Turcia, la ora schimbării

La Istanbul şi la Ankara, clădirile-turn de birouri şi apartamente schimbă peisajul urban. Având în vedere creşterea sa economică, Turcia este considerată de mulţi drept o poveste de succes într-o regiune în care apele sunt destul de tulburi.

Numai că democraţia Turciei este departe de a garanta drepturile şi libertăţile unei populaţii diverse, polarizate. Aceste slăbiciuni trebuie să fie corectate, începând cu o nouă constituţie. Iar următoarele luni sunt cruciale. Premierul Recep Tayyip Erdogan se află în funcţie de nouă ani. El şi partidul său cu rădăcini islamiste, AK, merită credit pentru limitarea influenţei armatei şi pentru promovarea toleranţei în ceea ce priveşte anumite grupuri care au fost, în trecut, ignorate.

Cu toate acestea, constituţia militară din 1982 care pune securitatea statului înaintea drepturilor individuale a rămas neschimbată. Guvernul este încă în război cu separatiştii kurzi. Sistemul judiciar permite detenţia pe termen nedefinit în lipsa unor acuzaţii oficiale.

Parlamentul turc a numit recent o comisie pentru redactarea unei noi legi fundamentale, un proiect fiind aşteptat în iunie. Noua constituţie trebuie să dea întâietate controlului civil, şi nu celui militar, să protejeze drepturile individuale şi libertatea de exprimare şi religioasă. Cetăţenia trebuie redefinită, astfel încât să includă nu numai turcii, cât şi kurzii şi alte grupuri etnice, de aşa natură încât acestea din urmă să nu mai fie oprimate.

Şi mai există probleme ce trebuie rezolvate. Turcii sunt încă divizaţi în privinţa rolului religiei în societatea lor. Sistemul de educaţie are numeroase carenţe. Reformele judiciare iniţiate de Erdogan nu au fost suficiente. Guvernul defineşte terorismul destul de vag şi, adesea, se foloseşte de asta pentru a aresta şi a menţine în detenţie kurzi sau alţi critici.

Premierul Recep Tayyip Erdogan poate pretinde în mod legitim un rol de lider în Orientul Mijlociu, dar va avea mult mai multă credibilitate dacă-şi întăreşte propria democraţie.