Coadă la încălţat automobilele
0
Primii fulgi i-au făcut pe mulţi şoferi să ia cu asalt service-urile auto ca să-şi echipeze maşinile pentru perioada rece a anului.
Ieri dimineaţa patronii de vulcanizări şi-au scos la muncă toţi angajaţii pentru a face faţă numărului mare de clienţi. Chiar dacă ştiau că de la 1 decembrie echiparea automobilelor cu pneuri de iarnă este obligatorie, mulţi şoferi au ajuns la service-uri abia după ce a căzut prima zăpadă.
În primele zile de decembrie, agenţii de circulaţie au fost mai indulgenţi şi au întocmit doar 12 procese verbale pentru astfel de încălcări. În cele mai multe cazuri, poliţiştii le aminteau şoferilor de regulamentul în vigoare de doi ani şi îi preîntâmpinau că la o doua oară abatere vor fi amendaţi. „De ieri, Poliţia Rutieră nu mai acceptă însă nicio scuză şi îi sancţionează pe toţi cei care îndrăznesc să circule cu cauciucuri de vară, riscând astfel să comită accidente“, a spus Aurelia Mija, ofiţer de presă la Poliţia Rutieră municipală.
„Până acum am avut temperaturi până la 15 grade Celsius. În astfel de condiţii anvelopele se uzează mai repede“, s-a justificat Vadim Grumeza, şoferul unui Opel, care aştepta ieri pe ploaie să-şi echipeze automobilul. În urma lui se formase o coadă de cinci maşini.
„Pneurile second hand nu sunt sigure“
Agenţii economici au profitat de situaţie şi au majorat preţurile la serviciul prestat. „Un prieten şi-a schimbat pneurile cu două săptămâni în urmă şi l-a costat 200 de lei. Eu însă sunt nevoit să dau acum 250 de lei. Când o faci în grabă, e clar că nu te mai uiţi la preţ“, afirmă Vadim Grumeza. La firmele mari acest serviciu poate ajunge şi la 450 de lei.
Şi dacă la vulcanizări a fost coadă până seara târziu, vânzătorii de pneuri se plâng că nu le-au crescut vânzările. „Şoferii de la noi folosesc pneurile mai mulţi ani, până le rod cu totul, chiar dacă nu mai sunt eficinete. O parte le cumpărără pe cele second hand “, a spus Vasile Hanganu, vânzător la o companie de comercializare a anvelopelor. „Deseori, anvelopele aruncate la gunoi de europeni şi luate drept noi în Moldova pot avea găuri camuflate cu adeziv şi în scurt timp se deteriorează“, a avertizat Hanganu.
La camioanele şi autobuzele a căror greutate depăşeşete 3.500 de kilograme nu e suficient doar să fie schimbate anvelopele de vară cu cele de iarnă. Şoferii sunt obligaţi să aibă cel puţin două pene pentru asigurarea staţionării şi lanţuri antiderapante.
Amendă şi puncte de penalizare
Potrivit Regulamentului circulaţiei rutiere, cauciucurile de iarnă trebuie folosite de la 1 decembrie până la 1 martie. Cei care nu se conformează acestei norme legale, riscă o amendă de până la 200 de lei şi două puncte de penalizare.