săritori la nevoie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon si Klaus Iohannis

Preşedintele Igor Dodon a mulţumit României, deşi cu întârziere de o zi, pentru ajutorul umanitar oferit Republicii Moldova, în sumă de 3,5 milioane de euro, în contextul luptei împotriva COVID-19. Şeful statului a spus că „prietenul la nevoie se cunoaşte”.

„Suntem recunoscători pentru acest ajutor umanitar binevenit, în valoare de 3,5 milioane de euro, care presupune 500 mii de măşti, 50 mii de combinezoane şi un set important de medicamente. Totodată, cel mai valoros ajutor pentru noi în această perioadă sunt medicii români care au ajuns ieri la Chişinău pentru a ne oferi o mână se sprijin în lupta împotriva Covid-19”, a scris Igor Dodon pe Facebook.

Preşedintele a menţionat că „România a fost mereu alături de noi, iar ţările noastre sunt legate nu doar prin spaţiul geografic şi cultural comun, dar şi prin aceeaşi viziune de modernizare şi dezvoltare în spirit european”.

„Consider că ceea ce contează cu adevărat în dialogul dintre ambele state este accentul pe bunăstarea şi securitatea cetăţenilor noştri, departe de zona tipic geopolitică. Iar astfel de momente de întrajutorare arată că fraţii noştri de peste Prut sunt săritori la nevoie, sunt adevăraţi parteneri strategici ai Republicii Moldova şi noi, din partea noastră, vom opta în continuare pentru consolidarea acestor bune relaţii în toate domeniile”, a concluzionat Dodon.

Amintim că o echipă formată din 52 de persoane, dintre care 41 de medici şi asistenţi medicali din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Sănătăţii al României au ajuns joi, 30 aprilie, la Chişinău, unde vor petrece 15 zile pentru a ajuta personalul medical din R. Moldova la tratarea pacienţilor infectaţi cu COVID-19. 

De asemenea, tot joi, România a oferit prima tranşă de echipamente şi materiale medicale din cele în total 500.000 măşti şi 50.000 combinezoane, constând în 3.000 combinezoane de protecţie, 6.000 măşti de protecţie FFP2, 6.000 măşti chirurgicale, 11.500 perechi de mănuşi, 100 viziere şi 10 izolete. În total, ajutorul umanitar al României este evaluat la 3.5 milioane de euro.

Deputatul socialist Bogdan Ţîrdea acuză România că ar fi organizat evenimentul de transmitere a ajutorului umanitar pentru Republica Moldova cu mare fast, în timp ce reprezentanţii Chinei şi ai Rusiei ar fi fost mai modeşti atunci când au oferit spriijin Chişinăului. În plus, parlamentarul susţine că sprijinul Bucureştiului este nesemnificativ, dar şi că ar fi venit prea târziu, după ce Chişinăul a fost ajutat deja de Rusia, China şi Ungaria.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite