Expertul economic Natan Garştea: Aşteptările FMI se referă la schimbarea situaţiei în sectorul bancar
0
Cea mai mare parte a aşteptărilor Fondului Monetar Internaţional de la R. Moldova se referă la stabilizarea şi schimbarea situaţiei în sectorul bancar şi piaţa de capital. FMI nici nu a înaintat un set de precondiţii, doar vrea să vadă intenţia autorităţilor de a schimba ceva.
Despre aceasta s-a discutat în cadrul dezbaterii publice cu tema: „Importanţa economico-politică a Acordului Republicii Moldova cu FMI şi capacitatea politică de a-l implementa”, ediţia a 58-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenţia de presă IPN în coproducţie cu Radio Moldova. Expertul economic Natan Garştea susţine că aşteptările FMI ţin de creşterea independenţei Băncii Naţionale a Moldovei. Potrivit lui, în criza bancară creată au apărut mari semne de întrebare faţă de BNM. Administrarea specială în cele trei bănci a fost instaurată a doua zi după alegerile parlamentare şi nu cu o lună sau cu două înainte. „Evident, a fost o chestiune politică pentru a nu strica peisajul înaintea alegerilor, însă e sigur că o Bancă Naţională care îşi face lucrul nu ţine cont de politică, ci urmăreşte ca sectorul bancar să fie stabil. Aşa ceva nu trebuia să se întâmple”, a declarat Natan Garştea.
Potrivit lui, au fost aprobate modificări la Legea privind Banca Naţională care într-o oarecare măsură cresc imunitatea şi independenţa ei. Este pregătit un pachet întreg de legi cu privire la domeniul financiar-bancar, care se rhttps://www.youtube.com/watch?v=Ys6G8xDflRseferă la intervenirea în situaţiile de criză. „Din câte îmi dau seama, la momentul negocierilor, FMI era cât de cât satisfăcut de evoluţiile existente, însă până la aprobarea Memorandumului toate aceste proiecte trebuie să se transforme în legi”, spune expertul.
În opinia lui Natan Garştea, Moldova are restanţe şi lichidarea lor depinde de voinţa politică. Iniţierea reformelor va fi un test care va arăta cât de serioasă este intenţia de a face aceste schimbări. „Cred că mai degrabă acesta este un acord care include nişte prevederi destul de dure pentru noi, în special, în ce ţine de creşterea vârstei de pensionare, raţionalizarea cheltuielilor bugetare, ceea ce era de aşteptat”, afirmă expertul economic.
Potrivit lui, se încearcă să se amâne cât mai mult dezvăluirea publică a detaliilor acordului cu FMI. „Din câte îmi dau seama, guvernarea acum încă are scuza că nu este varianta finală a acordului care în orice moment poate să se schimbe. Ei, probabil, vor spune că nici nu are rost încă să discutăm până ce nu va fi clar Acordul final. Misiunea FMI va merge în întâmpinarea Moldovei, dacă Moldova va solicita ca până la aprobarea variantei finală să nu fie făcut public Acordul. FMI, de regulă, este destul de deschis în astfel de situaţie”, notează Natan Garştea.
Dezbaterile publice cu tema „Importanţa economico-politică a Acordului Republicii Moldova cu FMI şi capacitatea politică de a-l implementa”, ediţia a 58-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sunt realizate cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.