De ce un instructor auto şi eleva acestuia s-au denunţat reciproc la CNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un instructor auto din Cimişlia a ajuns în vizorul CNA după ce ar fi pretins 300 de euro pentru organizarea eliberării unui permis de conducere. Potrivit denunţătoarei, bărbatul ar fi extorcat banii sub pretextul că poate influenţa membrii Comisiei de examinare să evalueze pozitiv cunoştinţele şi să elibereze permisul de conducere decategoria „B”.

Banii urmau să ajungă la acesta prin intermediul unui transfer efectuat pe numele fratelui lui, care se află peste hotare.

Chiar dacă instructorul ar fi extorcat banii în noiembrie anul trecut, la finele probei practice a examenului care a avut loc acum câteva zile, acesta a bănuit ceva şi a mers la CNA să depună un denunţ în privinţa elevei, precum că aceasta ar fi încercat să-l mituiască.

Ofiţerii şi procurorii anticorupţie au descins, însă, cu percheziţii în biroul de serviciu al instructorului, şi fiindu-i adusă la cunoştinţă ordonanţa de bănuire, acesta şi-a recunoscut în totalitate faptele incriminate. 

El este cum cercetat în stare de libertate.

Dacă va fi găsit vinovat de trafic de influenţă, bănuitul riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă de până la 200.000 de lei. 

Totodată, acesta riscă să fie tras la răspundere şi pentru denunţul fals.

Cazul a fost documentat cu suportul Agenţiei Servicii Publice, iar conducerea urmăririi penale este exercitată de Serviciul „Sud” al Procuraturii Anticorupţie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite