Comuniştii au depus moţiune de cenzură împotriva Guvernului Filat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Vlad Filat. Foto: Adevărul
Premierul Vlad Filat. Foto: Adevărul

Fracţiunea PCRM din Parlament a depus moţiune de cenzură împotriva Guvernului Filat. Demersul a fost semnat de toţi cei 34 de depuaţi comunişti.

„Mulţi membri ai Guvernului au statut de bănuit sau învinuit. Guvernul a fost implicat în scheme de corupţie “, a spus parlamentarul PCRM Iurie Muntean.

Imediat după anunţul făcut de parlamentarul comunist, liberalul Valeriu Munteanu a cerut o pauză de 30 de minute pentru o şedinţă comună a fracţiunilor din coaliţia de guvernare: PL, PD, PLDM.

Preşedintele ţării, Nicolae Timofti, a cerut ieri celor trei lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană să revină la masa de negocieri şi să pună capăt învinuirilor publice reciproce. „PLDM să renunţe la decizia de ieşire din acordul Alianţei; PD să nu mai insiste pe aşa-numita variantă zero, şi anume pe demisia primului ministru şi a preşedintelui Parlamentului; PL să-şi reconfirme ataşamentul faţă de ideea de păstrare a Alianţei“, a precizat şeful statului.

Premierul liberal-democrat Vlad Filat a dat curs solicitării preşedintelui, în timp ce şeful Legislativului, democratul Marian Lupu, cere în continuare demisii.

„PLDM este pregătit să înceapă negocierile, să facă totul pentru a asigura ţara cu o guvernare stabilă, pentru a evita alegerile anticipate. Dacă va fi necesar, vom  reveni la acordul care de constituire a AIE 2 şi vom începe renegocierea acestuia, ca să ofere funcţionalitate“, a declarat Vlad Filat.

„Insistăm pe varianata zero. PD nu face târg cu posturile. Suntem gata să cedăm şi funcţia de preşedinte al Parlamentului. Funcţionalitatea unui Guvern se explică nu prin pace şi linişte, ci prin rezultate. Executivul nu are însă realizări“, a spus Marian Lupu.

La rândul lor, liberalii susţin că-şi doresc ca alianţa de guvernare să rămână în formula actuală. „Întotdeauna am fost pentru păstrarea Alianţei, aşa că nu rămâne decât să confirmăm poziţia noastră“, a menţionat Ion Hadârcă, liderul fracţiunii PL din Parlament.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite