Polonia, Ungaria, Serbia. La câte capete au voie să joace statele Europei Centrale și de Est? China la zi

În materialul de astăzi din proiectul „China la zi” vă prezentăm traducerea din limba chineză a articolului intitulat  „Pot țările din Europa Centrală și de Est să urmeze trei rute strategice?”, care îl are ca autor pe Gao Ge高歌, cercetător în cadrul Institutului de Studii Ruse, Europa de Est și Asia Centrală de la Academia Chineză de Științe Sociale (中国社科院俄罗斯东欧中亚研究所 Zhōngguó shè kē yuàn èluósī dōng'ōu zhōng yà yánjiū suǒ). De asemenea, editorul acestui articol este Zou Yanning 邹琰宁.

Acest material a fost publicat în numărul 20 al revistei academice „Cunoștințe despre lume” (世界知识, Shìjiè zhīshì), o revistă bilunară de actualitate internațională din China continentală înființată în anul 1934,  una dintre publicațiile de lungă durată din China.

Redăm în continuare textul integral al articolului:

Nota editorului: Europa Centrală și de Est pe zona de falie geopolitică

Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la cea mai mare extindere a Uniunii Europene. În anul 2004, Uniunea Europeană a admis opt țări din Europa Centrală și de Est, inclusiv Polonia, Ungaria și Slovacia, iar „expansiunea sa explozivă spre est” a fost un succes. Douăzeci de ani mai târziu, pe măsură ce țările din Europa Centrală și de Est finalizează treptat transformarea sistemelor lor sociale și se dezvoltă rapid în domeniile economiei, științei și tehnologiei, importanța lor în Uniuniea Europeană și în lume a devenit din ce în ce mai mare. Precum criza din Ucraina continuă să se prelungească, iar conflictele geopolitice se intensifică, țările din Europa Centrală și de Est sunt prinse la mijloc, de parcă s-ar afla într-o „zonă avariată”, intrând astfel în centrul atenției tuturor părților. Pentru a face față mai bine schimbărilor din Europa și din lume, țările din Europa Centrală și de Est au adoptat strategii diferite pentru a-și proteja și a lupta pentru propriile interese la maximum. În trei dintre numerele revistei, sunt invitați trei oameni de știință în domeniul studiilor din Europa Centrală și de Est să treacă în revistă cei 20 de ani de dezvoltare a țărilor din Europa Centrală și de Est după aderarea la Uniunea Europeană și să exploreze viitorul lor în circumstanțele în schimbare. Prezentul număr acoperă cel de-al treilea articole: „Pot țările din Europa Centrală și de Est să urmeze trei rute strategice?”

În anul 2022, criza ucraineană a escaladat, continuând până în ziua de azi, devenind una dintre cele mai mari schimbări din Europa și chiar din lume de la sfârșitul Războiului Rece. În cadrul acestor condiții schimbătoare, țările din Europa Centrală și de Est, ca și alte țări europene, se confruntă cu multe dificultăți, cum ar fi creșterea prețurilor la energie și alimente, costul de trai ridicat, cerere externă slabă, creșterea economică lentă și un aflux mare de refugiați. În plus, țările din Europa Centrală și de Est sunt geografic apropiate de Rusia și Ucraina, unele dintre ele chiar învecinându-se cu ele, devenind astfel prima linie a confruntării dintre Statele Unite și Occident și Rusia. Prin urmare, aceste țări simt mai puternic amenințarea reprezentată de criza ucraineană și deprind astfel o nevoie urgentă de a-și proteja și de a lupta pentru propriile interese.

Foto: Pe 13 septembrie 2024, ministrul ucrainean de externe Viktor Sibiga și omologul său polonez Aleksandar Sikorski au dus flori la Zidul Memorial de război din Kiev.

Polonia: De la adept la conducător?

Majoritatea țărilor din Europa Centrală și de Est, cum ar fi Polonia, iau poziție opunându-se Rusiei și ajutând Ucraina, în principal datorită neîncrederii, vigilenței și chiar fricii față de Rusia. După sfârșitul Războiului Rece, aceste țări nu au lăsat niciodată garda jos în cazul Rusiei și consideră această măsură a fi cheia menținerii propriei securități. Drept urmare, aceste state sunt uneori criticate de alți membri ai Uniunii Europene, cum ar fi Germania și Franța, pentru că dau dovadă de o rusofobie excesivă și prejudecăți anti-ruse. Apariția crizei din Ucraina a confirmat „înțelepciunea” Poloniei și a altor țări în a se opune Rusiei și a se apăra împotriva acesteia. Ajutorul anti-rus pentru Ucraina a devenit consensul Statelor Unite și al Occidentului. Polonia și alte țări și-au extins, de asemenea, influența în UE și NATO, preluând conducerea ajutorului anti-rus către Ucraina. În special pentru Polonia, acest ajutor nu este doar pentru a proteja securitatea națională, ci o ajută și să joace un rol mai important în cadrul UE și NATO. În același timp, promovează și propria modernizare a apărării prin cooperarea militară cu Statele Unite și NATO și își folosește relația strânsă cu Statele Unite pentru a-și îmbunătăți statutul în blocul SUA-Occident. Potrivit datelor din „Raportul NATO privind cheltuielile de apărare națională” din acest an, Forțele Armate poloneze au în prezent 216.000 de militari, ocupând locul trei în NATO după Statele Unite și Turcia.

Polonia a fost întotdeauna un adept și partener al Statelor Unite și al Occidentului. După criza din Ucraina, în calitate de avangarda ajutorului anti-rus către Ucraina, Polonia a avut posibilitatea să preia conducerea pentru prima dată. Cu toate acestea, pentru a se transforma cu adevărat dintr-un adept în lider, Polonia se confruntă cu cel puțin trei probleme majore.

În primul rând, este sprijinul către Ucraina necondiționat? Motivul pentru care Polonia pledează pentru ajutorul anti-rus pentru Ucraina este pentru că acest lucru este în conformitate cu propriile sale interese naționale. Din această cauză, atunci când sprijinul pentru Ucraina va intra în conflict cu propriile interese, Polonia va alege fără îndoială, varianta din urmă. Anul trecut, produsele agricole ucrainene au intrat în Europa Centrală și de Est și au fost vândute pe plan local, ceea ce a afectat prețurile produselor agricole locale și a declanșat proteste ale fermierilor din Polonia și din alte țări. Pentru a proteja interesele fermierilor, Polonia și alte țări au interzis importul de produse agricole ucrainene. Drept urmare, Ucraina a intentat un proces la Organizația Mondială a Comerțului și a declarat că va interzice importul de produse agricole poloneze. Prim-ministrul polonez Morawiecki a susținut chiar că nu va mai continua să furnizeze Ucrainei arme. Protestele fermierilor polonezi au continuat în acest an, blocând granițele și autostrăzile pentru a preveni afluxul de produse agricole ucrainene. În plus, din noiembrie anul trecut, din cauza ridicării restricțiilor de intrare de către Uniunea Europeană pentru companiile de transport ucrainene, locurile de muncă ale polonezilor au fost afectate. Șoferii polonezi de camioane au organizat proteste la granița polono-ucraineană, cauzând astfel blocarea unui număr foarte mare de camioane ucrainene la graniță. Uniunea Europeană a cerut guvernului polonez să rezolve situația, însă guvernul polonez a declarat că nu va interveni pentru a pune capăt protestelor, ci va căuta să schimbe politicile relevante ale Uniunii Europene. Se poate observa astfel că sprijinul Poloniei pentru Ucraina nu este unul necondiționat, principala sa considerație fiind întotdeauna protejarea propriilor interese.

În al doilea rând, poate deveni liderul Statelor Unite și al Occidentului? Nemaivorbind de Statele Unite, puterea Franței și a Germaniei, cunoscute drept motoarele Uniunii Europene, este de neatins pentru Polonia. Dintre cele 27 de țări ale Uniunii Europene, Polonia este mai mică ca suprafață și populație decât Franța și Germania, iar produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor este mai mic decât majoritatea vechilor state membre și noilor state membre, cum ar fi Slovenia, Cipru, Republica Cehă, Lituania și Estonia. Mai important, Franța și Germania sunt fondatorii Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), predecesoarea Uniunii Europene, iar procesul de reconciliere franco-germană a început în același timp cu procesul de integrare europeană. În schimb, Polonia este un nou membru al Uniunii Europene și un întârziat în integrarea europeană. În ultimii opt ani, guvernul Partidului pentru Lege și Justiție a fost cunoscut pentru euroscepticismul său și conflictele frecvente cu Uniunea, până la sfârșitul anului trecut atunci când a venit la putere guvernul Platformei Civice, iar relațiile dintre Polonia și UE au ajuns să se îmbunătățească. Este totuși evident faptul că puterea Poloniei este încă cu mult în urma cerințelor unui liderul. Cum să transformi efectiv vizibilitatea câștigată în condițiile specifice ale crizei ucrainene în forța necesară ca lider și să menții această forță după terminarea crizei este o sarcină grea cu care Polonia trebuie să se confrunte.

În al treilea rând, este posibil să obțină un echilibru între Statele Unite, NATO și Uniunea Europeană? În aprilie anul acesta, ministrul polonez de externe Sikorski a declarat în parlament că alianța transatlantică și integrarea europeană sunt cei doi piloni ai securității și dezvoltării Poloniei, care se completează reciproc. Într-adevăr, izbucnirea crizei din Ucraina a făcut ca Statele Unite, NATO și UE să „împartă același inamic”, iar cooperarea în domeniile securității și apărării a fost consolidată, ceea ce a permis și Poloniei să folosească puterea Statelor Unite pentru a-și îmbunătății poziția în Uniunea Europeană. Cu toate acestea, interesele Statelor Unite, ale NATO și ale Uniunii Europene nu sunt întotdeauna consecvente. Urmărirea de către UE a autonomiei strategice este, într-un fel, o provocare pentru hegemonia Statelor Unite. Când vor exista diferențe între Statele Unite, NATO și Uniunea Europeană, ce decizie va lua Polonia pentru a evita căderea în disputa dintre „Noua Europă” și „Vechea Europă” din timpul războiului din Irak din 2003?

Foto: Pe 30 august 2024, președintele francez Emmanuel Macron a vizitat Serbia. Împreună cu președintele sârb Aleksandar Vučića a participat la ceremonia de dezvelire a plăcii cu ocazia lansării oficiale a lucrărilor de modernizare a aeroportului Nikola Tesla din Belgrad.

Ungaria: Cât de departe poate merge cu „neconformismul”?

Deși Ungaria sprijină sancțiunile Uniunii Europene împotriva Rusiei, consideră că acestea afectează securitatea aprovizionării cu energie a Ungariei, cauzând creșterea ratei inflației, fapt pentru care a împiedicat de două ori Uniunea Europeană să ajungă la un acord privind sancțiunile împotriva Rusiei. Ungaria consideră că asistența militară acordată Ucrainei va duce la escaladarea crizei, astfel că și-a exprimat în repetate rânduri dezaprobarea, declarând că nu va furniza arme Ucrainei, interzice țărilor terțe să transporte arme în Ucraina pe teritoriul ungar, nu participă la operațiunile de sprijin ale NATO pentru Ucraina și nu acceptă producția de arme sau pregătirea militară a Uniunii Europene în Ucraina; se opune conflictului direct dintre NATO și Rusia și a întârziat aprobarea Finlandei și a Suediei de a adera la NATO; a avut obiecții la lansarea negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană și a respins de două ori planurile de ajutor ale UE pentru Ucraina. După ce Ungaria a preluat președinția rotativă a Uniunii Europene în iulie al acestui an, prim-ministrul Orbán a lansat imediat operațiunea „Misiunea de pace”, vizitând Ucraina, Rusia, China și Statele Unite pentru a coordona pozițiile marilor puteri și a media criza ucraineană.

„Neconformismul” Ungariei nu este însă nimic nou sub soare. De când guvernul lui Viktor Orbán a venit la putere în 2010, Ungaria a introdus o serie de măsuri în contradicție cu valorile Uniunii Europene. Deși această mișcare a fost criticată de Uniunea Europeană, a fost destul de populară în rândul oamenilor. Coaliția de guvernământ condusă de Orbán (FIDESZ și creștin-democrații) a câștigat o majoritate de două treimi la patru alegeri parlamentare consecutive și a deținut puterea până în prezent. În același timp, confruntându-se cu amenințarea crizei din Ucraina și pentru a câștiga sprijinul publicului intern, guvernul Orbán a pus accentul pe menținerea păcii, apărarea securității naționale și lupta pentru interesele naționale.

„Neconformismul” Ungariei a fost înăbușit de Statele Unite și Occident. Anterior, Uniunea Europeană a folosit o serie de atenționări și mecanisme de disciplinare pentru a corecta practicile Ungariei care au încălcat valorile Uniunii; ulterior, mai mulți membri americani ai Congresului l-au chemat pe Orbán și au cerut Statelor Unite și aliaților săi din NATO să facă presiuni asupra Ungariei și să ceară parlamentului ungar să aprobe cât mai curând aderarea Suediei la tratat. „Misiunea de pace” a lui  Orbán, în special vizita sa în Rusia, a fost criticată de Uniunea Europeană și de majoritatea statelor sale membre. Mai mulți membri ai Parlamentului European au cerut suspendarea dreptului de vot al Ungariei în cadrul Uniunii. Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell, a anunțat că reuniunea informală a miniștrilor de externe ai UE și reuniunea miniștrilor apărării programate inițial să aibă loc la Budapesta, capitala Ungariei, vor avea loc la Bruxelles.

Sub presiunea Statelor Unite și a Occidentului, Ungaria nu va merge prea departe, în special pentru că nu a avut niciodată de gând să se retragă din NATO și Uniunea Europeană. Prin urmare, comportamentul său „neconformist” în cadrul NATO și al Uniunii Europene este mai mult o monedă de negociere cu Statele Unite și Occidentul pentru a lupta pentru propriile interese. În mai 2022, Ungaria a aprobat a șasea rundă de sancțiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei, după ce a fost scutită de la importul de petrol rusesc prin conducte. În decembrie, Uniunea Europeană a dezghețat fondurile Uniunii în schimbul renunțării Ungariei la dreptul de veto asupra planului de ajutor de 18 miliarde de euro pentru Ucraina. În martie 2023, Parlamentul Ungariei a aprobat aderarea Finlandei la NATO, declarând că a primit asigurări din partea Finlandei că aceasta nu va mai face declarații politice ostile împotriva Ungariei. În decembrie, Comisia Europeană a anunțat că va debloca o parte din fondurile UE de 10,2 miliarde de euro ale Ungariei, iar Ungaria s-a abținut de la vot pentru a permite UE să lanseze cu succes negocierile de aderare pentru Ucraina și Moldova. În februarie anul acesta, după ce UE a fost de acord să revizuiască implementarea planului său de ajutor de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina și a garantat că banii Ungariei nu vor ajunge în Ucraina, Ungaria a dat planului „undă verde”. În aceeași lună, prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, a vizitat Ungaria, fapt ce a atenuat disputa dintre cele două țări. Suedia a promis că va vinde patru avioane de luptă Gripen Ungariei, iar parlamentul ungar a aprobat aderarea Suediei la NATO. În iunie, Ungaria și NATO au ajuns la un compromis: Ungaria a fost de acord să nu împiedice NATO să ofere sprijin Ucrainei, iar NATO a acceptat ca Ungaria să nu participe la operațiuni împotriva Ucrainei.

Ungaria nu prea este „de capul ei”. Noul guvern slovac, venit la putere în octombrie anul trecut, susține poziția Ungariei și se opune livrării de arme către Ucraina. Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, a spus chiar că, dacă sănătatea îi va permite, va pleca într-o călătorie cu Orbán în cadrul „Misiunii de pace”. Președintele Croației, Zoran Milanović, a acuzat, de asemenea, Statele Unite și Uniunea Europeană de sancțiuni fără sens împotriva Rusiei și s-a opus livrării de arme letale Ucrainei. Cu toate acestea, la fel ca abordarea Ungariei, acestea sunt în cel mai bun caz expresii ale disidenței în cadrul SUA-Occident și nu vor depăși acest cadru.

Serbia: Poate menține un echilibru între Statele Unite, Occident și Rusia?

Pe de o parte, Serbia condamnă acțiunile Rusiei în Ucraina și susține rezoluția Națiunilor Unite care cere Rusiei să-și retragă trupele și să expulzeze Rusia din Consiliul pentru Drepturile Omului al Națiunilor Unite. Pe de altă parte, Serbia aderă la principiul neutralității militare și refuză să impună sancțiuni Rusiei. Nu numai atât, Serbia întreține și relații strânse cu Rusia. La începutul crizei din Ucraina, Air Serbia a dublat numărul de zboruri către Rusia, înainte de a le reduce ulterior la numărul de dinainte de criză. Schimburile la nivel înalt între cele două țări, inclusiv vizite bilaterale regulate, continuă să aibă loc, iar Serbia continuă să importe arme și echipamente din Rusia. Înainte de revoltele provocate de alegerile parlamentare din Serbia de anul trecut și de protestele împotriva mineritului de litiu din august anul acesta, Serbia a primit avertismente de la agențiile de securitate ruse.

Nu este nicio surpriză faptul că Serbia are legături strânse cu Rusia. Cele două țări împărtășesc tradiții religioase similare, precum și limba, iar majoritatea sârbilor au o părere bună despre Rusia. Serbia are nevoie de sprijinul Rusiei, membru permanent al Consiliului de securitate, în problema Kosovo, fiind totodată dependentă de energia rusă din punct de vedere economic. De asemenea, Serbia are o cooperare strânsă cu Rusia din punct de vedere militar. Mișcarea Serbiei de a condamna, dar nu a sancționa Rusia este, de asemenea, în conformitate cu poziția sa diplomatică consecventă. Din 2009, Serbia a implementat o diplomație echilibrată pe „patru piloni”, străduindu-se să mențină un echilibru între Uniunea Europeană, Statele Unite, Rusia și China, maximizându-și propriile interese.

Însă, Statele Unite și Occidentul nu au lăsat Serbia în pace, făcând presiuni asupra Serbiei și forțând-o să aleagă o parte. În iulie 2023, Departamentul Trezoreriei al Statelor Unite l-a adăugat pe directorul agenției de securitate și informații din Serbia Aleksandar Vulin, pe lista de sancțiuni pe motiv de suspiciune de crimă organizată transnațională, operațiuni ilegale de droguri și abuz în funcție publică, acuzându-l că își folosește funcția publică pentru a facilita expansiunea influenței Rusiei în Balcanii de Vest. Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a confirmat acest lucru atunci când a menționat faptul că sancțiunile Statelor Unite asupra lui Vulin s-au datorat atitudinii sale față de Rusia. În noiembrie, Departamentul de Trezorerie al SUA a impus sancțiuni împotriva a doi cetățeni sârbi. Cele trei acuzați sunt considerați a fi apropiați ai lui Vučić și susținători ai Rusiei. Uniunea Europeană consideră acordul Serbiei cu Uniunea Europeană în ceea ce privește sancțiunile împotriva Rusiei ca fiind un aspect important pentru aderarea sa. În octombrie 2022, raportul anual de evaluare al Comisiei Europene privind aderarea Serbiei la UE a arătat că Serbia nu a fost de acord cu nicio măsură restrictivă a UE și cu majoritatea declarațiilor făcute de Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate împotriva Rusiei. Rata unanimității pentru deciziile Consiliului UE a scăzut de la 64% în 2021 la 46% în 2022, iar mai multe dintre acțiunile și declarațiile sale au fost împotriva poziției de politică externă a UE. Uniunea Europeană îndeamnă Serbia să prioritizeze îmbunătățirea coerenței sale cu politicile externe și de securitate ale Uniunii Europene, inclusiv măsuri restrictive, să evite orice acțiune și declarație care este contrară poziției UE și să prevină orice încercare de folosire a teritoriului sârb pentru a eluda mărurile restrictive ale Uniunii Europene. Pentru Serbia, care speră să avanseze procesul de aderare la UE, cerințele Uniunii nu pot să nu fie în atenția ei. Însă, acestea sunt doar presiuni evidente din partea Statelor Unite și a Occidentului. În secret, Vučić crede că Statele Unite și Occidentul încearcă să lanseze o „revoluție colorată” în Serbia pentru a răsturna guvernul sârb.

Cu toate acestea, presiunea puternică din partea Statelor Unite și a Occidentului nu a determinat încă Serbia să își schimbe poziția. În luna august a acestui an, după ce Serbia și Franța au semnat mai multe acorduri, inclusiv achiziționarea a 12 avioane de luptă Rafale franceze, jurnaliștii francezi l-au întrebat pe Vučić dacă acest lucru indică faptul că Serbia se apropie mai mult de UE și înstrăinează Rusia, iar acesta a spus că este „mândru” de politica externă echilibrată a Serbiei. Cu toate acestea, dacă presiunea din partea Statelor Unite și a Occidentului continuă să crească, merită văzut dacă Serbia va putea menține în continuare un echilibru între Statele Unite, Occident și Rusia.

Ca răspuns la schimbările din Europa și din lume, țările din Europa Centrală și de Est au ales aproximativ trei strategii diferite: Polonia și majoritatea celorlalte țări din Europa Centrală și de Est urmează Statele Unite și Occidentul, Polonia căutând să joace un rol important pentru Statele Unite și Occident; Ungaria este o ,,neconformistă” în cadrul Statelor Unite și al Occidentului, urmată de Slovacia de aproape; iar Serbia caută un echilibru între Statele Unite, Occident și Rusia. În viitor, dacă pot continua să urmeze aceste trei linii strategice depinde nu doar dacă se îndeplinesc nevoile de apărare și lupta pentru propriile interese, ci și de atitudinile Statelor Unite și a Occidentului. La urma urmei, 11 din cele 16 țări din Europa Centrală și de Est sunt deja membre ale UE și 14 membre ale NATO, iar cele cinci țări din Balcanii de Vest se află, de asemenea, în diferite etape ale procesului de aderare la UE. Indiferent unde se duc, va fi dificil pentru țările din Europa Centrală și de Est să scape de barierele Statelor Unite și ale Vestului.

Sursa aici.

Material realizat de Diana Ghinea, cercetătoare la Centrul de Studii Sino-Ruse (CSSR) din cadrul Fundației Universitare a Mării Negre „Mircea Malița” (FUMN).