12 morți în tragedia de la Novi Sad, unde plafonul gării s-a prăbușit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul morților în urma tragediei din orașul Novi Sad, a ajuns la 12, după ce o parte din acoperișul gării s-a prăbușit. Autoritățile sârbe au activat toate forțele disponibile pentru a gestiona situația de urgență și a oferi asistență medicală celor răniți.

Echipaj de salvare
Prăbușirea acoperișului gării din Novi Sad a dus la moartea a cel puțin 12 persoane FOTO Profimedia

UPDATE: În urma prăbușirii unei părți din acoperișul gării din Novi Sad, Serbia, cel puțin 12 persoane au murit. „Numărul actual de cadavre recuperate este de 12. Două persoane sunt în spital, dintre care una este în stare critică”, a declarat Ivica Dačić.

Ministrul a spus că salvatorii au fost în contact cu două persoane care erau încă prinse sub dărâmături: „Operațiunea este încă în desfășurare și extrem de provocatoare. Peste 80 de salvatori sunt implicați, cu ajutorul utilajelor de construcție.” 

Conform agențiilor AFP şi Reuters, Ivica Dacic, ministrul de interne al Serbiei, a anunțat cu regret bilanțul victimelor în urma prăbușirii acoperișului gării din Novi Sad. Ancheta este în curs pentru a stabili cu exactitate ce a provocat acest accident tragic

Știrea inițială: Ministrul a declarat: Opt cadavre au fost găsite, opt persoane au murit... Două persoane sunt la spital, în stare critică". Presa locală consideră că ar putea fi zeci de răniţi. "Operaţiunea de salvare este încă în curs şi se dovedeşte extrem de complicată. Peste 80 de salvatori sunt mobilizaţi din mai multe oraşe şi utiliaje grele”, a precizat acesta. El a mai spus că salvatorii sunt în contact cu două persoane blocate sub dărâmături.

Vom insista pentru a-i găsi pe cei responsabili, cei care ar fi trebuit să se asigure de siguranţa structurii. Condoleanţele mele familiilor persoanelor decedate. Este o vinere neagră pentru noi, pentru toată Serbia, pentru Novi Sad”, a mai spus Ivica Dacic, ministrul de interne al Serbiei.

Imaginile de la fața locului arată o scenă dramatică: ambulanțe, mașini de pompieri și utilaje grele se înghesuie în fața gării din Novi Sad. Această gară, care tocmai fusese redeschisă în iulie după o renovare de trei ani, a fost din nou scena unui eveniment tragic. Deși lucrările de reabilitare erau aproape finalizate, se pare că în anumite zone ale gării mai erau încă în desfășurare.  

Potrivit companiei de căi ferate, zona acoperișului care s-a prăbușit la gara din Novi Sad nu făcuse obiectul lucrărilor de renovare. Aceasta înseamnă că structura era mai veche și nu fusese consolidată. Ca urmare a acestui incident, toate trenurile care circulau către sau dinspre gara din Novi Sad, situată la aproximativ 70 de kilometri de capitală, au fost suspendate. O linie feroviară de mare viteză a fost inaugurată între Novi Sad şi Belgrad în martie 2022.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite