Tensiuni în Asia. Coreea de Nord a lansat încă o rachetă balistică spre Marea de Est
0Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică neidentificată spre Marea de Est, au anunțat reprezentanți ai armatei sud-coreene, citați de Agerpres.
Armata Coreei de Sud spune că a detectat lansarea, fără a oferi mai multe detalii.
Ulterior, aceștia au anunțat că pare că era vorba despre o rachetă hipersonică, scrie Sky News.
Mișcarea vine pe fondul tensiunilor transfrontaliere între cele două state coreene.
Phenianul a lansat ultima dată mai multe rachete balistice cu rază scurtă de acțiune în Marea de Est, pe 30 mai.