Andrei Năstase: Există riscul ca Moldova să rateze şi banii de la FMI şi UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Năstase FOTO IPN
Andrei Năstase FOTO IPN

După ce Republica Moldova a ratat iresponsabil a celor 60 de milioane din Acordul cu România, riscul iminent este să rateze şi cele 500 de milioane de dolari de la FMI şi cele 100 milioane de euro de la UE. Declaraţia a fost făcută de liderul Platformei DA, Andrei Năstase, într-o conferinţă de presă, transmite IPN.

Potrivit lui, este îngrijorător şi regretabil mesajul diplomatic pe care România este obligată, din cauza iresponsabilităţii decidenţilor moldoveni, să-l transmită Republicii Moldova. Dincolo de sistarea finanţării, este vorba şi despre faptul că România nu are cu cine discuta aici, la Chişinău. În opinia sa, nu există un guvern plenipotenţiar responsabil şi cu grijă de oameni, unica entitate care era în drept să semneze prelungirea acest acord.

Andrei Năsatase consideră că, indiferent care vor fi narativele propagandei, trebuie sa fie foarte clar pentru fiecare cetăţean că acest semnal este unul foarte prost la nivel european. În aceasta configuraţie politică păstrată de încăpăţânarea decidenţilor la vârful statului de a accepta soluţia corectă şi raţională a unui guvern pro-european responsabil, suntem ţintuiţi la periferia Europei. „Nu poţi sa dai foc la ţara de dragul unui partid politic, de dragul excepţionalităţii politice a unuia sau altuia. Am spus de mai multe ori ca asta se va întâmpla. Nu a interesat pe nimeni, s-a strigat vreme de 5 luni de zile anticipate, fără a se oferi soluţia constituţională”, a adăugat Andrei Năstase.

În situaţia creată, consideră liderul Platformei DA, singura soluţie raţională este instaurarea unui guvern responsabil şi competent, pentru scoaterea ţării din criza generalizată în care se afla şi organizarea după standardele democratice a alegerilor anticipate.

Andrei Năstase a făcut apel către decidenţii din Republica Moldova, să „părăsească această abordare şi ofere ţării şansa unui guvern cu drepturi depline”. În opinia sa, dacă nu va exista o schimbare imediată de abordare, vor urma şi alte veşti foarte rele pentru ţară şi pentru oameni. El a făcut un apel către Igor Dodon, „să nu mai ţină captivă ţara în acest joc de putere”, să renunţe la nominalizarea făcută de el (PSRM) şi Şor (Partidul Şor) şi să ofere şansa unui guvern corect.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite