Turcia a decis încetarea operațiunilor de căutare și salvare, după cutremur. Singurele două provincii care fac excepție
0După două săptămâni de la tragicele cutremure, Turcia a decis abandonarea misiunilor de căutare, în majoritatea regiunilor afectate. Există însă două provicii fac excepție de la această hotărâre. Chiar și după 14 zile de la dezastru, echipajele de salvare continuă să caute supraviețuitori.
Potrivit anunțul reprezentanților Agenţiei guvernamentale pentru managementul dezastrelor şi situaţiilor de urgenţă (AFAD), eforturile de căutare s-au terminat „într-un număr mare de provincii”.
Cele două provincii în care încă se caută supraviețuitori
Kahramanmaras şi Hatay sunt cele mai afectate două provincii ale țării.
„Într-un număr mare de provincii, eforturile de căutare s-au terminat. Ele vor continua în provinciile Kahramanmaras şi Hatay, în jurul a 40 de clădiri”, a declarat Yunus Sezer, directorul AFAD, potrivit Agerpres.
Seismul cu magnitudinea de 7,8 care a devastat sudul ţării şi Siria a făcut peste 46.000 de victime, din care 40.689 de morţi în Turcia, potrivit celui mai recent bilanţ oficial publicat duminică de AFAD.
Niciun alt supravieţuitor nu a mai fost descoperit sub ruine în ultimele 24 de ore, după salvarea unui cuplu în Antakya, capitala provinciei Hatay, sâmbătă, la 296 de ore după cutremurul devastator din 6 februarie.
În ultimele trei zile, şapte persoane au fost scoase în viaţă de sub dărâmături, toate în Antakya, inclusiv copilul acelui cuplu, care a murit la scurt timp după ce a fost salvat.
În provincia Kahramanmaras, unde a fost localizat epicentrul seismului, şansele de supravieţuire par mai mici decât în Hatay din cauza frigului, întrucât temperaturile au scăzut pe timpul nopţii până la -15 grade Celsius în zonele înzăpezite precum Elbistan, precizează jurnaliştii de la AFP.
Ajutor pentru oamenii rămași fără locuință
Vicepreşedintele turc, Fuat Oktay, a raportat că 105.000 de clădiri s-au prăbuşit sau au fost grav avariate, iar cele din urmă vor fi demolate.
Peste 6.000 de replici au fost înregistrate după seismul iniţial, inclusiv una cu magnitudinea 6,6 şi aproximativ 40 de replici cu magnitudini cuprinse între 5 şi 6, potrivit AFAD.
Într-un mesaj distribuit pe Twitter, AFAD le-a cerut sinistraţilor să nu încerce să pătrundă în clădirile avariate pentru a-şi recupera o parte dintre bunuri, „nici măcar pentru o scurtă perioadă de timp”.
De asemenea, AFAD a anunţat că „cererile de ajutor pentru locuinţă” pot fi de acum depuse de persoanele care au rămas pe drumuri.
Cu toate acestea, numărul persoanelor rămase fără locuinţe în urma seismelor din Turcia şi Siria nu a fost comunicat.
Marţi, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat că 2,2 milioane de persoane s-au autoevacuat din provinciile afectate.
AFAD a reamintit că peste 265.000 de angajaţi ai serviciilor de urgenţe din Turcia au fost mobilizaţi în zonele afectate, inclusiv echipe proprii şi echipe din cadrul armatei şi Jandarmeriei, alături de voluntari şi reprezentanţi ai unor ONG-uri.
În plus, peste 11.500 de agenţi de intervenţie veniţi din străinătate s-au alăturat eforturilor de căutare şi salvare a supravieţuitorilor, a anunţat Ministerul de Externe din Turcia.