Video Curtea Constituțională a început ședința de validare a alegerilor parlamentare din Republica Moldova

0
Publicat:

Curtea Constituțională a Republicii Moldova s-a reunit pentru validarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 28 septembrie, precum și a mandatelor deputaților aleși. Ședința, programată să înceapă la ora 10:00, a fost demarată.

Magistrații CC s-au întrunit în ședință pentru validarea parlamentarelor. FOTO: Arhivă Adevărul
Magistrații CC s-au întrunit în ședință pentru validarea parlamentarelor. FOTO: Arhivă Adevărul

Ședința este publică și poate fi urmărită în direct pe internet, însă în sala de ședințe a Curții Constituționale (CC) au acces doar persoanele invitate.

Dacă alegerile vor fi validate de Curtea Constituțională, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va convoca noul Parlament în maximum o lună.

Apoi, aleșii vor alege președintele Parlamentului, vicepreședinții și vor forma fracțiunile, având un termen de cel mult 10 zile. De asemenea, vor fi organizate consultări între fracțiunile parlamentare și lidera de la Chișinău, iar după acestea, președintele Maia Sandu va desemna un premier care, în maximum 15 zile, va trebui să prezinte lista miniștrilor și programul de guvernare.

Ulterior, va urma învestirea Guvernului. În cel mult 14 zile de la votul parlamentarilor, șeful statului va semna decretul, iar membrii Cabinetului de miniștri vor depune jurământul.

Autoritatea electorală de la Chișinău a validat rezultatul alegerilor parlamentare în cadrul ședinței din 5 octombrie, iar raportul, care include și lista deputaților aleși, a fost transmis Curții Constituționale.

Astfel, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), care a obținut cel mai mare număr de voturi, adică 50,20%, va avea 55 de mandate în viitorul Parlament.

PAS este urmat de Blocul Patriotic care a înregistrat 24,17% din voturi și va avea 26 de mandate. Pe locul trei se află Blocul Alternativa, cu 7,96% din voturi și opt mandate. Partidul Nostru și Partidul Politic Democrația Acasă (PPDA) au obținut 6,20%, respectiv 5,62%, fiecare urmând să dețină câte șase fotolii de parlamentar.

Alegerile parlamentare au avut loc pe 28 septembrie, iar rezultatul este considerat o victorie împotriva Moscovei care a încercat să influențeze votul printr-o campanie de interferență fără precedent.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite