Aleksandr Lukaşenko a dispus efectuarea exerciţiilor militare în apropiere de frontiera cu Lituania şi Polonia: „Este teritoriul nostru şi nu-l vom da nimănui”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Apărării de la Minsk a anunţat că va organiza, la ordinul preşedintelui Lukaşenko, „exerciţii tactice complexe” lângă Grodno, oraş care se află la frontiera belarusă cu Lituania şi Polonia şi care a devenit unul din centrele protestelor anti-Lukaşenko odată ce autorităţile locale au dat asigurări că nimeni nu va fi sancţionat pentru participarea la manifestaţii stradale.

Ministrul Apărării, Viktor Khrenin, a spus că militarii vor simula apărarea oraşului Grodno. În exerciţiu, care se află „sub monitorizarea personală a şefului statului”, va fi implicată infanterie mecanizată, forţe pentru operaţiuni speciale, forţe aeriene, avioane de recunoaştere, trupe de rachete şi artilerie.

„Noi vedem că au loc ingerinţe în treburile interne ale ţării. Primim informaţii din diferite surse care nu pot să nu ne îngrijoreze. Anticipăm diferite scenarii”, a spus ministrul, menţionând că trupele militare sunt gata de luptă şi că au moralul ridicat, se spune într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării.

Oficialul a mai adăugat că „scopul nostru principal este să apărăm integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa ţării. Acesta este teritoriul nostru şi nu-l vom da nimănui”.

Pe 18 august, autorităţile oraşului Grodno au acceptat revendicările protestatarilor anti-Lukaşenko. Persoanele reţinute au fost eliberate, iar plângerile depuse de aceştia au început a fi examinate. Mai mult decât atât, manifestanţilor li s-a oferit posibilitatea să participe la posturile locale de televiziune. Însă, a doua zi, autorităţile s-au răzgândit şi au avertizat cetăţenii să nu participe la proteste.

Pe 19 august, Aleksandr Lukaşenko le-a cerut grănicerilor să intensifice controlul pe tot perimetrul frontierei de stat, pentru a nu admite intrarea în Belarus a militarilor străini sau introducerea de armanent şi muniţii, în contextul crizei politice cu care se confruntă ţara. Lukaşenko a accentuat că în mod deosbit trebuie să fie monitorizate mişcările trupelor militare ale NATO de pe teritoriul Lituaniei şi al Poloniei, în apropiere de hotarul Belarusului. 

„Noi trebuie să urmărim mişcările şi intenţiile lor. La momentul actual, noi vedem intenţiile lor. Ele nu ne îngrijorează, dar anumite mişcări care se petrec la frontiera cu Grodno ne îngrijorează. De aceea, trebuie să întreprindem anumite măsuri şi să nu ne ruşinăm să scoatem militarii şi tehnica militară şi s-o îndreptăm în direcţia mişcărilor lor (trupelor NATO). Pentru că vedem că există intenţia de a destabiliza situaţia mai mult în Grodno deja decât la Minsk”, a afirmat preşedintele belarus. 

Preşedintele lituanian Gitanas Nauseda i-a cerut omologului său belarus Aleksadr Lukaşenko să nu recurgă la acţiuni care ar putea duce la „regrete amarnice”, în timp ce premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat că nu există niciun motiv de preocupare la graniţa de est a ţării sale.

De asemenea, Lukaşenko a solicitat intensificarea controlului la graniţă şi pentru că ar exista riscul să fie introduşi în ţară bani cu scopul de a sprijini protestele stradale, care continuă din 9 august, de când s-au încheiat alegerile prezidenţiale în care preşedintele actual a mai obţinut un mandat. 

„Noi vedem că aceşti bani vin. Oamenii sunt plătiţi. Evident, ei vor să câştige nişte bani. Vin bani mulţi şi în mod deschis. Grănicerii, dar şi serviciile speciale trebuie să închidă aceste canale”, a afirmat Aleksandr Lukaşenko, potrivit agenţiei de presă Belta.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite