Reportaj Ținutul legendar cu un muzeu într-o casă din 1900, biserici medievale și o plantă carnivoră: „Noi nu zicem niciodată că suntem ai Pădurenilor, pentru că Țara Hațegului este mai frumoasă“

În Peșteana, un sat din Hunedoara, trei lumi se întâlnesc într-un singur loc: o casă țărănească de la 1900, biserici medievale și o mlaștină legendară, unde crește „roua cerului“, o plantă carnivoră rară. O destinație în care istoria și natura își dezvăluie comorile neașteptate.

Ghidul Anton Socaci a adunat toată istoria locului Foto: MI

În satul Peșteana, din comuna hunedoreană Densuș, puteți admira o casă țărănească, de pe la 1900, din lemn negru, așa cum este și gardul, iar ochiurile de geam sunt îmbrăcate cu perdele brodate manual.

În cele trei camere, Anton Socaci, un localnic, a adunat toată istoria locului: de la pietre cioplite care erau folosite de oamenii preistorici pentru a vâna animale mici până la arme de război moderne. În fiecare cameră este recreată atmosfera de altădată: patul, soba, lada de zestre, războiul de țesut. Așezate frumos sunt vase de gătit, aproape de tavan, ca să nu le spargă copiii, piei de animale, lămpi, costume populare, alături de utilaje agricole.

1/6

Carte veche jpeg Foto: MI

Ghidul nostru a învățat să lustruiască sobe, să protejeze lemnul, așa cum făcea generația străbunicii sale: „La vremea aceea era petrol lampant și la fiecare sărbătoare stăpânul casei venea cu pana de la găină și ungea totul ca să distrugă cariile. Așa se face că și acum avem la această casă geamurile și tavanul originale“.

Spre deosebire de înaintașii săi, el a uns lemnăria cu ulei ars, mult mai la îndemână în această epocă decât petrolul lampant. Soba a refăcut-o din bucăți aruncate în spatele unui grajd. Nu este doar un simplu godin care dă căldură, ci o operă de artă lucrată pe timpuri la Hunedoara. Pe ea sunt reprezentate scene de vânătoare, steagul roman, povestea focului, pomul vieții unde mărul a fost înlocuit cu ghinda.

Abecedarul casei

În „camera de fală“ regăsim două costume tradiționale: unul din Țara Hațegului și celălalt din Ținutul Pădurenilor, care au înfruntat timpul pentru a spune acum povestea oamenilor de altădată. Sunt sobre și aduc cumva cu portul tradițional din zona Sibiului. „Ținutul Pădurenilor începe cu satul acesta, dar noi nu zicem niciodată că suntem ai Pădurenilor, pentru că Țara Hațegului este mai frumoasă. Și Pădurenii sunt o parte a Țării Hațegului. Satele din margine Lunca Cernii și alte sate aparțineau Țării Hațegului în acte. Acum, după ce drumurile s-au stricat și nu le-au mai refăcut către târgurile de la Hațeg că nu mai aduceau animale, au făcut noi drumuri către Hunedoara. Delimitarea este șoseaua. De o parte sunt Munții Retezat și de cealaltă Poiana Ruscăi“, ne explică ghidul.

Pe holul casei, o avere care se degradează pe zi ce trece: abecedare de altădată, cu predare atât în limba română, cât și maghiară, bancnote și calendare care circulau în perioada interbelică. „Bunicul meu știa germană și eu rusă“, râde el.

Muzeul se vizitează gratuit de cei mai mulți dintre turiști, din ce în ce mai puțini. „Înainte, și eu, și soția prezentam muzeul, acum abia dacă mai vine câte o familie“, spune el. Sunt și zile când nu-i vizitează nimeni. Ceva mai mulți îi trec pragul în timpul „Școlii altfel“, dar nu le ia bani copiilor. Ba din contră: cei mici mai ales nu pleacă de la el niciodată cu mâna goală, ba o prăjitură, ba un fruct de sezon.

Biserici-monument

Satul în sine este o destinație turistică. Pe drumul principal, la o distanță mică una de cealaltă sunt două biserici: una greco-catolică la origine, în prezent ortodoxă, cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh“ ridicată în secolul XIII sau XIV, cu piatră adusă de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, și una reformată, din secolele XIV-XV, care este declarată monument istoric. Din păcate, nu se mai roagă nimeni aici, dispărând unul câte unul credincioșii acestui rit. Biserica rămâne însă una dintre atracțiile zonei, putând fi admirate zidăria de piatră și cărămidă, dar și turnul clopotniței cu cerdac din lemn.

Biserica din Peșteana Foto: MI

Și aceste două lăcașe de cult dovedesc faptul că românii transilvăneni aveau, încă din secolele XIII - XIV, mici organizații statale, în frunte cu cnejii din neamul lor, care ridicau biserici unde slujeau preoţi şi protopopi.

Biserica reformată Foto: Mariana Iancu

De asemenea, sunt amintiți în scrierile vechi episcopi ortodocşi români: în anul 1553 preotul loan din Peşteana era trimis în Ţara Românească, spre a fi hirotonit arhiereu.

Locul unde crește planta carnivoră „roua cerului“

Pe lângă biserici, Peșteana mai este cunoscută și pentru rezervația botanică „Mlaștina de la Peșteana“, care se întinde pe două hectare, numită de localnici „Lacul fără fund“ – legenda spune că atunci când animalele veneau să se adape în această apă dispăreau pur și simplu. În această arie naturală a fost descoperită o plantă carnivoră unică în țară care se numește „roua cerului“: este o plantă mică, nu depășește 20 de centimetri, are frunzele circulare, roșiatice, acoperite pe fața superioară și pe margine cu perișori care lasă o substanță albă și lipicioasă care strălucește în lumina soarelui, de aici venind și denumirea ei. Planta înflorește în lunile iunie-august, iar fructul este ca o capsulă. Insectele sunt ademenite de perișorii de pe marginea petalelor și apoi sunt învelite în substanța albă și lipicioasă care le dizolvă.

Umbra Densușienilor

În zonă peste tot este umbra Densușienilor, familie care inițial s-a numit Pop, dar care apoi a luat numele locurilor, și care a dat trei membri Academiei Române. Din păcate, nu există nicio casă-muzeu, ci doar bustul istoricului Nicolae Densușianu pe o platformă din apropierea bisericii din sat și puțini localnici știu ceva de remarcabilii oameni care au trăit pe aceste meleaguri.

Sculptura care-l înfățișează pe N Densușianu este amplasată lângă Biserica Densuș Foto: MI

Povestea începe cu Beniamin Densușianu (1829-1915), ai cărui înaintași au fost preoți pe Valea Streiului. Tatăl lui, preotul Vizantie Pop s-a stabilit în parohia Densuşului, unde a întemeiat renumita familie. Vizantie Pop a avut șase copii. Beniamin, cel dintâi fiu, a absolvit primele trei clase la școala din Haţeg și din 1839 a fost trimis la Blaj, unde a urmat gimnaziul şi liceul. Aici a primit numele Densuşianu, derivat din denumirea localității de baștină, pentru a fi diferențiat de ceilalți colegi care aveau numele de familie Pop, urmând ca noul nume să fie preluat de toți frații săi ulterior.

Era elev la Blaj când a izbucnit Revoluția pașoptistă și s-a implicat activ și a participat la prima conferință a intelectualității din 25 martie 1848, la adunările naționale şi la copierea manifestului lui Simion Bărnuţiu şi a Proclamației lui Aron Pumnul, răspândind mai apoi cele două documente în satele din jurul comunei natale. După cea de-a treia adunare națională, din luna septembrie, a luptat pentru înființarea gărzilor naţionale. Prins în timpul conflictelor armate, tânărul Beniamin a fost închis la Haţeg și condamnat la moarte pentru atitudinea sa revoluționară. A scăpat doar datorită intervenţiei vicarului Constantin Papfalvi, care era deputat în dieta maghiară.