Avocaţi: Starea justiţiei din Moldova este una extrem de dificilă
0
„Starea justiţiei din Republica Moldova este una extrem de dificilă”. Aprecierea a fost dată de avocatul Eduard Rudenco, într-o conferinţă de presă la IPN. În opinia sa, tot ce se întâmplă acum în justiţie, relatează societăţii şi guvernării actuale că, prin aplicarea unor metode anterior „aplicate de regimul Plahotniuc”, nu se va reuşi absolut nimic.
În opinia avocatului, sistemul judecătoresc se apără şi sentinţa de încetare a procesului penal şi nu una de achitare în cazul „grupului Petrenco”, emisă de judecătoarea Aurelia Cazacliu, „demonstrează de la sine că aceşti oameni nu se schimbă şi nu vor să răspundă în faţa legii, că o mână se spală pe alta”.
Eduard Rudenco spune că îi este greu să numească justiţie tot ce se întâmplă în instanţele de judecată sau în procuratură. În opinia sa, justiţia nu va exista atât timp cât vor exista omeni care vor să scape de răspunderea penală, care vor proteja pe cei care au comis crime şi nu vor respecta legea.
„Dacă era emisă o sentinţă de achitare pe acest caz, după intrarea în vigoare, trebuia să răspundă personaje precum Nicu Şendrea, pe un capăt de acuzare ar trebui atras şi Igor Popa, mai mulţi judecători de la prima instanţă, de la Curtea de Apel, poliţişti audiaţi ca presupuse victime etc. Dar, având la cheremul lor aşa judecătoare, scapă de răspunderea penală”, a conchis vocatul.
Şi avocatul Roman Aronov, consideră că, actualmente, lipsa transparenţei şi a cunoştinţelor în a lua decizii în anumite dosare concrete, dar şi îndepărtarea sistemului judecătoresc de standardele impuse de Convenţia Europeană, sunt elemente care trebuie eradicate, aşa ca sistemul să funcţioneze independent, şi judecătorii să poată lua decizii neechivoce. Autorităţile Republicii Moldova susţin că sistemul judecătoresc se reformează şi merge pe urmele standardelor europene, doar că situaţia, chiar şi în cazul „gupului Petrenco”, e total contrară realităţilor care au loc pe anumite dosare concrete, spune el,
Avocata Ana Ursachi, consideră că dacă ar fi fost emisă o sentinţă de achitare şi nu una de încetare a procesului penal în cazul „grupului Petrenco”, aceasta ar fi întors bunul nume şi ar fi oferit şansa la reabilitare a oamenilor care au devenit victimele persecutării politice „în unul din cele mai cunoscute dosare de pe timpul lui Plahotniuc, dosar care a devenit subiect de discuţie pe platformele nenumăratelor forumuri internaţionale”.
Ana Ursachi a dat citirii o sesizare adresată Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la „acţiunile ilegale a judecătoarei Aurelia Cazacliu”, „care a emis o sentinţă în circumstanţe care pun la îndoială obiectivitatea, imparţialitatea şi incoruptibilitatea dânsei”. În opinia sa, sentinţa emisă de respectiva judecătoare duce la consecinţe nedorite pentru Moldova, inclusiv la nivel internaţional.
Avocaţii „grupului Petrenco” - Anna Ursachi, Eduard Rudenco şi Roman Aronov - au organizat luni conferinţa de presă cu genericul „Instanţa de judecata a încălcat legea refuzând emiterea sentinţei de achitare pe cazul “grupului Petrenco”.