Mărturia terifiantă a unui salvator român în Turcia: Era o imagine ca de început de apocalipsă

0
Publicat:

Unul dintre salvatorii români, trimis în Turcia pentru a acționa în urma dezastrului provocat de cutremure, recunoaște că este de-a dreptul terifiat de cele văzute acolo. Reprezentatul IGSU spune că imaginile arată „ca de început de apocalipsă”.

Unul dintre salvatorii români a descris imaginile apocaliptice din Turcia FOTO Inquam / Octav Ganea
Unul dintre salvatorii români a descris imaginile apocaliptice din Turcia FOTO Inquam / Octav Ganea

Deși misiunea sa, din viața de zi cu zi, este să salveze vieți, locotenentul-colonel Marian Cosmin Bunoiu este vizibil tulburat de situația din Turcia. 45.000 de morți, după cum arată ultimul bilanț și suferința fără margini a supraviețuitoilor.

Imaginile apocaliptice

Vestea că va pleca în Turcia pentru a ajuta oamenii loviți de cutremure i-a fost dată chiar în dimineața zilei de 6 februarie, când se afla la unitatea specială de intervenție din Ciolpani. Lt.col. Bunoiu povestește că mereu are pregătit „rucsacul pregătit pentru misiuni internaționale”.

În aceeași zi seara am ajuns la aeroportul din Adana. Efectele deja se vedeau. Autoritățile turce abia făceau față tuturor cererilor. Încă nu aveam o imagine de ansamblu. Tot timpul suntem pregătiți pentru astfel de dezastre majore, dar încă nu aveam o imagine concretă. Când am ajuns acolo, telefoanele, datele, aproape totul era picat sau mergea foarte greu.”, a vorbit reprezentantul IGSU, în direct la Euronews România.

Nu a fost însă, cu adevărat pregătit pentru ce avea să găsească acolo: orașe distruse, zeci de mii de oameni răpuși și o durere fără margini.

Nu puteam să procesez pe loc. Când vezi de sus, nu vezi durerea din stradă. Când vezi imagini din stradă, nu vezi toată imaginea per total”, a spus reprezentantul IGSU, în direct la Euronews România.

Ajuns la fața locului, echipa sa a fost direcționată către regiunea Hatay, spre Antakya. Locotenentul

își aminteșre că era un adevărat haos, iar salvatorii români și-au găsit „foarte greu” locul pentru a putea începe să intervină.

Era un haos, pe străzi era ceva de nedescris. Era ceva suprarealist, mai rău decât în Guernica lui Picasso”, a precizat reprezentantul ISGU, pentru sursa citată.

Bunoiu a mai spus că, din punctul său de vedere, o imagine de ansamblu nu poate fi creionată prin intermendiul televizorului sau al internetului.

În primele zile mă uitam și nu îmi venea să cred când vedeam zeci, poate sute de locuri prăbușite unul peste altul. Blocuri de 8-10 etaje ajunseseră la înălțimea de trei-cinci metri.

Era o imagine de infern, ca de început de apocalipsă. Familii întregi așteptau lângă clădirile prăbușite ca salvatorii să le găsească rudele sub dărâmături. Copiii erau singuri pe stradă, umblau răniți”, a mai spus salvatorul.

Misiunea dificilă a salvatorilor români

În prima zi, supraviețuitorii se alăturaseră echipelor de salvare, făcând absolut tot ce le-a stat în putință pentru a-și găsi apropiații sub dărâmături. La fiecare 10 secunde trecea câte o ambulanță cu sirenele pornite.

Pe măsură ce aceste ambulanțe treceau din ce în ce mai rar, în mintea lor disperarea lor creștea și conștientizau ce se întâmplă”, a mai povestit militarul care a revenit în Turcia în urmă cu câteva zile.

De asemenea, lt. col. Bunoiu a vorbit despre momentul în care a fost la un pas de a ceda psihic.

Pot să spun când mă deplasam printre ruine, mă duceam către echipa noastră, erau o mulțime de copii – 10-15 copii – adunați sub un cort improvizat făcut din cearceafuri. La un moment dat, o fetiță s-a întors și m-a privit în ochi, m-a afectat atât de tare. Am avut puțin ca să cedez moral și psihic, dar mi-am adus aminte pentru ce sunt acolo. În acel moment mi-am dat seama cât sunt de neputincios în fața viitorului acelui copil, a povestit el.

De asemenea, reprezentantul ISGU a afirmat că a discutat cu mai mulți specialiști cu experiență în misiuni de căutare-salvare care au admis că seismul puternic din Turcia este o „calamitate este de-o anvergură fără precedent”.

M-am întâlnit cu experți cu experiență foarte mare în acest domeniu de 30 de ani și aproape toți au spus că această calamitate este de-o anvergură fără precedent, cel puțin în istoria modernă.”, a concluzionat el.

Salvatorul a mai adăugat faptul că, în cazul unui cutremur, timpul de reacție al oamenilor trebuie să fie mult mai mic față de un incendiu, iar fiecare secundă poate face diferența dintre viață și moarte.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite