După aproape două luni de proteste non-stop, deputaţii PLDM spun că nu cunosc revendicările Platformei DA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul Chişinăului este plin cu protestatari de aproape două luni, aceştia organizând câteva manifestaţii ample în PMAN, în cadrul cărora au pomenit de fiecare dată revendicările lor faţă de conducerea ţării. Cu toate acestea, deputaţii liberal-democraţi susţin că nu cunosc ce vor manifestanţii care protestează la îndemnul Platformei Civice „Demnitate şi Adevăr”.

„Noi nu am făcut cunoştinţă cu petiţiile Platformei Demntiate şi Adevăr” (privind demiterea conducerii ţării, organizarea alegerilor anticipate şi tragerea la răspundere a celor implicaţi în „furtul miliardului” etc. - n.r.). Noi cerem preşedintelui Parlamentului ca aceste petiţii să fie distribuite în mod de urgenţă deputaţilor, să fie organizată o şedinţă specială a Parlamentului, unde vom examina revendicările expuse de platformă”, a spus deputatul PLDM Chiril Lucinschi, în cadrul unui briefing.

Acesta a acuzat Preşedinţia şi Guvernul că, în urma întâlnirilor cu reprezentanţii Platformei civice „Demnitate şi Adevăr”, deputaţii nu au primit nicio cerere din partea acestor instituţii care să prevadă examinarea şi îndeplinirea revendicărilor protestatarilor.

Amintim că Platforma „Demnitate şi Adevăr” a organizat un miting de amploare în faţa clădirii Guvernului, pe 6 septembrie. Toto atunci, organizatorii au anunţat că-şi permanentizează acţiunile, fiind instalate primele corturi în PMAN. În scurt timp, PMAN s-a transformat într-un oraş al demnităţii, aşa cum a fost numit de protestatari. Oamenii cer zilnic demisia conducerii ţării, dar şi a guvernatorului BNM, procurorului general, şefilor CEC, CNA. Totodată, aceştia solicită organizarea alegerilor parlamentare anticipate.

Ce vor protestatarii din centrul Chişinăului

Protestatarii sunt siguri de victorie. „Nu va fi niciun Maidan, guvernanţii vor pleca“

Cine organizează protestul din centrul Chişinăului? Liderii Platformei DA şi istoria organizaţiei

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite