Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”

Acum 69 de ani, ieșea pe poarta fabricii primul model de Trabant, un autoturism dedicat aniversării a 40 de ani de la Revoluția Bolșevică din Rusia. De la o „cea mai proastă mașină europeană”, Trabantul a devenit în cele din urmă una dintre cele mai iconice automobile din istoria continentului. 

Faimosul Trabant 601 break Foto: wikipedia

Pe 7 noiembrie 1957, la uzina VEB Automobilwerk Zwickau din Germania de Est, sora comunistă a Germaniei Federale (n.r. democrate) era sărbătoare. De pe banda de producție tocmai ieșea primul Trabant P 50 (cunoscut și sub numele de Trabant 500), modelul de debut al mărcii, echipat cu un motor în doi timpi de 500 cm³ ce dezvolta 18 cai putere și având celebra caroserie realizată din Duroplast.

Se dorea a fi o replică socialistă la „mașina poporului” din Germania Federală, faimosul brand Volkswagen, cu modelul iconic Beetle. În plus, data lansării primului Trabant a fost aleasă special pentru a coincide cu cea de-a 40-a aniversare a Revoluției Bolșevice din Rusia, dar și cu una dintre cele mai mari realizări ale URSS în cursa spațială cu SUA.

Vestea lansării Trabantului a făcut înconjurul Europei. Dacă pentru sovietici, dar și pentru comuniștii din Germania de Est, Trabantul era văzut ca o mare realizare și ca o soluție perfectă pentru mobilitatea locuitorilor, în Europa capitalistă acest automobil a devenit subiect de bancuri.

Nici măcar predecesorul său, Trabant 601, fabricat între 1964 și 1990, faimosul „Trabi”, atât de cunoscut și de râvnit de românii din perioada comunistă, nu a reușit să spele imaginea brandului în state capitaliste mari producătoare de autoturisme precum Franța, Marea Britanie, Germania Federală sau Italia. De referință rămâne remarca jurnaliștilor de la ziarul „The Time”, privind percepția statelor capitaliste referitoare la marca Trabant, mândria comuniștilor est-germani: „Aceasta era mașina care a făcut comunismul de râs”, precizau jurnaliștii britanici.

La rândul său, istoricul Richard Leiby preciza că „Trabantul a devenit un simbol al înapoierii tehnologice și sociale a statului est-german”. Cu toate acestea, pentru oamenii din spatele Cortinei de Fier, Trabantul a fost o mană cerească, „cutia de carton” sau „bujia cu caroserie”, care le oferea mobilitate și independență într-o lume gri a „tovarășilor” și a oprimării. În plus, cererea depășea cu mult producția, fiind construite aproximativ 3,7 milioane de unități până la închiderea fabricii în aprilie 1991. Ba chiar, în anii '90, dintr-o rușine a lumii comuniste, Trabantul a devenit un automobil iconic, căutat pe piață de colecționari.

Sunt și specialiști precum Peter Frost, un colecționar înrăit de automobile, dar și o autoritate în ceea ce privește mașinile produse în Europa estică în perioada comunistă, care spun că Trabanturile nu erau atât de rele precum se spunea și că de fapt își merită pe deplin statutul de legende auto.

„Aceasta era mașina care a făcut comunismul de râs”

În anul 1957, Blocul Comunist European se pregătea de o aniversare specială. Mai precis, se celebrau patru decenii de la Revoluția Bolșevică din Rusia. Iar evenimentul trebuia marcat în toate țările de sub Cortina de Fier, adică România, Ungaria, Cehia, Polonia, Germania de Est și Bulgaria, evident în frunte cu URSS, prin realizări tehnologice marcante care să ofere lumii întregi dovada vie că socialismul înseamnă progres.

În Germania de Est, Partidul Comunist s-a concentrat pe realizarea unei „mașini a poporului”, o replică pe măsură la Volkswagen Beetle din jumătatea Federală, sau mai bine-zis capitalistă. Planurile s-au concretizat prin realizarea unui automobil ieftin, accesibil populației din Germania comunistă. Însărcinați cu realizarea automobilului erau proiectanții și inginerii de la uzina Auto-Union din Zwickau, un orășel din Saxonia cu o bogată tradiție în industria automobilelor. De altfel, era și una dintre puținele fabrici care supraviețuiseră războiului, dar și jafului practicat de sovietici.

„După război și divizarea Germaniei, industria auto est-germană mai rămăsese cu foarte puțin. Fabricile care nu fuseseră distruse de bombardamente fuseseră jefuite de sovietici, care le deposedaseră de piese și utilaje. Doar câteva fabrici de automobile scăpaseră nevătămate, iar în 1946 guvernul est-german a naționalizat industria auto devastată, care cuprindea producția de automobile, motociclete, camioane și tractoare. Întreaga activitate a fost plasată sub autoritatea unei organizații numite IFA (Industrieverband Fahrzeug – Asociația Industrială pentru Construcția de Vehicule). Una dintre fabricile rămase în funcțiune era uzina Auto-Union din Zwickau (...) Înainte de război, aici fuseseră produse automobile Audi/DKW și Horch. După război, fabrica a fost redenumită VEB Automobilwerke Zwickau, iar ulterior VEB Sachsenring. Avea să devină locul în care urma să fie fabricat celebrul Trabant”, se arată pe site-ul celebrului broker de asigurări auto din Marea Britanie, Adrian Flux.

Trabant P 50 Foto: wikipedia

La scurt timp s-a născut modelul P 50 sau 500, iar autoturismul a fost numit Trabant. Numele înseamnă în limba germană „satelit” și făcea referire la o realizare considerată epocală a URSS în lupta pentru cucerirea spațiului contra SUA: satelitul Sputnik, primul satelit artificial al Pământului, lansat cu doar o lună înainte de prezentarea oficială a Trabantului P 50. Mașina poporului propusă de comuniștii est-germani avea niște calități mai mult decât modeste: un motor de 500 de centimetri cubi, o putere de 18 cai putere și dimensiuni reduse.

Caroseria era dintr-o structură din oțel acoperită cu panouri din duroplast, un material compozit realizat din deșeuri de bumbac și rășini fenolice. Practic, o mașină cu un motor în doi timpi, tracțiune față și suspensie independentă. În plus, uleiul de motor trebuia amestecat cu benzina pentru a funcționa. Făceau mult zgomot și fum, erau lente și ofereau un confort precar. Nici nu se putea compara cu „mașina poporului” din Germania capitalistă, faimosul Beetle, care avea un motor de 1200 de centimetri cubi, patru cilindri și o putere de 36 de cai putere. „Tovarășii” din Germania de Est se făcuseră de râs, mai ales după recenziile apărute în Europa Occidentală.

Cât dura să-ți cumperi un „Trabi” în perioada comunistă

Evident, pentru piața comunistă Trabantul a fost un succes. Ba chiar era exportat în diferite state comuniste, dar ulterior și din afara Blocului Comunist. În 1964, la șapte ani de la lansarea primului model de Trabant, a fost lansat Trabant 601, varianta cea mai cunoscută și de fapt acea mașină legendară a Germaniei de Est. A avut un succes fulminant în zona comunistă, fiind produs din 1964 până în 1991, cu peste 3 milioane de exemplare vândute. Era o variantă îmbunătățită a primului model: avea un motor de 600 de centimetri cubi, 26 de cai putere și un cuplu de 53 Nm. Motorul era însă tot cu doi cilindri în linie și în doi timpi. Transmisia era manuală cu patru trepte și, evident, caroseria din panouri de Duroplast montate pe un cadru de oțel. Era produsă în câteva variante: sedan, break și Kübel sau Tramp (mașină militară, respectiv decapotabilă).

Ca dimensiuni, să luăm exemplul Trabantului 601 Sedan: avea o lungime de 3,5 metri, o lățime de 1,5 metri și un ampatament de 2,2 metri. Cântărea în jur de 620 de kilograme și avea un consum mediu de 6 litri la suta de kilometri. Având un motor în doi timpi, benzina trebuia amestecată cu ulei de motor înainte de alimentare. Dacă este să o privim strict critic și tehnic, Trabantul era un autoturism foarte prost. Se spune că trebuiau minimum 10 minute de încălzire pentru a porni iarna și de multe ori trebuiau să coboare cei din spate ca să urce dealul. Nu mai vorbim de faptul că nu avea nici servodirecție. Era chiar subiect de bancuri și în Germania de Est, și în România, și peste tot cam pe unde a ajuns. Iată unul dintre acestea:

Trabant 601 Sedan Foto: wikipedia

– Patru bărbați au fost văzuți cărând un Trabant. – Cineva îi întreabă: Este stricat? – Ei răspund: Nu, nu are nimic, doar că ne grăbim.

Cu toate acestea, era unul dintre cele mai râvnite autoturisme din Blocul Comunist. Era ieftin (echivalentul a 600 de dolari astăzi) și consuma puțin (un mixt de 6 litri la sută, așa cum am pomenit mai sus). Nemții așteptau și 10 ani pentru un Trabant, care însemna de fapt libertate de mișcare și mobilitate într-o epocă comunistă ce nu oferea prea multe alternative. În România așteptai pentru un Trabant, pe listele de așteptare, între 3 și 13 ani.

„Configurația motorului conta prea puțin pentru cumpărătorii nerăbdători, deoarece fabrica nu reușea să țină pasul cu cererea, iar perioadele de așteptare se prelungeau de la un an la altul, în funcție de regiunea în care locuiau clienții. O parte din producție era direcționată către export, pentru a contribui la sporirea rezervelor valutare ale Germaniei de Est. Astfel, spre sfârșitul anilor 1980, cumpărătorii din țară puteau ajunge să aștepte chiar și zece ani pentru a primi un automobil nou”, se arată pe site-ul lui Adrian Flux. 

Nu prindea mai mult de 100 de kilometri pe oră, dar pentru oamenii din Blocul Comunist era „Rolls-Royce-ul și Ferrari-ul Germaniei de Est, toate într-unul singur”, preciza revista Classic Motoring. Mai mult decât atât, era poreclit cu afecțiune „Trabbi”, iar mulți est-germani și-au petrecut primele concedii cu această mașină.

„Nu sunt atât de proaste pe cât le-a prezentat lumea”

În ciuda bancurilor despre Trabant, sunt personaje avizate în domeniul automobilisticii, mari colecționari de autoturisme, care spun că în jurul Trabantului s-au construit multe mituri și povești. În plus, colecționari și specialiști auto precum englezul Peter Frost spun că Trabantul nu era nici pe departe o mașină proastă. Deși avea un motor mic, în doi timpi, în timp ce majoritatea autoturismelor din țările occidentale aveau motoare în cel puțin patru timpi, Peter Frost spune că acel motor în doi timpi era de fapt tehnologie de ultimă generație. Și nu numai motorul:

„Un exemplu clasic, pe care îl auzi sau îl citești adesea, este că Trabantul folosea un motor DKW vechi. Ceea ce nu este adevărat. La momentul dezvoltării sale, motorul reprezenta o tehnologie de ultimă generație în materie de motoare în doi timpi. Folosea o supapă rotativă cu disc, un disc care se rotește prin intermediul arborelui cotit. La vremea respectivă, această tehnologie era una de avangardă în domeniul motoarelor în doi timpi utilizate în cursele de motociclism”, preciza Peter Frost pentru adrianflux.co.uk.

Trabant 600 kombi Foto: wikipedia

Totodată, colecționatorul englez spune că Trabantul care scotea mult fum era de fapt doar prost întreținut: „Nu sunt atât de urât mirositoare și de poluante pe cât le consideră unii. Pot deveni astfel dacă sunt întreținute necorespunzător sau dacă se folosește uleiul greșit. Dar sunt mult mai puțin poluante decât se spune despre ele, foarte economice la exploatare, se descurcă bine în oraș și sunt ușor de parcat”. În plus, colecționarul britanic, care a condus diferite tipuri și modele de mașini, spune că Trabantul nu era cu nimic inferior unor modele specifice de oraș: „Îl compar cu automobile precum Morris Minor și Citroën 2CV, pe care le-am condus. Cred că se situează foarte bine în raport cu acestea. Acesta era segmentul de piață căruia i se adresa: o mașină populară, ieftină, eficientă și destinată transportului cotidian. Nu sunt atât de proaste pe cât le-a prezentat lumea, iar acest lucru îl spun dintr-o poziție avizată. Am deținut și automobile Mercedes, BMW și Saab, așa că pot face o comparație echilibrată, fără prejudecăți de nicio parte”.

În plus, materialul Duroplast din care era confecționat și care i-a adus celebra reputație de „mașină de carton” era un material ieftin, utilizat din cauza penuriei de materii prime din Blocul Comunist, și destul de rezistent.

„Cu toate acestea, automobilele Trabant încorporau numeroase soluții tehnice inovatoare, iar modelul 601 a fost, de departe, cel mai longeviv și cel mai produs dintre ele. Motorul era montat transversal, în timp ce caroseria din material plastic era fixată pe un șasiu autoportant din oțel (ceea ce demontează un alt mit, potrivit căruia automobilele Trabant nu ruginesc). Mașina dispunea, de asemenea, de suspensie independentă și tracțiune pe puntea față. Toate aceste caracteristici constructive reprezentau soluții tehnice de ultimă generație la momentul respectiv”, precizau și specialiștii de la Engineering and Technology.

Trabant 601 Tramp Foto: wikipedia

Totodată, specialiștii spun că se comportă foarte bine pe șosea și accelerează destul de vioi. Nu te faci de râs în trafic, pentru că țin foarte bine pasul cu celelalte mașini. Pot rula în forță pe autostradă și pot atinge viteze surprinzător de mari. Trebuiau însă foarte bine întreținute, iar rezultatele erau mai mult decât mulțumitoare. Tocmai de aceea, mașina a devenit una iconică și a reprezentat simbolul libertății, mai ales după căderea Zidului Berlinului. O coloană de Trabanturi a trecut pentru prima dată granița, simbolizând unificarea Germaniei. Trabantul nu a mai ținut însă pasul cu tehnologia și noile modele, iar la începutul anilor '90 producția a fost oprită.