Acordul de liber schimb cu UE, valabil şi în regiunea separatistă

0
0
Circa 50% din livrările de mărfuri moldoveneşti se fac pe piaţa UE
Circa 50% din livrările de mărfuri moldoveneşti se fac pe piaţa UE

Oficialii europeni spun că documentul va oferi acces liber pe piaţa europeană pentru toţi agenţii economici din Republica Moldova.

Prima rundă de negocieri a Acordului privind zona de liber schimb aprofundat şi cuprinzător (ZLSAC) cu Uniunea Europeană, încheiată ieri la Chişinău, „a fost destul de fructuoasă", a declarat şeful grupului de negociatori din partea Moldovei, Octavian Calmâc, viceministru al Economiei.

Oficialul a precizat că părţile şi-au propus să identifice sectoarele şi grupurile de mărfuri din Republica Moldova care vor fi protejate sau liberalizate gradual. „De fapt, negocierile propriu-zise vor începe în rundele II şi III, când vor fi discutate textele juridice şi concesiunile tarifare ce vor fi operate de părţi", a precizat Calmâc.

Şi negociatorul-şef din partea delegaţiei Comisiei Europene, Luc Devigne, directorul Departamentului Comerţ, s-a arătat mulţumit de discuţii. Potrivit lui Devigne, un beneficiu imediat pentru Moldova este accesul mai liber pe piaţa UE. „Acordul va aduce nu doar avantaje, dar şi o siguranţă mai mare pentru consumatori", a spus oficialul UE.

La tratative a participat, cu statut de observator, la invitaţia Chişinăului, şi un reprezentant al regiunii transnistrene.

CERINŢELE UE,OBLIGATORII ŞI ÎN AUTOPROCLAMATA RMN

Şeful grupului de negociatori al CE a declarat că Acordul de comerţ liber urmează să fie implementat pe întreg teritoriul ţării, inclusiv în regiunea transnistreană, ceea ce va implica pentru agenţii economici de acolo atât drepturi, cât şi obligaţii.

„Noi avem deja un mecanism de recunoaştere a certificatelor de origine eliberate de autorităţile moldoveneşti şi pentru mărfurile din regiunea transnistreană şi nu intenţionăm să-l modificăm", a precizat Luc Devigne. „Ei (agenţii economici şi autorităţile din regiunea separatistă) vor trebui să respecte un minimum de standarde pentru a beneficia de facilităţi în comerţul cu UE", a explicat Octavian Calmâc.

Negocierile au fost purtate în 13 grupuri tehnice, care au vizat domenii precum comerţul cu bunuri şi servicii, concurenţa, barierele tehnice în calea comerţului, măsurile sanitare şi fitosanitare, standardizarea, infrastructura, administrarea vamală, energetica, achiziţiile publice.

În cadrul următoarei runde, care va avea loc în iunie la Bruxelles, grupurile de negociatori vor purta discuţii asupra conţinutului şi aspectelor juridice ale Acordului, iar la cea de-a treia rundă se va discuta pe domenii sensibile pentru Republica Moldova.

PRINCIPALUL PARTENER ECONOMIC

In 2011, schimburile comerciale dintre Moldova şi UE au fost de 3,35 miliarde de dolari. Moldova a exportat mărfuri în valoare de 1,09 miliarde de dolari şi a importat de 2,26 miliarde. Cota UE în exporturi a fost de 49%, iar la importuri a fost de 43,5%.

Mai multe - Republica Moldova

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite