Interviu Prima revoltă din Est la adresa comunismului. Istoricul Adrian Cioroianu: „A fost confirmarea că Vestul nu se bagă”

În toamna lui 1956, la zece ani de când Winston Churchill scria în istorie sintagma „Cortina de Fier“ și recunoștea că Europa este împărțită în două, are loc prima mișcare națională care a contestat comunismul și ocupația sovietică. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, istoricul Adrian Cioroianu explică ce a însemnat Revoluția Ungară pentru Blocul sovietic, cine și de ce dorea destalinizarea și, mai ales, de ce Occidentul nu a intervenit într-o confruntare sângeroasă.

Revoluția ungară a fost primul moment în care un regim comunist s-a clătinat Foto: Fortepan

„Weekend Adevărul“: În 1956, la un deceniu de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, lumea era împărțită în sfere de influență între SUA și URSS, iar Cortina de Fier despărțea Europa în două. Care era de fapt situația în Europa de Est și ce a dus la Revoluția Ungară, prima care a contestat comunismul și ocupația sovietică într-o țară est-europeană?

Adrian Cioroianu: Nu era nicio țară în care să se trăiască mai bine decât înainte de război. Cauza principală era nemulțumirea generală din Europa de Est, dar situația era una complexă. Și în cazul concret al Ungariei, lucrurile au decurs în felul următor. Principalul eveniment de la care decurg aproape toate este moartea lui Stalin (n.e. – liderul sovietic a murit pe 5 martie 1953). După moartea lui, a ieșit în față Imre Nagy, un comunist fidel, care fusese ministrul Agriculturii, deci fusese în elita partidului și a statului maghiar. El condusese Adunarea Națională comunistă a Ungariei – evident, era parlamentul regimului comunist de după Al Doilea Război Mondial. În 1953 ajunge prim-ministru. În următorii doi ani, din 1953 până în 1955, Imre Nagy, în calitatea lui de prim-ministru, dezvoltă ceea ce se cheamă „noul curs“: în termenii de azi, reprezintă un soi de început al unei destalinizări, care se întâmplă și în Ungaria, în Polonia, chiar și în România – Gheorghe Gheorghiu-Dej începe propria sa variantă de „nou curs“. În Ungaria, lucrurile sunt destul de interesante, pentru că el a fost ceva mai curajos. Între 1953 și 1955, Hrușciov era la conducerea Partidului Comunist Sovietic, dar încă nu rostise cuvântarea de condamnare a lui Stalin.

Schimbare de gardă la Budapesta

Pe acest fond, care erau principalele solicitări ale revoluționarilor de la Budapesta?

Hrușciov îl va denunța pe Stalin în Congresul al XX-lea al Partidului Comunist Sovietic abia în februarie 1956. Mai înainte de Hrușciov, acest Imre Nagy, între 1953 și 1955, ca prim-ministru al Ungariei, pe baza acestui „nou curs“ pe care îl propune, încearcă un soi de ameliorare a comunismului: solicita renunțarea la stalinism, fără să o spună explicit. El nu se lupta cu ideologia comunistă, dar încearcă ceea ce avea să se cheme ulterior un „comunism cu față umană“. Lucrurile astea nu au convenit neapărat colegilor săi – avea foarte mulți staliniști puri și duri în Partidul Muncitoresc Maghiar. Astfel că, în 1955, cu acordul sovieticilor, bineînțeles, l-au dat jos pe Imre Nagy. El intră într-un soi de opoziție în partid. Apoi vine discursul lui Hrușciov, în februarie 1956, la Moscova, în fața tuturor reprezentanților din partidele comuniste, dar nu era pentru presă inițial, nu s-a știut de el, a fost doar un soi de discurs al lui Hrușciov pentru ceilalți conducători de partide în care l-a denunțat pe Stalin, a arătat ce greșeli făcuse Stalin. Asta a dus imediat la un cutremur în toate partidele comuniste.

Ce a urmat în Ungaria și cum a fost recepționat acest discurs de către liderii comuniști locali?

A urmat o perioadă complicată, inclusiv în Ungaria, unde s-a produs o schimbare de gardă. Marele lider comunist, stalinist al Ungariei de până atunci fusese Mátyás Rákosi. Imre Nagy a condus guvernul doi ani, dar partidul fusese sub conducerea acestui comunist care se lăuda că e principalul discipol al lui Stalin. Sovieticii au ajuns la concluzia că ar fi cazul să schimbe garda pentru că erau foarte multe nemulțumiri la adresa lui Rákosi, inclusiv pentru faptul că el era evreu. Pe acest fond se produce înlocuirea lui Mátyás Rákosi, dar este una de formă, pentru că în locul lui este pus adjunctul acestuia, Ernő Gerő.

Revoluția ungară s-a soldat cu mii de morți și răniți Foto: Fortepan

A fost această revoluție și o mișcare îndreptată împotriva Uniunii Sovietice, o mișcare de eliberare în același timp?

Încă suntem în vara anului 1956. Până atunci, inclusiv Imre Nagy vorbea despre ajutorul frățesc, despre rolul Uniunii Sovietice. Dar, în vara anului 1956, această înlocuire la conducerea partidului – destituirea lui Mátyás Rákosi și înlocuirea lui cu Ernő Gerő – produce o mare insatisfacție în rândul partidului comunist din Ungaria. Și încep o serie de dezbateri în organizația comunistă de tineret: se chema Cercul Petőfi. Studenții și tinerii comuniști încep să discute de ce „noul curs“ nu e dus mai departe și de ce nu se întâmplă și în Ungaria ceea ce se întâmplă în Polonia. Acolo, în același timp, Władysław Gomułka, un lider foarte carismatic, relativ popular în rândul polonezilor, dezvolta pe mai departe acest „nou curs“. Exemplul polonez a fost foarte activ în societatea maghiară, inclusiv în rândul Partidului Comunist Maghiar, mai ales în Cercul Petőfi. Comparația cu Polonia li se părea defavorabilă, în sensul că în Polonia continua „noul curs“, în timp ce în Ungaria se blocase. Și pe fondul acesta, în ziua de 22 octombrie, Cercul Petőfi și tineretul din organizația de comuniști dau publicității un program de 16 cereri, în care, interesant, pe locul 3 se afla repunerea lui Imre Nagy la conducerea Guvernului. Practic, era o cerere a tinerilor comuniști către partid să îl repună pe Imre Nagy la conducerea Guvernului, în ideea de a continua „noul curs“ pe care îl începuse. De aici s-a pornit, practic, a doua zi, pe 23 octombrie, o mare manifestație, începând cu studenții de la Universitatea Politehnică din Budapesta, cărora li s-au alăturat mii de cetățeni din oraș. O manifestație pașnică, numai că sovieticii au început imediat să îndrepte trupe spre Budapesta, inclusiv trupe care erau staționate în România, ca nu cumva lucrurile să degenereze.

Izbucnirea revoluției și raportul de forțe

Care era raportul de forțe între protestatarii ieșiți în stradă și trupele sovietice de ocupație?

Să spunem că în centrul Budapestei, în după-amiaza zilei de 23 octombrie, au fost peste 100.000 de oameni cu siguranță. Evident că nimeni nu i-a numărat, dar acestea ar fi estimările făcute ulterior. În schimb, asta i-a speriat pe sovietici, care s-au îndreptat cu tancurile, cu armata spre Budapesta ca nu cumva lucrurile să degenereze acolo. Sentimentul Budapestei, al Ungariei din acea perioadă era unul anti-stalinist, era unul anti-Rákosi și Ernő Gerő. Dar, în subsidiar, era această respingere a modelului stalinist și implicit dorința ca Ungaria să înceapă un nou curs. Evident că după 23 octombrie, lucrurile încet-încet s-au radicalizat și, pentru a calma populația, pe 24 octombrie, partidul decide să-l pună pe Imre Nagy prim-ministru din nou. A fost o mișcare disperată sperând că vor calma populația.

Și în ce măsură s-au lăsat oamenii convinși, după ce ieșiseră masiv în stradă?

Evident că asta nu s-a tradus într-o calmare a populației din moment ce, văzându-se repus în funcție, dintr-odată Imre Nagy a anunțat foarte multe măsuri greu de imaginat cu câteva luni înainte. A anunțat o remaniere a guvernului, a spus că în guvern vor intra și oameni care nu sunt membri ai Partidului Comunist.

Destinul lui Nagy Imre se leagă în mod tragic și de România Foto: Wikipedia

Este exact momentul în care comunismul, doctrina partidului unic care interzicea orice alte partide, era contestat oficial. Care a fost reacția sovieticilor?

Așa este, asta însemna negarea rolului conducător al partidului. Și pe fondul acesta, maghiarii și-au dat seama că 23 octombrie a fost începutul revoluției și în stradă: devenise evident că sovieticii vin cu o forță uriașă spre ei, să reprime revoluția, să o înece în sânge. Au început confruntări între civili, între maghiari și armata sovietică, cu diverse momente de vârf: zilele de 25 și 28 octombrie. Practic, vreme de zece zile a fost perioada caldă a Revoluției Maghiare. Probabil ungurii au fost primii care și-au dat seama că, din păcate, odată cu intervenția sovieticilor, comunismul nu prea putea fi reformat, de fapt.

Sângele nevăzut peste Cortina de Fier

Cum a reacționat armata ungară și în ce măsură mai exista o armată a Ungariei după ce țara a fost efectiv ocupată de sovietici?

Ungaria avea o armată mică în acel moment, la fel ca majoritatea statelor aflate sub ocupație sovietică. Rușii au avut grijă de asta. Evident că ungurii aveau o anumită forță armată pentru că tinerii făceau serviciul militar, însă dacă spunem armată, ne referim la numărul ofițerilor, care erau în număr relativ redus. Problema este că mulți soldați care au fost trimiși sau care patrulau pe străzi au fraternizat cu oamenii ieșiți la proteste. Mulți dintre militarii unguri și-au smuls steaua sovietică de la chipiu.

Pe de altă parte, au avut loc acte de o cruzime fără limite, la fel ca în timpul mai celebrei Revoluții Franceze. Ce s-a întâmplat în acele zile pe străzile Budapestei?

Statuile liderilor sovietici au fost date jos și distruse de mulțimea furioasă Foto: Britannica

Da, este drept că s-au produs și acte de cruzime, de o parte și de alta. Au fost și ofițeri ai armatei sau ai poliției maghiare care au fost linșați de populație în astfel de situații, cum știm și la noi în 1989. În revoluții nu e rațiunea cea care domină. Din păcate, revoluțiile au partea lor de radicalizare. În aceste zece zile de la sfârșitul lunii octombrie, sovieticii au făcut un balet foarte interesant, negociind cu Imre Nagy: au părut că se retrag – chiar s-au retras, dar doar de fațadă – din jurul Budapestei.

Gheorghiu-Dej și prietenia cu Hrușciov

Cum au reacționat Occidentul și vecinii comuniști, inclusiv România, în fața acestei adevărate revoluții?

Revoluția Maghiară a fost confirmarea faptului că Occidentul nu se va amesteca în sfera de influență sovietică. Sigur că toată lumea, presa occidentală, a scris despre Revoluția Maghiară, dar dincolo de articolele de presă, practic nu s-a produs niciun fel de intervenție în sprijinul revoluției. Trebuie înțeles și acest lucru: în același moment, în 1956, Occidentul era prins în propria sa criză, în Suez. Naționalizarea de către egipteni a Canalului Suez a dus la o intervenție a Franței, a Marii Britanii. SUA i-au calmat pe britanici și pe francezi. Practic, Revoluția Maghiară s-a suprapus cu o altă criză a lumii occidentale, cu Criza Suezului.

Din păcate, destinul lui Imre Nagy și, într-o măsură, a liderilor revoluției din Budapesta se leagă și de București. În dimineața de 4 noiembrie, Uniunea Sovietică lansează operațiunea de reprimare. O forță masivă sovietică atacă Budapesta și toate zonele țării încep să fie curățate de aceste nuclee revoluționare. E interesant că, la începutul lui noiembrie, Nikita Hrușciov consultase diverși lideri est-europeni și cam anunțase că se simte dator să rezolve criza din Ungaria. Din acest punct de vedere, Hrușciov a dat impresia că cere sfaturi sau că le explică faptul că așa ceva e intolerabil, amenințându-i că Ungaria – tocmai prin faptul că se află în mijlocul taberei țărilor populare – devine amenințătoare pentru toți dacă renunță la regimul partidului unic. Existau semnele reînființării partidelor istorice în Ungaria, ceva de neconceput într-o țară socialist-comunistă. Așa că, pe 4 noiembrie a fost o reprimare foarte dură. Pe de o parte, Imre Nagy a ținut mai multe cuvântări la radio anunțând invazia sovietică din nou. De cealaltă parte, János Kádár, liderul de partid în acel moment, adus tot de sovietici la conducerea partidului, a ținut o cuvântare la radio în care spunea că el conduce partidul și guvernul.

În aceste condiții, Imre Nagy și-a dat seama că partida e pierdută. E interesant că, în luările lui de poziție, a cerut armatei să nu opună rezistență, pentru că s-ar fi produs o baie de sânge. El și-a dat seama de acest lucru. S-a refugiat, alături de câțiva colaboratori, la ambasada iugoslavă, unde a stat până pe 22 noiembrie, timp în care au avut loc negocieri. Tito îi promisese că îl primește în Iugoslavia. Evident, Imre Nagy trebuia să renunțe la toate funcțiile, iar Tito îi promitea că îl primește în Iugoslavia. Imre Nagy nu voia să plece din ambasadă și, evident, sovieticii nu puteau face nimic, s-ar fi produs totuși un scandal.

Ce i-a oprit pe sovietici să intre cu forța în ambasadă și să-l aresteze direct, așa cum au făcut în alte situații?

Doar ce se reluaseră relațiile dintre Iugoslavia și Uniunea Sovietică în 1955, iar Hrușciov și Tito vorbeau din nou. Plus că cei doi nu erau neapărat cei mai buni prieteni, dar chiar Hrușciov vizitase Iugoslavia, cedase într-un fel, recunoscuse că Stalin făcuse o greșeală condamnându-l pe Tito și stricând relațiile. Or, Tito i-a spus lui Imre Nagy că îl primește în Iugoslavia. În paralel, János Kádár, liderul partidului și al guvernului maghiar, încerca să-l determine pe Imre Nagy să iasă din ambasadă. Până la urmă, au reușit să-l convingă, în ideea că Imre Nagy și cu ceilalți s-au îmbarcat în niște mașini care trebuiau să-i ducă la aeroportul din Budapesta, pentru a pleca la Belgrad.

Doar că, la două străzi distanță, mașinile au fost oprite. Șoferii iugoslavi au fost dați jos, iar Imre Nagy și echipa lui au fost arestați. Au mai fost ținuți o zi sau două într-o cazarmă din Budapesta și apoi au fost trimiși la București, unde au stat până la începutul lui 1957; au fost ținuți la Snagov, în niște vile. Fiind păziți, nu se puteau mișca, nu puteau ieși, telefoanele erau ascultate. Imre Nagy a scris foarte multe scrisori comuniștilor europeni care, evident, erau interceptate. Practic, tot cursul anului 1957 a fost un așa-zis proces și a fost executat în iunie 1958.

Dacă vorbim de moștenirea Revoluției Ungare de la Budapesta, o putem lega cumva și de ceea ce a urmat un deceniu mai târziu la Praga?

Într-adevăr, Revoluția Ungară poate fi pusă în acest context al mișcărilor succesive din diverse țări europene, mai ales din aceste țări ale Europei Centrale care au o cultură politică întrucâtva comună. Mă refer la Polonia, Ungaria, și care erau foarte atente una la alta. Țările celelalte au fiecare particularitățile lor, inclusiv România. Dar e foarte interesant că, bunăoară, și în România, chiar dacă Gheorghe Gheorghiu-Dej evident că l-a susținut pe Hrușciov și a fost de partea lui în a combate „rătăcirea“ ungurilor, Revoluția Maghiară i-a folosit și lui Dej. Ceea ce se întâmplă ulterior în România, cu îndepărtarea din ce în ce mai interesantă a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de modelul sovietic, are de-a face într-un fel și cu Revoluția Maghiară.

Pe de o parte, și Hrușciov își dădea seama că trebuie să fie mai maleabil în a-i convinge pe liderii din țările frățești că o astfel de deviere, precum cea a lui Imre Nagy, era oricând posibilă. Repet, Imre Nagy fusese un comunist fidel până la mijlocul anilor ’50. Și nu e exagerat dacă spunem că, într-un fel, cu prețul sprijinirii lui Hrușciov în timpul Revoluției Maghiare, Gheorghe Gheorghiu-Dej va câștiga în 1958 retragerea trupelor sovietice din România. Evident, România era înconjurată de țări socialiste, sub control sovietic, deci nu era niciun pericol să o ia într-o parte sau în alta. Practic, Revoluția Maghiară a avut un impact în toată zona noastră.