Dodon: Moldova nu va deveni niciodată parte a Uniunii Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
igor dodon psrm.md

Preşedintele nou-ales al Moldovei, Igor Dodon, recunoscut pentru ambiţiile sale proruse, s-a declarat şi eurosceptic. În cadrul emisiunii „Accent personal” de la AccentTV din 9 decembrie, Dodon a afirmat că nu crede că ţara va deveni vreodată membru al UE.

„Eu personal sunt un eurosceptic. Eu nu cred că Moldova va deveni parte a Uniunii Europene, nici în viitorul apropiat, nici în cel îndepărtat, dar asta nici nu ne trebuie. Există Acordul de Asociere cu UE, împotriva căruia eu am protestat toţi aceşti ani. 

Dacă era voia mea, noi avea să revizuim acest Acord sau să-l anulăm în totalitate, însă preşedintele ţării nu are atribuţii de a denunţa Acordul. Aceste atribuţii aparţin Parlamentului, iar atâta timp cât majoritatea parlamentară este proeuropeană noi nu putem face nimic. De aceea, vom păstra relaţii bune cu UE, în principiu nici nu avem cum fugi de asta. Trebuie să păstrăm regimul liber de vize şi programele UE care sunt în avantajul Moldovei”, a menţionat Igor Dodon.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite