Expert: Republica Moldova se poate implica în război doar dacă este atacată direct şi trebuie să riposteze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
drapel moldova

Republica Moldova nu se poate implica în războiul ruso-ucrainean, doar dacă este atacată direct şi trebuie să riposteze, cu puţinele mijloace pe care le are. Totodată, în privinţa regiunii transnistrene, lucrurile stau altfel. Pe de o parte, elitele de acolo au interesele lor de afaceri, de îmbogăţire, respectiv, nu ar fi interesate de destabilizarea situaţie.

Pe de altă parte, această regiune este controlată de Federaţia Rusă, inclusiv militar, financiar, iar „cine plăteşte, acela arvoneşte”, a menţionat Igor Boţan, expertul permanent al proiectului, la dezbaterea publică la tema „Situaţia reală şi reacţia utilă a societăţii moldoveneşti la provocările din jurul regiunii transnistrene”, organizată de Agenţia de presă IPN.

Referindu-se la formula „cine plăteşte, acela arvoneşte”, Igor Boţan a amintit că ex-preşedintele sovietului suprem al aşa-numitei rmn, Burla, acum vreo 7 ani spunea că regiunea transnistreană este susţinută anual de Federaţia Rusă cu un cuantum care ar fi de 1 miliard 100 de milioane de dolari pe an. „Deci, dacă Rusia cheltuie astfel de sume pentru a menţine pe linia de plutire acest regim, iar noi ne-am convins că Rusia a încercat să convingă şi Belarusul să se implice, chiar foloseşte teritoriul Belarusului în scopuri militare, putem presupune că cei care controlează de fapt Transnistria au interesul în această enclavă, care nu are un statut pe plan internaţional. Iniţial, Rusia a încercat să atace Ucraina de-a lungul întregului perimetru, inclusiv din Belarus cu lansatoare de rachete, au avut loc câteva atacuri asupra Kievului, oraşelor Cernigov, Sumî, Harkiv, acum Rusia şi-a schimbat strategia şi se concentrează într-un singur loc. Ucraina nu îşi poate permite să procedeze la fel, Ucraina trebuie să menţină forţe moderate suficiente de-a lungul întregului perimetru, acolo unde are vulnerabilităţi. Transnistria reprezintă o vulnerabilitate pentru securitatea Ucrainei, de aceea, pe de o parte, pentru Ucraina este necesar să menţină o parte a forţelor sale pe care le-ar putea concentra faţă în faţă cu cele ale Rusiei în Donbas şi în sud, dar nu poate face acest lucru. Pe de altă parte, din aceleaşi motive, Ucraina nu are interes pentru deschiderea celui de la doilea front în Transnistria”, a spus expertul permanent al proiectului.

În opinia lui Igor Boţan, Rusiei i-ar fi convenabil să destabilizeze situaţia în regiunea transnistreană. „Pentru că, bănuiesc, elitele transnistrene înţeleg că au un potenţial tare modest, nu ştiu cine va câştiga acest război, se gândesc la viitorul lor şi la supravieţuire, lor chiar că nu le-ar trebui destabilizarea situaţiei. Dar cei care plătesc, cei care arvonesc cred că nu împărtăşesc acest punct de vedere. Ei au interesul ca acolo să fie destabilizată situaţia, iar pentru că autorităţile aşa-zise din Transnistria au manifestat reticenţă, putem presupune că aceste provocări au avut scopul ca să atragă atenţia şi să-i pună în situaţia la care ne-am referit – să vorbească despre o eventuală mobilizare, să facă alte acţiuni, care ar atrage atenţia Kievului şi l-ar face să ţină mai multe forţe militare pentru o eventuală escaladare din partea Transnistriei. Plus la asta, noi am văzut cu toţii rapoarte făcute de Cartierul General al Ministerului Apărării al Ucrainei, care spun că, potrivit datelor care vin din partea subdiviziunilor de recunoaştere, atacul asupra Odesei se planifica din trei direcţii: de pe mare, după luarea eventuală a Nikolaevului şi din Transnistria. Pentru că ruşii s-au împotmolit la Herson, pe de o parte, au pierdut crucişătorul Moscova care avea trei misiuni de bază, inclusiv punct de comandă, sigur că presiunea asupra Odesei a scăzut, însă pericolul nu a dispărut. Eu nu înţeleg de ce ucrainenilor le-ar fi trebuit să provoace această destabilizare în Transnistria, ca să deschidă al doilea front? Eu nu văd aici raţionamente”, a sugerat Igor Boţan.

El califică drept valabilă şi explicaţia pe care o dau oficialităţile moldoveneşti incidentelor recente produse în Transnistria. „Sunt de acord că autorităţile din Republica Moldova, în această situaţie, fiind foarte atente să nu provoace nici reacţii ostile ale Moscovei, şi, Doamne fereşte, să nu dăuneze Ucrainei, a mers pe varianta conflictului intern din Transnistria şi acest lucru nu poate fi ignorat. Nu trebuie să uităm că în Transnistria avem un regim autoritar, nu trebuie să uităm cum s-a desfăşurat procesul politic în Transnistria după revoluţia oranj atunci când Moscova, prin intermediul consilierului Modest Kolerov, a anunţat dezvoltarea societăţii civile şi politice în Transnistria, a fost constituit Partidul Obnovlenie, reţeaua aşa-zisă de organizaţii non-guvernamentale şi atunci Sheriff-ul s-a pricopsit cu acest partid politic, care controlează toată puterea în Transnistria, dar au existat câteva etape şi ştim că fostele elite conducătoare acum sunt în dizgraţia actualei elite: Kuzimiciov stă la puşcărie, apelează la Republica Moldova prin intermediul avocaţilor ca Republica Moldova să se adreseze la CEDO. Deci, acolo sunt suficiente motive pentru lupta în cadrul fostelor şi actualelor elite, iar cele care au pierdut în actualele circumstanţe, ar avea interesul să destabilizeze acest regim, care este controlat din afară şi este unul autoritar. Toate versiunile au substrat”, a subliniat expertul permanent al proiectului.

Igor Boţan admite că, dacă Rusia va ocupa Odesa şi va ajunge la graniţă cu regiunea transnistreană, nu e exclus că va intra mai departe în Republica Moldova. „Ne amintim de referendumul din Găgăuzia din 2 februarie 2014. Eu pledez pentru a fi calmi, raţionali, dar trebuie să fim realişti că în Republica Moldova există foarte multe vulnerabilităţi şi aceste vulnerabilităţi au fost menţinute pentru noi prin propagandă şi ideologie. Conceptul Russkii mir este promovat inclusiv de Patriarhia de la Moscova, care încuviinţează acest război”, a conchis Igor Boţan.

Dezbaterea publică la tema „Situaţia reală şi reacţia utilă a societăţii moldoveneşti la provocările din jurul regiunii transnistrene” este ediţia a 241-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este desfăşurat de Agenţia de presă IPN, cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite