Un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud. Un copil de 8 ani este singurul supraviețuitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP.

Foto: Nexta TV via X
Foto: Nexta TV via X

"Accidentul, în care a fost implicat un autobuz care transporta pasageri din Botswana la Moria (nord), a provocat cel puţin 45 de morţi şi un rănit în stare gravă", a anunţat Ministerul Transporturilor într-un comunicat.

"Se pare că şoferul a pierdut controlul vehiculului, lovind barierele de siguranţă de pe pod. Autobuzul a trecut peste pod şi s-a prăbuşit într-o râpă, după care a luat foc", a precizat ministerul.

Autobuzul transporta în total 46 de persoane, între care şoferul. Doar o persoană, un copil de opt ani, a supravieţuit accidentului, potrivit departamentului de transporturi din provincie. Copilul a fost dus la spital.

Accidentul s-a produs pe un imens pod suspendat între două dealuri, în apropiere de Mmamatlakala, provincia Limpopo (nord), la peste 300 km de Johannesburg.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite