Un copil de 5 ani a murit după ce a fost prins în banda transportoare pentru schiori

0
Publicat:

Copilul a murit duminică, în stațiunea de schi din Otaru, nordul Japoniei, după ce brațul drept i-a fost prins în mecanismul unei bande transportoare pentru schiori.

Tragedie într-o stațiune de schi din japonia FOTO: X
Tragedie într-o stațiune de schi din japonia FOTO: X

Hinata Goto, un băiat de cinci ani, se afla la schi împreună cu familia sa, când a rămas blocat în mecanismul bandei transportoare. Pompierii l-au eliberat pe acesta la aproximativ 40 de minute după ce au primit un apel de urgență cu privire la incident, scrie The Guardian.

Copilul era inconștient când a fost transportat la spital. Ulterior, el a fost declarat decedat de către medici.

Băiatul și-ar fi prins mână în mecanism în timp ce încerca să coboare de pe banda lungă de 30 de metri, care leagă parcarea stațiunii de o pârtie de schi, a transmis agenția de știri Kyodo, citând poliția.

Autoritățile japoneze au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului. Una dintre principalele întrebări investigate este motivul pentru care mecanismul de siguranță a bandei nu s-a activat automat în momentul în care copilul a rămas prins.

Poliția a precizat că dispozitivul era dotat cu un sistem de oprire de urgență, care funcționase fără probleme mai devreme în aceeași zi.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite